Predică la Duminica a XIV-a după Rusalii (Despre haina de nuntă)

 

Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? (Matei 22, 12)

Iubiți credincioși,

Pilda din Sfânta Evanghelie de azi, pe lângă alte învățături tainice ce le ascunde în ea, ne aduce aminte și de haina de nuntă, cu care ne-am îmbrăcat la sfântul și dumnezeiescul Botez. De această haină ni se va cere răspuns în ziua cea mare a judecății lui Dumnezeu de la sfârșitul veacurilor.

Trebuie să înțelegem că această haină este Însuși Iisus Hristos, Domnul și Mântuitorul nostru, după mărturia marelui Apostol Pavel care zice: Cîți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați îmbrăcat! (Galateni 3, 27). Ne punem întrebarea: ce datorie avem noi, cei care ne-am îmbrăcat în Sfântul Botez cu Hristos? Ca răspuns vom spune că toți cei ce ne-am îmbrăcat cu Hristos, avem datoria mare de a lepăda lucrurile întunericului și de a ne îmbrăca în hainele luminii (Romani 13, 12).

Care sunt lucrurile întunericului și de ce se numesc așa? Lucrurile întunericul sunt toate faptele rele fără de rod, adică păcatele pe care le facem cu voia noastră, despre care ne spune dumnezeiescul Apostol Pavel (Efeseni 5, 11).

Faptele rele se numesc așa din două motive și anume: întâi, pentru că ele vin de la diavolul, care se zice stăpânul întunericului (Ioan 14, 30; Efeseni 6, 12; Coloseni 1, 13) și, în al doilea rând, se numesc fapte fără de rod ale întunericului, fiindcă întunecă mintea și sufletul omului și-l despart pe om de Dumnezeu, Care este lumină: Dumnezeu este lumină și lumina luminează tuturor și întunericul nu a cuprins-o (Ioan 1, 5), căci Dumnezeu locuiește în lumina cea neapropiată (I Timotei 6, 16).

Care sunt hainele luminii pe care trebuie să le îmbrăcăm, după învățătura Sfântului Apostol Pavel? Acestea sunt toate faptele bune, care mai sunt numite și arme ale luminii (Romani 13, 12). Cu aceste fapte bune și arme duhovnicești ale luminii se cade a ne îmbrăca noi creștinii, după cum ne îndeamnă același apostol, zicând: Stați deci tari, având mijlocul vostru încins cu adevărul și îmbrăcați-vă în platoșa dreptății și vă încălțați picioarele voastre întru gătirea Evangheliei păcii. Întru toate luați pavăza credinței, cu care veți putea stinge toate săgețile vicleanului cele aprinse, și coiful mântuirii luați, și sabia Duhului care este cuvântul lui Dumnezeu (Efeseni 6, 14-17). Așadar, vedeți ce fel de haine se cuvin nouă creștinilor a îmbrăca, și care sunt faptele cele fără de rod ale întunericului de care trebuie a ne dezbrăca?

Noi, fraților, ne-am îmbrăcat în dumnezeiescul Botez cu Hristos și prin El avem putere a lucra toată fapta bună, după cum ne învață Sfântul Apostol Pavel, zicând: Toate le pot în Hristos, Cel ce mă întărește (Filipeni 4, 13). Încă și Domnul ne-a arătat că, prin unirea cu El, toate faptele bune le putem lucra, iar fără de El, nimic bun nu putem face, după cum Însuși spune: Rămâneți întru Mine și Eu întru voi, căci fără de Mine nu puteți face nimic (Ioan 15, 4-5). Căci trebuie să avem în toată vremea unire cu Hristos, prin credința cea lucrătoare care se lucrează prin dragoste (Galateni 5, 6; II Tesaloniceni 3, 5), și prin această credință, să lucrăm cu multă sârguință toată fapta bună.

La dumnezeiescul Botez ne-am lepădat de satana și de toate lucrurile lui. Dacă după Sfântul Botez ne vom întoarce iarăși la păcate și nu ne vom pocăi de ele prin mărturisire la duhovnic și prin facerea canonului dat, atunci ne asemănăm cu câinele care se întoarce la vărsătura sa și cu porcul ce se scaldă din nou în mocirla lui (II Petru 2, 22; Pilde 26, 11). Căci, într-adevăr mare datorie avem noi creștinii care ne-am îmbrăcat cu Hristos la Sfântul Botez, să-I urmăm Lui prin toate faptele bune, așa cum ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel, zicând: Următori făceți-vă mie, fraților, precum și eu lui Hristos (I Corinteni 11, 1). Dar să întrebăm pe marele Pavel, cum urma el lui Hristos, ca să știm și noi în ce fel să urmăm Lui. Să ascultăm ce ne spune el: Trei ani noaptea și ziua n-am încetat cu lacrimi a învăța sfătuind pe fiecare. în osteneli multe, în bătăi, în temnițe, în primejdii de multe ori (Fapte 20,31). De la iudei de cinci ori am luat câte patruzeci lovituri de bici fără una am luat, de trei ori cu toiege am fost bătut, odată cu pietre am fost împroșcat, de trei ori cu mine corabia s-a sfărâmat; o noapte și o zi în largul mării am petrecut; în călătorii de multe ori, în primejdii pe râuri și de la neamuri și de la tâlhari, în primejdii în pustie și pe mare, în osteneală și trudă, în privegheri, de multe ori, în frig și în lipsă de haine, până în ziua și ceasul de acum și flămânzim și însetăm și suntem goi și suntem bătuți, suntem pribegi, ne ostenim lucrând cu mâinile; noastre, ocărâți fiind, binecuvântăm; prigoniți fiind, răbdăm; huliți fiind, mângâiem. Am ajuns ca niște gunoi lumii, tuturor lepădătura până azi (II Corinteni 11, 25-27).

Iubiți credincioși,

Iată în ce fel și prin câte necazuri și prigoane urma lui Hristos dumnezeiescul și marele Apostol Pavel. Să ne punem întrebarea: oare noi creștinii de azi, care ne-am îmbrăcat cu Hristos prin Sfântul Botez, mergem noi pe urma Sfântului Apostol Pavel, precum mergea și el pe urma suferințelor lui Hristos? Dacă am lua noi aminte la Sfânta Evanghelie câte a suferit Mântuitorul pentru noi, câte au suferit Apostolii și toți sfinții pentru dragostea lui Hristos, am cunoaște cât de păcătoși și neputincioși suntem și cu câtă lenevire și nepăsare lucrăm pentru mântuirea sufletelor noastre, am cunoaște cât de puțin ne îngrijim să ne împodobim haina de nuntă a sufletelor noastre, pe care am luat-o la Botez mai curată decât soarele și care ni se va cere în ziua morții noastre și în vremea înfricoșatei judecăți a lui Dumnezeu.

Sfântul Apostol Petru, arătându-ne care este haina și podoaba cea adevărată a creștinului, ne învață, zicând: Podoaba voastră, să nu fie din afară, împletirea părului și a podoabelor de aur și îmbrăcămintea hainelor scumpe. Ci să fie omul cel tainic al inimii, întru nestricăcioasă podoabă a Duhului, blând și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu. Că așa se împodobeau odinioară sfintele femei care nădăjduiau în Dumnezeu (I Petru 3, 3-5). Același lucru învață și Sfântul Pavel pe femeile creștine, zicând: Asemenea și femeile în îmbrăcăminte cuviincioasă, făcându-și lor podoabă din sfială și din cumințenie, nu din păr împletit și din aur sau din mărgăritare sau din veșminte de mult preț; ci din fapte bune precum se cuvine unor femei temătoare de Dumnezeu (I Timotei 2, 9-10).

Iată cum se cuvine a se împodobi femeile creștine. Adică a nu iubi numai podoaba cea din afară, ci a se împodobi mai ales cu haina cea duhovnicească a sufletului lor, prin lucrarea faptelor bune și să-și aducă aminte de amenințarea lui Dumnezeu care zice: Pentru că fiicele Sionului sunt atât de mândre și umblă cu capul pe sus și cu priviri obraznice, cu pași domoli, cu zăngănit de inele la picioarele lor, Domnul va pleșuvi creștetul capului fiicelor Sionului, Domnul va descoperi goliciunea lor. În ziua aceea va lua Domnul toate podoabele: inele, sori, lunițe, cercei, brățări, văluri, cununi, lănțișoare, cingătoare, miresme, talismane, inele, verigi de nas, veșminte de sărbătoare, mantii, șaluri, pungi, oglinzi, pânzeturi subțiri, turbane și tunici. Atunci va fi în loc de miresme, putreziciune; în loc de cingători, frânghie; în loc de cârlionți făcuți cu fierul, pleșuvie; în loc de veșmânt prețios, zdrențe și în loc de frumusețe, pecete de robie (Isaia 3, 16-24).

Dar nu numai femeile, ci și bărbații trebuie să fugă de lux și de podoabe și să se silească fiecare a-și împodobi cu fapte bune aurul cel dinăuntru, adică sufletul său. Fiecare creștin trebuie să-și aducă aminte că la judecata viitoare, nu va judeca Dumnezeu hainele, ci faptele noastre. Cel ce se va sili a-și împodobi haina sufletului său cu toată fapta cea bună, unul ca acesta nu se va rușina când va fi chemat la nunta marelui Împărat (Apocalipsa 19, 7-9).

Dacă cineva dintre noi ar fi chemat să meargă înaintea unui împărat pământesc sau a unui mare conducător de țară, câtă grijă ar avea să-și împodobească hainele sale ca să nu fie batjocorit pentru a sa neglijență. Dar noi când vom fi chemați la nunta mirelui Hristos înaintea Celui ce este Împăratul împăraților și Domnul domnilor (Apocalipsa 19, 16), ce fel de rușine, câtă groază și muncă vom lua, dacă nu ne vom îngriji a ne împodobi haina sufletelor noastre? Oare nu vom auzi și noi ca omul din pilda Evangheliei de azi: Prietene, cum ai intrat aici, neavând haină de nuntă? Oare nu vom auzi noi atunci pe dreptul Judecător și Preaveșnicul Împărat, zicând: Legați-i mâinile și picioarele și aruncați-l în întunericul cel mai dinafară, unde este plângerea și scrâșnirea dinților (Matei 22, 13).

Vai de noi, fraților, cât de puțin ne îngrijim a ne împodobi haina cea de nuntă a sufletelor noastre și câtă pedeapsă de la Dumnezeu ne așteaptă pentru această lenevire și negrijă! Noi, păcătoșii, uităm că vine moartea și după moarte este judecată și muncă veșnică pentru cel ce moare nepocăit și nepregătit.

Dumnezeiescul părinte Efrem Sirul, arătând chinurile care îi așteaptă acolo pe cei păcătoși, zice: "Acolo se vor topi ochii bețivilor, acolo se vor veșteji cărnurile judecătorilor, acolo se vor chinui cu foame cumplită și groaznic vor pătimi cei ce în alăute și fluiere beau vinul; acolo cu mare durere se vor tângui și cu dinții lor vor scrîșni și cu amar își vor bate fețele lor desfrânații și preadesfrânații, furii, ucigașii de oameni, vrăjitorii, fermecătorii, descântătorii, scriitorii de mincinoase scrisori, stricătorii de copii, vrăjitorii, mâncătorii de sânge. Aceștia toți, și cei asemenea lor, care fără pocăință au păcătuit până la sfârșitul lor și pe calea cea lată și desfătată au umblat, care duce la pierzare, acolo în chinurile iadului își vor afla negreșit sălășluirea" (Sf. Efrem Sirul, Tomul III, București, 1910, p. 39).

Dumnezeiescul și sfântul Apostol Pavel gura lui Hristos ne arată că trebuie a ne dezbrăca de hainele răutăților noastre și a ne îmbrăca cu omul cel nou, zicând: V-ați dezbrăcat de omul cel vechi, dimpreună cu faptele lui și v-ați îmbrăcat cu cel nou, care se înnoiește, spre deplină cunoștință, după chipul Celui ce l-a zidit. Și iarăși zice: Îmbrăcați-vă, dar, ca niște aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și iubiți cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blândețe și cu îndelungă răbdare... Iar peste toate acestea, îmbrăcați-vă întru dragoste, care este legătura desăvârșirii (Coloseni 3, 12-15).

Ați auzit, frați creștini, ce îmbrăcăminte trebuie să avem noi creștinii și care sunt podoabele duhovnicești ale hainelor de nuntă ale sufletelor noastre? O, de nu am uita noi păcătoșii, învățătura și sfătuirea marelui Apostol și de ne-am îngriji în toată vremea a ne îmbrăca cu aceste sfinte virtuți, care împodobesc haina cea de nuntă a sufletelor noastre, ca, în ziua cea mare a judecății lui Dumnezeu, să nu ne rușinăm și să nu fim aruncați în munca cea veșnică! În ziua aceea drepții vor străluci ca soarele. Atunci se va vedea podoaba și frumusețea hainelor de nuntă ale fiecăruia și se va cunoaște după haina cea din afară dragostea și silința fiecăruia, cu care am lucrat în această viață la mântuirea cea veșnică a sufletului nostru.

Iubiți credincioși,

Până aici am vorbit despre podoaba hainei de nuntă a sufletului nostru. În încheiere voi arăta câteva istorioare sfinte, prin care veți înțelege că oamenii sfinți și aleși ai lui Dumnezeu au strălucit în viața lor cu lumină duhovnicească, nu numai înăuntrul lor, ci chiar în afară s-au arătat cu podoabă și slavă dumnezeiască, prin care se arată sfințenia și lumina cea duhovnicească a sufletelor lor.

De exemplu, citim în istorisirile sfinte că Set patriarhul, fiul lui Adam, când era de patruzeci de ani, a fost răpit de îngerul Domnului la înălțime și a învățat știința multor taine ale lui Dumnezeu și vestita știință a astronomiei; iar când s-a pogorât pe pământ, fața lui s-a luminat foarte mult din cereștile vederi de acolo. Această strălucire și slavă a feței lui, care era ca o față de înger, a rămas la el toată viața sa (Hronograf, Mânăstirea Neamț, 1837, p. 86-87).

La fel a strălucit fața lui Moise, robul lui Dumnezeu, când s-a pogorât din muntele Sinai cu Tablele legii: Atât strălucea fața lui Moise, încât toți fiii lui Israel se spăimântau la vederea feței lui și nu puteau să sufere strălucirea feței lui, încât proorocul Moise își acoperea fața sa, până când intrau ei să grăiască cu dânsul (Ieșire 34, 29-35). Așa strălucea și fața sfântului apostol, întâiul mucenic și arhidiacon Ștefan, ca o față de înger, când vorbea către evrei (Fapte 6, 15).

Fața Sfântului Sisoe cel Mare a strălucit ca soarele în vremea sfârșitului său, după cum se scrie despre aceasta în Pateric: "Când vrea să se sfârșească acest mare cuvios părinte, șezând părinții pustiului lângă dânsul, a strălucit fața lui ca soarele și le zicea lor: "Iată, Avva Antonie a venit!" După puțin timp a zis: "Iată ceata Apostolilor a venit!" Și s-a luminat fața lui iarăși și iată era ca și cum ar fi vorbit cu oarecare, și s-au rugat lui bătrânii, zicând: "Cu cine vorbești, părinte?" El a zis: "Iată, îngerii au venit să mă ia și mă rog să fiu lăsat să mă pocăiesc puțin!" Îi zic lui bătrânii: "Nu ai trebuință să te pocăiești, părinte!" Și le-a spus bătrânul: "Cu adevărat nu mă știu că am pus început bun", și au cunoscut toți că este desăvârșit. Și iată că de năpraznă s-a făcut fața lui ca soarele. El le zicea lor: "Vedeți, Domnul a venit și zice: Aduceți-Mi pe vasul pustiului!" Și îndată și-a dat duhul și s-a făcut cu un fel de fulger, și s-a umplut toată casa de bună mireasmă" (Pateric, București, 1828, p. 70).

Iată, frați creștini, cum slăvește Dumnezeu încă din acest veac pe oamenii Lui cei aleși și sfinți, care cu adevărat în toată viața lor le-a plăcut binele și care s-au ostenit cu mari nevoințe, cu post, cu priveghere, cu rugăciunea, cu fecioria și cu multe alte fapte bune, și mai ales cu smerenia și-au împodobit haina cea de nuntă a sufletului lor.

Zice Domnul în Sfânta Scriptură: Pe cel ce Mă slăvește pe Mine, îl voi slăvi (Filipeni 4, 19; Romani 9, 23) și iată cum a slăvit El pe cei ce L-au iubit chiar din veacul de acum. Vedeți cât de mare și adâncă smerenie avea acest sfânt și bine plăcut al lui Dumnezeu. La moartea lui au venit marele Antonie, ceata proorocilor, a îngerilor și, mai presus de toți, Însuși Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, iar el se ruga să-l mai lase puțin să se pocăiască, că nu socotea în mintea lui că a pus început de faptă bună. Bine a zis sfântul Isaac Sirul că: "Smerenia este haina lui Hristos". Cu această haină a lui Hristos era îmbrăcat sufletul acestui mare sfânt Sisoe. De aceea, smerenia, zice Sfânta Scriptură, merge înaintea slavei. (Pilde 15, 33; Pilde 29, 23). Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos atât l-a slăvit și l-a înălțat de a strălucit fața lui ca soarele, asemenea cu a Sa în Muntele Taborului. Aceasta ca să se adeverească cuvântul Său Care a zis: Pe cel ce Mă slăvește pe Mine, îl voi slăvi (Psalm 83, 12; I Regi 2, 8) și Cel ce se smerește pe sine se va înălța (Matei 23, 12; Luca 9, 48; Iov 5, 11).

Așadar, iubiți frați creștini, să nu uităm și noi nevrednicii, de slava acestor oameni sfinți de care am amintit mai sus, și să ne silim cu toată sârguința a ne împodobi haina cea de nuntă a sufletelor noastre, cu toată podoaba faptelor bune, dar mai presus de toate, cu dragostea de Dumnezeu, de aproapele și cu desăvârșita smerenie. Amin.