Săptămâna Patimilor 2023. Când se spală și când nu se SPALĂ rufe în Săptămâna Mare?


 IMEDIAT DUPĂ DUMINICA FLORIILOR ODATĂ CU DENIA LUNI ADICĂ (A SMOCHINULUI).             Luni  aîncepe Săptămâna Mare. În zilele care urmează au loc slujbele Deniilor în fiecare seară, iar tradiția spune că nu este permis spălatul rufelor oricând. Sunt anumite zile în care este absolut interzis să faceți acest lucru, spun preoții.Mulți dintre credincioșii din România respectă cu strictețe tradițiile și obiceiurile din Săptămâna Patimilor. Ei știu cu exactitate când au voie și când nu este permis să se spele rufele.

Prima zi din Săptămâna Mare este destinată curățeniei de Paște. Tradiția populară spune că în această zi totul să fie scos la aerisit, se pot spăla haine, călca rufe și se pot face reparațiile necesare din casă.

Apoi, în Marțea Mare se pot spăla rufe, curăța geamurile, dar și alte treburi casnice. Ziua mai este numită și Marțea Seacă.

Se spală rufe în Miercurea Mare?

În Miercurea Mare credincioșii au voie să facă următoarele activități în gospodărie: săpat, curățat pomi, semănat. În Miercurea Mare nu se spală rufe. Miercurea Mare este ziua în care Iuda L-a vândut pe Hristos fariserilor, pentru treizeci de arginți.

În Joia Mare se vopsesc ouăle. Se spune că cei care vopsesc ouăle în această zi sunt feriți de boli și de necazuri. De asemenea, ouăle înroșite în Joia Mare vor fi bune pe tot parcursul anului.

Se poate spăla în Vinerea Mare?

Vinerea Mare este o altă zi în care este păcat să speli rufe. Tradiția creștin-ortodoxă amintește că în Vinerea Mare, cunoscută și sub numele de Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, Mântuitorul Iisus Hristos a fost răstignit şi a murit pe cruce pentru răscumpărarea păcatelor omenirii.

În Vinerea Mare se spune că este bine să se țină post negru și nu este bine să se facă treburi casnice.

În această zi nu se vopsesc ouă. Creștinii ortodocși care nu au vopsit ouă Joi trebuie să știe că mai pot vopsi ouă în Sâmbăta Mare, nu în Vinerea Mare.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta