Utrenia Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei


 


La Dumnezeu este Domnul… Troparul Ierarhului de două ori și al Născătoarei Învierii.

Sedealna I-a. Glas 4. Degrab ne întâmpină.

Turma ta cu dragoste neîncetat păstorind, pildă credincioșilor, și întărire, și scut, în toate te-ai făcut; deci și în cer la Domnul, ai luat îndrăznire, mâinile ridicându-ți către El, Sfinte Iosif, pentru cei ce din inimi cinstesc pomenirea ta.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu, asemenea:

Cămară, palat și tron al Celui neîncăput și clește Cărbunelui dumnezeiesc te-ai făcut, purtându-L în pântece pe Dumnezeu-Cuvântul, Preacurată, cu trupul, pe Cel de o fință și de un scaun cu Tatăl, pe Care milostiv fă-l nouă, ca o maică, pururea.

Sedealna al II-a. Glas 1. Mormântul Tău.

Izvorul cel curat al Scripturii aflându-l, din el neîncetat adăpai al tău suflet, la care și mulțimile credincioșilor le-ai adus, ca la un ospăț duhovnicesc, Ierarhe, lupii cei cumpliți, cu arma dreptei credințe, izgonind de la turma ta.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu, asemenea:

Pe tine te avem, credincioșii, nădejde, ca una ce-ai născut pe Stăpânul a toate; Acestuia roagă-te, ca o Maică, de-a pururea, pentru robii tăi care îți cântă, Fecioară, mijlocindu-ne, de Dumnezeu Născătoare, iertare greșelilor.

Apoi Polieleu și Mărimurile.

Mărimu-te pe tine, de Dumnezeu purtătorule Iosif, lauda Moldovei, că toți te-am câștigat la Hristos Dumnezeu rugător.

Alta.

Veniți, toți iubitorii de prăznuiri, să lăudăm pe Ierarhul Iosif al Moldovei, pe cel ce este mult-milostiv și ajutător întru nevoi.

Cu stihurile. (Ps. 25, 2-8; Ps. 51, 7; Ps. 70, 26)

1. Doamne, mila Ta este înaintea ochilor mei și bine mi-a plăcut adevărul Tău.

2. Nu am șezut în adunarea deșertăciunii și cu călcătorii de lege nu voi intra.

3. Voi înconjura jertfelnicul Tău, Doamne, ca să aud glasul laudei Tale și să spun toate minunile Tale.

4. Doamne, iubit-am bunăcuviința casei Tale și locul sălășluirii slavei Tale.

5. Iar eu, ca un măslin roditor în casa lui Dumnezeu, am nădăjduit în mila lui Dumnezeu, în veac și în veacul veacului.

6. Bucura-se-vor buzele mele când voi cânta Ție, și sufletul meu, pe care l-ai mântuit.

Sedealnă. Glas 8. Pe Înțelepciunea și Cuvântul.

Credincioșilor, astăzi să alergăm, la Iosif, ierarhul cel cu bun chip, că masă ne-a așternut duhovnicește, chemându-ne; că în el adevărul cu mila s-a întâmpinat și dreptatea, asemeni, cu pacea s-a sărutat, roadele dreptății odrăslind în chip tainic; din care gustând acum, să-i strigăm, veselindu-ne: Roagă pe Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare greșelilor celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

Slavă..., Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu, asemenea:

Ziditorul a toate și Dumnezeu în curatul tău pântece încăpând, Fecioară, te-a arătat rai de taină adevărat, Pomul vieții purtându-L, Marie, în pântece, pe Cel din Care mâncând noi nu mai murim, ci părtași vieții celei veșnice, Maică, ne facem, cei ce-ți strigăm cu credință și dragoste: Roagă pe Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare gre șelilor celor ce te cinstesc cu dragoste, Maica Ziditorului.

Apoi Antifonul I al glasului al 4-lea.
Prochimenul. Glasul al 4-lea.

Dreptul ca finicul va înflori și precum cedrul din Liban se va înmulți.

Stih: Răsădit fiind în casa Domnului, în curțile casei Dumnezeului nostru va înflori.

EVANGHELIA (Ioan 10: 9-16): Zis-a Domnul: Eu sunt ușa... (a doua Evanghelie de la Liturghia din a doua Duminică a Postului Mare).

Psalmul 50.

Slavă.

Pentru rugăciunile Ierarhului Tău, Milostive, curățește mulțimea greșelilor mele.

Și acum.

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curățește mulțimea greșelilor mele.

Stih: Milostive, miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale șterge fărădelegea mea.

și această Stihiră. Glas 6.

Bine, slugă bună și credincioasă; bine, lucrătorule al viei Stăpânului; tu și greutatea zilei ai purtat, tu și talantul cel dat ție l-ai înmulțit, și pe cei ce au venit la tine nu i-ai pizmuit. Pentru aceasta porțile cerului ție ți s-au deschis; intră întru bucuria Domnului tău; și roagă-te pentru noi, Iosif preamilostive.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta