Pomenirea Sfântului Mucenic Epimah

 

El s-a născut în Egipt și îmbogățindu-se de-a lungul întregii lui vieții întru călugăreștile nevoințe în pustia egipteană și-a încheiat la urmă alergarea cu moarte de mucenic. Imitîndu-l pe Sfântul Proroc Ioan, Botezătorul și înaintemergătorul Domnului, Sfântul Epimah s-a retras cu desăvârșire în pustie încă din frageda lui tinerețe. Iubindu-L cu tot duhul și cu toată virtutea lui pe Domnul, s-a învrednicit de la El de daruri mari, căci însuși Duhul Sfânt îl învăța pe el toate; astfel, fără să aibă trebuință de vreun dascăl pământesc, el de la Duhul s-a povățuit către toate nevoințele vieții celei călugărești.
Apoi a ajuns la urechile fericitului Epimah vestea că la Alexandria creștinii sunt uciși precum oile de junghiere pentru mărturisirea Numelui lui Hristos. Aprinzându-se și îndârdjindu-se cu duhul întru apărarea Sfintei credințe, el a intrat în marea cetate și a dărâmat cu mâinile lui idolii la pământ.
Prins fiind și dat la bestialele chinuri, Sfântul Epimah a strigat: „Așa! Chinuiți-mă, scuipați-mă, loviți-mă, puneți cunună de spini pe capul meu și sceptru de trestie în mâna mea! Adăpați-mă cu fiere și cu oțet, răstigniți-mă pe cruce, străpungeți cu lancea coasta mea! Acestea toate pentru mine Domnul meu le-a îndurat și eu asemenea voiesc să le îndur!"
În mulțimea adunată la acea priveliște de groază se afla și o femeie oarbă de un ochi, care privea cu dinandinsul la chinuirea Sfântului și plângea cu amar văzând sălbăticia drăcească a torționarilor. S-a întâmplat ca, în timp ce Sfântul era chinuit, o picătură din sângele lui să sară pe ochiul ei cel vătămat. Deodată s-a făcut minunea și femeia a putut vedea desăvârșit cu ochiul până atunci bolnav, ne mai fiind nici o diferență între el și cel sănătos. Atunci ea a strigat tare: „Mare este Dumnezeul acestui pătimitor!" Așa strigând ea, Sfântul Epimah a fost decapitat, iar sufletul lui de viteaz s-a strămutat la locașul bucuriei celei veșnice, anul fiind 250.