Harul lui Dumnezeu și libertatea omului

"Ca să iubească omul pe Dumnezeu trebuie încet-încet să se arate deasupra oricărui lucru de care se ocupă, până la starea la care au ajuns Părinţii, încât şi la starea biologică să-l refuze, fapt care ajunge să fie şi astăzi de necrezut. Şi totuşi este real. Cu această tăgăduire absolută şi cu această grijă exclusivă a ascultării faţă de voia dumnezeiască, începe dumnezeiescul har, care este înăuntrul nostru, să acţioneze. Harul nu are putere dacă nu este precedat de libertatea personalităţii umane; dacă libertatea personalităţii umane nu se mişcă, dumnezeiescul har, cu toate că se găseşte prezent, nu acţionează. Omul trebuie să dovedească de bună-voie ce preferă. Preferă să iubească pe Dumnezeu şi să dovedească aceasta prin faptă? Atunci acţionează dumnezeiescul har, care distruge pe omul cel vechi şi modelează pe cel nou, după Hristos". (Gheron Iosif Vatopedinul)