REVISTA VIATA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  Glasul 1 L uptătorilor pentru Ortodoxie, ca niște îngerești trâmbițe ați înviorat în suflete îndrăznirea mărturisirii dreptei credințe și ca niște înțelepți propovăduitori, pe popor l-ați hrănit cu dreaptă și luminată învățătură. Mari au fost ostenelile lucrării voastre; mare și osârdia propovăduirii; mare a fost și rodul luptei voastre drepte, pururea pomeniților ostași ai lui Hristos.

  ​Cuviosul Sofronie era de loc din satul Cioara-Sebeș, județul Alba. Fiind de mic foarte iubitor de Dumnezeu a primit schima monahală la una din sihăstriile Țării Românești, ajungând vestit sihastru și împlinitor al Evangheliei lui Hristos. ​În anul 1756, întorcându-se în satul natal, a întemeiat o mică sihăstrie în pădurile din împrejurimi, cunoscută sub numele de "Schitul Cioara", adunând acolo și câțiva ucenici. Apoi, văzând asuprirea și nedreptatea la care erau supuși românii ardeleni ortodocși și arzând de râvnă pentru Hristos, a umblat ani de zile prin satele din Ardeal, îndemnând pe credincioși să păzească cu sfințenie dreapta credință ortodoxă. Pentru aceasta, la porunca craiului Ardealului, a fost aruncat în temniță și bătut cumplit pentru râvna și îndrăzneala lui. ​Fiind scos din închisoare, a început iarăși a mărturisi dreapta credință în satele din Munții Apuseni. Apoi a fost din nou întemnițat și chinuit pentru Hristos. Dar cu rugăciunile credincioșilor fiind...

  ​Acest mare apărător al credinței ortodoxe în Banat și Transilvania, care a luptat împotriva unirii cu forța a credincioșilor ortodocși cu Roma, era de origine sârb, născut în Bosnia, în anul 1714. Fiind foarte evlavios și râvnitor pentru viața pustnicească, în anul 1738 este tuns în monahism la mănăstirea Sfântul Sava din Țara Sfântă. După ce revine în Serbia, se nevoiește câțiva ani într-o peșteră ca sihastru, unde, pentru sfințenia vieții sale, dobândește darul facerii de minuni. ​Auzind patriarhul ortodox Arsenie de la Karloșitz de viața și nevoința lui și fiind atunci mare tulburare în Banat și Transilvania prin trecerea forțată la uniație a românilor ortodocși, a chemat la sine pe Cuviosul Visarion, l-a hirotonit preot și l-a trimis să apere dreapta credință în nord-vestul Carpaților. În ianuarie 1744, râvnitorul Visarion pleacă spre Banat și este primit de popor ca un adevărat sfânt. Sute și mii de credincioși îi ies înainte, îl ascultă și revin în sânul Bisericii Ortodo...

  ​Acești trei Sfinți luptători au trăit pe la mijlocul veacului al XVIII-lea. Cuviosul Visarion din Sărai s-a născut în Bosnia. A călătorit pe la multe locuri sfinte, și îndeosebi, la Ierusalim și la Muntele Athos și a intrat de tânăr în monahism. ​Îndurerat de suferința românilor pentru credința lor ortodoxă, a călătorit prin Transilvania, propovăduind pretutindeni credința ortodoxă. Era primit în tot locul ca un înger din cer. Drumul lui până la Brașov a fost un adevărat alai de biruință creștină, aprinzând în sufletele credincioșilor dragostea de legea strămoșească. Pentru râvna sa în apărarea credinței ortodoxe, a fost întemnițat la Sibiu și, în cele din urmă, în fioroasa închisoare din Kuffstein, unde a murit, pentru mărturisirea credinței ortodoxe. ​Cuviosul Sofronie de la Cioara, s-a născut în satul Cioară, din părțile Orăștiei, ca fiu al unei familii preoțești. Ucenicia în călugărie și-a făcut-o în Țara Românească. Reîntors la Cioară, a întemeiat un schit în mijlocul co...

  ​După aproape 60 de ani, de când mitropolia ortodoxă a Transilvaniei fusese nimicită, timp în care cârmuitorii puși de împărăția catolică de la Viena s-au silit în toate chipurile să răspândească zvonul că tot poporul român din această țară ar fi primit de la început „legea împăratului”, între mulți alți luptători pentru credința ortodoxă, vremurile au pus la conducerea acestei lupte sfinte pe Cuviosul călugăr Sofronie de la Cioara1. E greu să se cântărească rolul jucat de el în furtuna anilor 1759-1761, care au adus într-un chip pilduitor biruința unui popor întreg și care, deși lipsit de căpeteniile lui legiuite și de cele mai firești drepturi, totuși nu s-a lăsat îngenunchiat. ​Într-una din jalbele înaintate în cursul anului 1761 se spunea chiar că nu el s-a ales în fruntea luptei, ci poporul a fost cel care l-a îndemnat s-o facă. Nu știm nici câtă carte cunoștea și nici prin ce alte virtuți întrecea pe cei din vremea lui. Totuși se poate spune cu siguranță că - după ce mulț...

  ​Mișcarea românească de la 1744 din Transilvania și din Banat, dezlănțuită de propovăduirea Călugărului Visarion, apare în perspectiva istoriei ca parte a luptei de secole duse de popor pentru libertate națională și religioasă, pentru dreptate și omenie. Cuvântul său simplu, spus cu suflet deschis, e scânteia care răscolește adânc conștiința maselor și zădărnicește în câteva săptămâni înfăptuirile unei jumătăți de veac de silnicii. S-a vădit încă o dată atunci că Ortodoxia românească este una cu aspirațiile întregului neam, iar apărarea credinței înseamnă păstrarea ființei naționale. ​În aceste vremi de suferință pentru românii din vestul Carpaților, când credința lor, singurul bun ce le mai rămasese, era primejduită, în numele ei vine Călugărul Visarion, expresie a solidarității ortodoxe, a colaborării întru apărare, precum și a luptei împotriva asupririi1. ​Din actul de legitimare și călătorie primit de la Patriarhul Bisericii sârbe, Arsenie Ioanovici Șakabent, la 13 februar...

  ​Acest mare apărător al credinței ortodoxe în Banat și Transilvania, care a luptat împotriva unirii cu forța a credincioșilor ortodocși cu Roma, era de origine sârb, născut în Bosnia, în anul 1714. Fiind foarte evlavios și râvnitor pentru viața pustnicească, în anul 1738 este tuns în monahism la Mânăstirea Sfântul Sava din Țara Sfântă. După ce revine în Serbia, se nevoiește câțiva ani într-o peșteră ca sihastru, unde, pentru sfințenia vieții sale, dobândește darul facerii de minuni. ​Auzind patriarhul ortodox Arsenie de la Carlowitz de viața și nevoința lui și fiind atunci mare tulburare în Banat și Transilvania, prin trecerea forțată la uniație a românilor ortodocși, a chemat la sine pe Cuviosul Visarion, l-a hirotonit preot și l-a trimis să apere dreapta credință în nord-vestul Carpaților. În ianuarie, 1744, râvnitorul Visarion pleacă spre Banat și este primit de popor ca un adevărat sfânt. Sute și mii de credincioși îi ies înainte, îl ascultă și revin în sânul Bisericii Orto...

  ​Sfântul Sofronie era de loc din satul Cioara–Sebeș, județul Alba. Fiind de mic foarte iubitor de Dumnezeu, a primit schima monahală la una din sihăstriile Țării Românești, ajungând vestit sihastru și împlinitor al Evangheliei lui Hristos. ​În anul 1756, întorcându-se în satul natal, a întemeiat o mică sihăstrie în pădurile din împrejurimi, cunoscută cu numele de „Schitul Cioara”, adunând acolo și câțiva ucenici. Apoi, văzând asuprirea și nedreptatea la care erau supuși românii ardeleni ortodocși și arzând de râvnă pentru Hristos, a umblat ani de zile prin satele din Ardeal, îndemnând pe credincioși să păzească cu sfințenie credință ortodoxă. Pentru aceasta, la porunca craiului Ardealului, a fost aruncat în temniță și bătut cumplit pentru râvna și îndrăzneala lui. ​Fiind scos din închisoare, a început iarăși a mărturisi dreapta credință în satele din Munții Apuseni. Apoi a fost din nou întemnițat și chinuit pentru Hristos. Dar, cu rugăciunile credincioșilor fiind eliberat, la ...

​Sfântul Visarion (Sarai) era un sârb născut în Bosnia în 1714. Dorind viața monahală, a fost tuns la Mănăstirea Sfântul Sava din Țara Sfântă în 1738. S-a întors în Serbia și a trăit într-o peșteră mai mulți ani ca isihast, primind de la Dumnezeu harul de a face minuni. ​Cam în acest timp era multă neliniște în regiunile Banatului și Transilvaniei pentru că mulți creștini ortodocși români fuseseră forțați să se unească cu Roma. La Karlovitz, Patriarhul Arsenie auzise despre viața sfântă și ascetică a Sfântului Visarion și a cerut să-l vadă. După ce l-a hirotonit în sfânta preoție, l-a trimis să apere Credința Ortodoxă la nord-vest de Munții Carpați. ​Sfântul Visarion a plecat spre Banat în ianuarie 1744 și a fost primit cu căldură de localnici. Sute de oameni veneau să-l audă predicând și mulți dintre ei s-au întors la Biserica Ortodoxă. Îi încuraja pe ascultătorii săi să nu părăsească credința pe care părinții lor le-o transmiseseră, ci să rămână fermi și statornici în ea. ​Predic...

 

Doamne, Dumnezeul meu, osandit stau inaintea fetei Tale celei sfinte, și-mi marturisesc nevrednicia, neputinta și saracia mea cea mare. Pentru aceasta ma rog Tie: O, izvor dulce şi noianul îndurării, deschide stavilele cerului şi plouă asupra mea bunatăţile îndurarii Tale, pentru ca sa pot scoate lacrimi, să plang, să spăl şi să curăţesc sufletul meu de întinaciunea păcatelor, cu căinţă tare şi adevarată. Şi ca să-mi dai acest dar, Stăpane, pun mijlocitor pe înaintemergătorul Ioan, către care zic: O, învăţătorule al pocăinţei şi mărite Proorocule, care eşti mai mare decât toţi proorocii, precum însuşi Fiul lui Dumnezeu te-a numit în Sfanta Evanghelie, tu care ai arătat poporului pe Stăpânul Hristos, tu care L-ai botezat în Iordan şi ai vazut cerurile deschizându-se, tu care ai auzit glasul Părintelui ceresc şi ai văzut pe Duhul Sfânt ca un porumbel pogorându-se peste El. Rogu-te, ajută-mi cu mijlocirea ta, tu care stai în cer înaintea Judecatorului veşnic, şi fă-L sa se îndure de mine,...

  Într-un atelier modest de la marginea unui sat, un sculptor bătrân a adus trei bucăți mari de piatră cioplită din munte. Prima piatră era plină de colțuri și crăpături, dar când sculptorul a atins-o cu dalta, piatra a început să se tânguiască: „Nu mă lovi! Fiecare lovitură mă doare prea tare! Lasă-mă așa cum sunt.” Văzând suferința ei, sculptorul a lăsat-o deoparte și a folosit-o drept treaptă la intrarea în atelier, unde toți oamenii se ștergeau pe picioare. A doua piatră era netedă și părea puternică. Când sculptorul a început să lucreze asupra ei, piatra a răbdat primele lovituri, dar la mijlocul drumului s-a speriat de efort și a zis: „Aici îmi este hotarul! Am răbdat destul, nu mai vreau nicio șlefuire.” Sculptorul s-a oprit, iar piatra a rămas la colțul gardului, folosită doar pentru a sprijini o poartă veche. A treia piatră, deși era cea mai brută și mai grea, a stat tăcută. Când dalta o lovea aprig și din ea săreau așchii, piatra șoptea doar atât: „Meștere, furează-mă...

  17 Aceasta vă poruncesc: să vă iubiți unii pe alții! 18 De vă urăște pe voi lumea, să știți că pe Mine mai înainte de voi M'a urât. 19 Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce este-al ei; dar pentru că nu sunteți din lume, ci Eu v'am ales pe voi din lume, de aceea vă urăște lumea. 20 Aduceți-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul ei. Dacă M'au prigonit pe Mine, și pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, și pe al vostru îl vor păzi. 21 Dar pe toate acestea vi le vor face din pricina numelui Meu, pentru că ei nu-L cunosc pe Cel ce M'a trimis. 22 De n'aș fi venit și nu le-aș fi grăit, păcat n'ar avea; dar acum ei nu au cuvânt de dezvinovățire pentru păcatul lor. 23 Cel ce Mă urăște pe Mine Îl urăște pe Tatăl Meu. 24 De n'aș fi făcut între ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a făcut, păcat n'ar avea; dar acum au și văzut și M'au urât - și pe Mine, și pe Tatăl Meu, 25 dar aceasta, pentru a se plini...