TÂLCUIREA EVANGHELIEI DUMINICII A PAISPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

 

Frați creștini,

Duminica trecută, Sfânta Evanghelie ne-a înfățișat una din pildele spuse de Domnul Hristos. Astăzi, ea ne înfățișează o altă pildă. Domnul Iisus ne-a arătat El însuși pricina pentru care vorbea adeseori în pilde, atunci când a zis: „Pentru aceasta le vorbesc în pilde, fiindcă văzând, ei nu văd și auzind nu aud, nici înțeleg“ (Matei 13, 13). De câte ori Iisus Hristos le vorbea iudeilor pe față, fără asemănări și pilde, unii dintr-înșii erau nemulțumiți și se tulburau, căci văzând cu ochii trupului, nu vedeau și cu aceia ai sufletului; și auzind cu auzul trupesc, rămâneau surzi cu auzul sufletesc. Astfel, ei au auzit pe Iisus zicând: „Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu rămâne în Mine și Eu în el (Ioan 6, 56), și îndată au strigat: Ciudat este cuvântul acesta, cine poate să-l asculte?“ (Ioan 6, 60). Când au văzut pe orbul din naștere că a dobândit vedere, au zis despre Iisus: „Noi știm că omul acesta este păcătos“ (Ioan 9, 24). Văzând pe femeia gârbovă că s-a îndreptat, s-au mâniat, pentru că o tămăduise Iisus în ziua sâmbetei (Luca 13, 14). Pe unele dintre pildele pe care ucenicii nu puteau să le înțeleagă, El însuși le tâlcuia, zicând: „Vouă vi s-a dat să cunoașteți tainele Împărăției cerurilor, iar celorlalți în pilde“ (Matei 13, 11). Deci, după ce Iisus a lămurit căpeteniilor preoților și fariseilor pilda cu via și lucrătorii necredincioși și aceștia au înțeles că pentru dânșii a fost pilda aceea, pentru ca să întărească și mai mult cele spuse lor, în pilda cu via și cu lucrătorii cei răi,

„Domnul a zis pilda aceasta: Împărăția cerurilor asemănatu-s-a unui împărat, care a tăcut nuntă fiului său“. (Matei 22, 1, 2)

Prin pilda aceasta, Domnul, Iisus a arătat că nu numai neamul iudeu a căzut din Împărăția cea cerească și în locul lui au intrat alte neamuri, ci că și cei care au crezut în El, dar n-au făcut fapte bune, pierd împărăția lui Dumnezeu și sunt dați chinurilor veșnice. Prin Împărăția cerurilor înțelegem pe Împăratul cel ceresc, care a făcut pentru neamul omenesc, câte a făcut un împărat pământesc, când a făcut nuntă fiului său. Împăratul ceresc este Dumnezeu-Tatăl, iar Fiul Său este Iisus Hristos, cel Unul-Născut, Care pentru noi s-a întrupat și s-a făcut Om; nunta este unirea cea duhovnicească a lui Iisus Hristos cu Biserica. „Taina aceasta, zice Apostolul Pavel, este mare; iar eu zic de Hristos și de Biserică“ (Efeseni 5, 32). Mai înseamnă și bucuria cea negrăită a drepților, care vor fi împreunați cu Iisus Hristos în Împărăția Lui cea cerească, după cuvântul Său, când zice: „Intră întru bucuria Domnului tău!“ (Matei 25, 23). Mire al nunții duhovnicești este Însuși Hristos, care de multe ori s-a numit pe Sine Mire, iar mireasa este sfânta Lui Biserică, pe care Apocalipsa o numește, Mireasa Mirelui (Apocalipsa 21, 2). Omul-împărat făcând nuntă fiului său,

„A trimis pe slugile sale ca să cheme pe cei poftiți la nuntă, dar ei n-au vrut să vină“. (Matei 22, 3)

În vremea lui Avraam, Dumnezeu a chemat neamul iudeilor la cunoașterea adevăratului Dumnezeu. Deci către iudei a trimis slugile Sale, adică pe sfinții prooroci, ca să le vestească, din timp, taina dumnezeieștii Întrupări și credința în Hristos, și să-i cheme la nuntă, adică la fericirea Împărăției veșnice. Proorocii, care au fost trimiși de Dumnezeu, au propovăduit întruparea, minunile, patimile, crucea, moartea, îngroparea, învierea și toate cele cu privire la Iisus Hristos și i-a chemat pe iudei la credința în El, ca să poată intra în locașul dumnezeieștii slave. Dar ei nu numai că au refuzat să creadă și să asculte, ci, din proorocii trimiși, pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au împroșcat cu pietre. Atunci împăratul,

„Încă o dată a trimis alte slugi, zicând: spuneți celor poftiți: iată că am pregătit ospățul meu; juncii mei și cele îngrășate s-au jertfit și toate sunt gata. Veniți la nuntă!“. (Matei 22, 4)

Între alte slugi pe care le-a trimis neamului iudeilor, după întruparea Domnului nostru Iisus Hristos, cel dintâi este Ioan, Înaintemergătorul, despre care a proorocit proorocul Maleahi, zicând: „Iată eu trimit îngerul Meu și va găti calea înaintea feței Mele și îndată va veni la Biserica Sa Domnul, pe Care voi îl căutați și Îngerul legăturii pe care voi îl vreți; iată vine, zice Domnul atotțiitorul“ (Maleahi 3, 1). Ioan Botezătorul chema pe iudei, zicându-le: „Pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția cerurilor“ (Matei 3, 2) ... „Eu unul vă botez cu apă, spre pocăință, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine; eu nu sunt vrednic să-l duc încălțămintea; Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt și cu foc“ (Matei 3, 11). După Sfântul Ioan Botezătorul sunt sfinții apostoli, care, primind poruncă să nu intre în calea păgânilor, ci să se ducă mai vârtos către oile cele pierdute ale casei lui Israel, au chemat mai întâi pe iudei la prânzul cel pregătit, adică la masa tainelor dumnezeiești, care este pregătită în Biserică. Dar ce închipuiesc juncii și cele îngrășate care s-au Junghiat? Acestea închipuiesc Sfânta Taină a dumnezeieștii Împărtășanii, a Trupului și Sângelui lui Hristos, prin care cei ce se împărtășesc se împreună cu Însuși Iisus Hristos, după cum Însuși zice: „Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu rămâne în Mine, și Eu în el“ (Ioan 6, 56). Prin cuvintele „toate sunt gata“, se arată că, în timpul în care sfinții apostoli chemau pe iudei, erau toate gata pentru cei ce vor crede în Iisus Hristos, Mesia cel așteptat, adică: pocăința, Botezul, harurile dumnezeiești, Împărăția cea veșnică a lui Dumnezeu și slava Sa.

„Dar ei, fără să țină seama, s-au dus, unul la el în țarină, altul la negustoria lui; iar ceilalți, punând mâna pe servitorii lui, i-au batjocorit și i-au omorât“. (Matei 22, 5, 6)

Deci unii dintre iudei n-au primit chemarea apostolilor, care propovăduiau împotriva bogăției, întoarcerea de la deșertăciunile lumești, lepădarea de poftele trupului, pregătirea de lupte în primejdii, până la moarte. De aceea, cei care erau iubitori de plăceri trupești, neluând în seamă chemarea și necrezând în Hristos, s-au dedat unii țarinii lor, adică grijii de cele trebuincioase trupului, iar alții la negustorie, adică agonisitei pline de lăcomie. Ceilalți iudei, nu numai că n-au crezut în Hristos, ei prinzând pe servitorii Lui, adică pe sfinții apostoli, pe unii dintr-înșii i-au omorât, cum au omorât pe Ștefan, întâiul mucenic, și pe Iacov, fratele lui Ioan; iar pe alții, adică pe Petru, pe Ioan și pe ceilalți apostoli, i-au batjocorit, i-au bătut și i-au prigonit până la moarte.

„Când auzi împăratul de acestea, se umplu de mânie și, trimițând oștile sale, nimici pe acei omorâtori și cetății lor îi dădu foc“. (Matei 22, 7)

A răbdat Dumnezeu atâtea veacuri pe iudei și a folosit toate mijloacele ca să-i aducă la calea adevărului. Dar, cum îndelunga-răbdare a Împăratului nu numai că nu i-a îndreptat, ci mijloacele folosite pentru îndreptarea și mântuirea lor le-au dat prilej de mai mare păcat și pierzare, dreptul Împărat s-a mâniat pe ei și a trimis asupra lor oștile oamenilor cu împăratul Vespasian și Tit, feciorul lui, care au înconjurat Ierusalimul, au omorât mii de iudei, au ars Templul lui Solomon, au aprins cetatea și au risipit pe iudei în toate părțile pământului. Împlinindu-se toate acestea, Împăratul,

„A zis apoi către servitori: nunta este gata, dar cei poftiți erau nevrednici. Mergeți deci la răspântiile drumurilor și pe câți veți găsi chemați-i la nuntă“. (Matei 22, 8, 9)

„A zis apoi către servitori“, adică a zis sfinților Săi apostoli: „mergeți deci la răspântiile drumurilor“, adică peste tot pământul „pe câți veți găsi“ și vor crede că Eu v-am trimis, „chemați-i la nuntă“. Pilda aceasta este și o proorocire, fiindcă sfinții apostoli, ascultând porunca lui Iisus, vor merge mai întâi să propovăduiască Evanghelia la oile cele pierdute ale casei lui Israel; totuși Mântuitorul știa, ca un Dumnezeu, că israelitenii nu vor primi propovăduirea, ci îi vor prigoni pe dânșii. De aceea ei vor merge la neamurile păgâne. Iată cum Sfinții Apostoli Varnava și Pavel, vorbind iudeilor, tâlcuiesc cuvintele acestei pilde, zicând: „Vouă trebuie să vă grăim mai întâi cuvântul lui Dumnezeu, dar, de vreme ce nu-l primiți și nevrednici vă socotiți pe voi de viața cea veșnică, iată, ne întoarcem la neamuri, căci așa ne-a poruncit nouă Domnul: Te-am pus drept lumină păgânilor, ca să fii spre mântuire, până la marginea pământului“ (Fapte 13, 46, 47). Iar neamurile erau la răspântiile drumurilor, pentru că nu umblau în calea adevărului, ci umblau în căile înșelăciunii. Însă Hristos, în milostivirea Sa cea nemărginită, voind mântuirea tuturor oamenilor, a poruncit sfinților apostoli, servitorilor Săi: „și pe câți veți găsi să-i chemați la nuntă“.

„Atunci servitorii au ieșit la drumuri și au strigat pe toți câți i-au găsit, și răi și buni, și s-a umplut casa nunții cu oaspeți“. (Matei 22, 10)

Ieșind deci apostolii în toată lumea și propovăduind credința în Hristos, au adunat în Biserică pe toți cei care au crezut, și buni și răi, adică dintre iudeii, care credeau în adevăratul Dumnezeu și dintre păgânii, care slujeau idolilor, nu lui Dumnezeu. Pentru că nunta este unirea lui Hristos prin credință cu tot sufletul cel curat, în Biserica Sa și în Împărăția cerurilor; pentru că în fiecare zi, cei ce prin credință și prin fapte bune se sfințesc și se unesc cu Iisus Hristos, adăugându-se Bisericii Sale, înmulțesc numărul celor din Împărăția lui Dumnezeu, vom socoti deci că pilda prevestește despre această unire, fiindcă nu atunci au adunat apostolii pe toți, când Mântuitorul spunea pilda, ci după învierea Lui au început a strânge și până astăzi, și până la sfârșitul lumii vor aduna în Biserica lui Hristos pe cei ce cred.

„Dar intrând împăratul ca să privească pe oaspeți, văzu acolo un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă“. (Matei 22, 11)

Ca să nu socotească cineva că este de ajuns pentru mântuirea credincioșilor numai chemarea și credința, și că nu se va face în ziua Judecății nici o cercetare a faptelor omului, și ca să înțelegem că Dumnezeu, Împăratul tuturor, cercetează în ceasul Judecății faptele celor ce vor sta înaintea Lui, a adăugat pe urmă aceste cuvinte: „Dar intrând împăratul, ca să privească pe oaspeți“. Deci, cercetând pe fiecare oaspete, a văzut pe un om, care era chemat, fiind credincios, dar nu avea haină de nuntă, adică fapte bune și mântuitoare. Că haina de nuntă înseamnă faptele bune, ne-o spune Sfântul Apostol Pavel, zicând: „Îmbrăcați-vă ca niște aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și iubiți, întru milostivirile îndurărilor, în bunătate, în smerenie, în blândețe, în îndelungă-răbdare“. (Coloseni 3, 12) Printr-o astfel de haină se face credinciosul vrednic de Împărăția cea cerească, după cum Însuși Domnul Iisus Hristos zice: „Și vor ieși cei ce au făcut fapte bune întru învierea vieții, iar cei ce au făcut fapte rele întru învierea judecății“ (Ioan 5, 29). Văzând împăratul pe cel gol de îmbrăcămintea faptelor bune,

„I-a zis lui: prietene, cum ai intrat aici, fără haină de nuntă? El însă a tăcut“. (Matei 22, 12)

Când Domnul l-a mustrat pe Iuda, i-a zis: „prietene, la ce-ai venit?“ (Matei 26, 50). La fel a zis când a mustrat pe cel ce cârtea că i s-a dat aceeași plată cu lucrătorii din ceasul al unsprezecelea: „prietene, nu-ți fac strâmbătate“ (Matei 20, 13). În cuvântul, prietene, se vede blândețea lui Iisus Hristos, care este blând chiar când mustră și când pedepsește ca un drept Judecător. Prietene, cum ai intrat aici, neavând haină de nuntă? Cum ai îndrăznit să intri în locașul sfinților, în mijlocul îngerilor și înaintea Mea, fiind gol de harul faptelor bune și având sufletul întinat cu necurăția păcatelor tale? Însă păcătosul, neavând ce să răspundă la această întrebare mustrătoare, stă fără de glas și tace.

„Atunci împăratul a rostit către servitori: legați-l de picioare și de mâini și aruncați-l în întunericul cel mai dinafară; acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților“. (Matei 22, 13)

Sfintele Scripturi ne spun adesea despre îngerii trimiși de Dumnezeu ca să pedepsească pe oameni. Deci acești îngeri sunt servitorii cărora le poruncește Dumnezeu să lege mâinile și picioarele celui găsit nevrednic, arătându-le prin aceasta că după moarte sunt neputincioase puterile sufletului și omul nu mai are nici o putere să mai facă vreun lucru bun, fiindcă, după cum zice Solomon: „Cu lanțurile păcatelor sale fiecare este legat“ (Înț. Sol. 17, 17). După cum apunerea luminii soarelui aduce întunericul cel vremelnic, tot așa și despărțirea de Dumnezeu, Care este lumină, aduce întunericul cel veșnic pentru păcătoși. Prin „întunericul cel mai dinafară“ Domnul Iisus ne arată că afară, și foarte departe de Dumnezeu, este întunericul cel veșnic. Acolo este numai necaz și durere, plângere nemângâiată și jalnică scrâșnire a dinților. Fiindcă cel fără haină de nuntă, deși fusese chemat, pentru că era credincios, a fost totuși osândit pentru că nu avea nici o faptă bună, de aceea, Domnul a încheiat pilda Sa, zicând:

„Căci mulți sunt chemați, dar puțini aleși“. (Matei 22, 14)

Se știe că toți oamenii, care au auzit propovăduirea credinței în Hristos, sunt chemați către Împărăția cerurilor. Pentru aceasta, propovăduirea învățăturii Domnului nostru Iisus Hristos se numește Evanghelia Împărăției, prin care s-au chemat, și se cheamă oamenii la fericirea veșnicei Împărății. Într-adevăr, nenumărate sunt mulțimile de oameni chemați. De vom socoti numai mulțimea iudeilor, care n-au primit învățătura Evangheliei, mulțimea altor neamuri păgâne, care n-au voit încă să creadă, mulțimea ereticilor, mulțimea credincioșilor care n-au făcut fapte bune și sfinte, în comparație cu numărul puțin al bărbaților îmbunătățiți și sfinți, care, ca, niște luminători au strălucit în mijlocul celor ce drept învață cuvântul adevărului, vedem, într-adevăr, că puțini sunt cei aleși dintre ceilalți, după căldura credinței lor și după mărețele lor fapte bune, prin care s-au făcut moștenitori Împărăției cerurilor; de care ne învrednicește și pe noi, Doamne Iisuse Hristoase, cu al Tău har și cu a Ta iubire de oameni. Amin !