Canon de rugăciune către Sfântul Sfințit Mucenic Metodie, Episcopul Patarelor


 


Troparul Sfântului Sfințit Mucenic Metodie, Episcopul Patarelor, glasul al 4-lea:

Și părtaș obiceiurilor și următor scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învățând și cu credința răbdând până la sânge Sfințite Mucenice Metodie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Cântarea 1, glasul al 7-lea.

Irmosul:

Cu voia Ta, Doamne, întru înfricoșare pământească s-a schimbat firea apelor, cea mai înainte lesne vărsătoare; pentru aceasta, neudat pedestru trecând Israel, cântă Ție cântare de biruință.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătându-mi mijlocirea cărării cea neîncetată, care mă duce către Dumnezeu, învață-mă, tăinuitorule de cele sfinte, ca să câștig viața cea fără de sfârșit, prin rugăciunile tale preaînțelepte.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Strălucit-ai în Biserica lui Hristos, cu harul îndoit luminându-te, sfințite arătătorule; pentru aceasta cu îndoite cununi, cu sfințită cuviință Hristos te-a încununat.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind împodobit cu cununa muceniciei și cu mirul preoției, prin amândouă ai strălucit, preafericite; pentru aceasta ai câștigat moștenirea cea prea adevărată și de Dumnezeu închipuită.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Ca o jertfă curată, vie și însuflețită, te-ai jertfit Stăpânului Celui Preasfânt; pentru aceasta ai fost primit la jertfelnicul cel din cer, Mărite Mucenice Metodie.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Tainic Învățător neamului omenesc și Izbăvitor și Mântuitor ne-ai născut nouă pe Hristos, Fecioară, Maică Preacurată; pentru aceea, știindu-te pe tine cu adevărat Pricină vieții celei veșnice, te slăvim.

Cântarea a 3-a. Irmos: Cel Ce ai întărit...

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Văzând cum plutește pe deasupra înșelarea lui Origen, ca un păstor bun fiind, cu dumnezeiescul foc degrab ai ars toată negura aceluia, cu strălucirea razei celei dumnezeiești împreunând înțelepciunea ta, de Dumnezeu primite.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Aflând prin încercare cinstea fecioriei și frumusețea curăției, mărite, arăți toată frumusețea lor și strălucirea cea vecuitoare, cu înțelepciunea ta și cu harul cuvintelor tale, cugetătorule de Dumnezeu.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fulgerul cuvintelor tale și trâmbița cunoștinței și glăsuirea dogmelor cea bine înseninătoare au ieșit peste tot pământul, cuvioase, chemând pe toți credincioșii spre împărtășirea desfătărilor celor cerești, preafericite.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Cei ce s-au umplut de bucate mai întărite din ospețele tale cele duhovnicești, preaînțelepte, de acolo cu adevărat se hrănesc cu desfătarea care petrece pururea, înființându-se fără stricăciune și crescând împreună cu cei ce se împărtășesc cu dânsa.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Împreună cu dumnezeiescul Gavriil, strigăm ție pururea: Bucură-te Fecioară, Binecuvântată, că te-ai făcut nouă pricină de bucurie și de veselie adevărată, născând cu trup pe Izbăvitorul și Mântuitorul tuturor.

Irmosul:

Cel Ce ai întărit dintru început cerurile cu cuvântul Tău cel Atotputernic, Doamne Mântuitorule și cu Duhul Cel a toate lucrător și dumnezeiesc, toată puterea lor; pe piatra cea neclintită a mărturisirii Tale mă întărește.

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Auzit-am taina iconomiei Tale, Hristoase Dumnezeule, a Celui Ce sânurile părintești nu le-ai lăsat și Te-ai pogorât pe pământ și Te-am preaslăvit, Unule, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Săvârșindu-te mucenicește, ai ajuns la culmea virtuților, luând răsplătirea preoției tale cea de mari daruri, preafericite.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Primind scaun ierarhicesc, ai câștigat și viață preasfințită și ai propovăduit dreapta credință și ai învățat turma ta, preacinstite.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dulceața cea iubitoare de suflet a dogmelor tale, ca un râu înainte curgând veselește pe cei ce se împărtășesc și îndulcește simțirile sufletelor noastre.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Arătatu-te-ai ca o oglindă luminoasă, care primește dumnezeieștile arătări ale lui Dumnezeu, Sfințite Mucenice Metodie, căci te-ai ridicat prin nevoințe cu mai bună întărire.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Ce nu ai părăsit sânurile părintești și Te-ai întrupat din Fecioară, Hristoase Dumnezeule, păzește turma Ta, care se închină dumnezeieștilor semne ale rânduielii Tale.

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Doamne, Dumnezeul meu, de noapte mânecând mă rog Ție: dă-mi iertare de greșelile mele și către lumina poruncilor Tale Te rog îndreptează căile mele.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Îmbrăcându-te, părinte, mai înainte de sfârșitul tău, cu omorârea cea purtătoare de viață a muceniciei tale și cu sabia fiind tăiat, te-ai mutat, slăvite, la viața cea nemăsurată și mai bună.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Învătătorule al celor tainice, părtașule al cetelor celor de sus, izbăvește pe cei ce cu dragoste te cinstesc, pururea pomenite, risipind prin rugăciunile tale năpădirile supărărilor celor cumplite.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Având îndrăznire către Stăpânul, cu osârdie ai râvnit către patimi prin nevoințele tale; cere dar pentru credincioși dumnezeiasca pace și liniște, părinte preaînțelepte.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Întâi jertfind pe Mielul lui Dumnezeu, Cel Ce curățește păcatele lumii și pe urmă jertfindu-te tu, te-ai adus Lui jertfă cuvântătoare și vie, Sfinte Metodie.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Preacurată Fecioară Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce ești Locaș Luminii Celei neapropiate și Biserică dumnezeieștii Raze, te rog luminează, cu lumina ta, sufletul meu cel întunecat.

Cântarea a 6-a. Irmos: Fiind amețit de valul grijilor...

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nu ai dat dormitare genelor, nici somn ochilor tăi, preafericite, până ce te-ai izbăvit de toate patimile și te-ai făcut locaș încăpător strălucirii Duhului, celei dătătoare de raze.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Îndumnezeindu-te cu totul prin dumnezeiasca și cea cu chip dumnezeiesc lumină, te-ai făcut îndreptare dumnezeieștii preoții și te-ai arătat mijlocitor către Dummezeu, a toată Biserica credincioșilor, cugetătorule de cele dumnezeiești, Sfinte Sfințite Mucenice Metodie.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Luminătoarea ta pricepere a celor ce sunt, împreunându-se cu viața ta cea prealuminată, te-a arătat lumii sfeșnic luminii, gonind bârfeala cea eretică și negura necredinței în Dumnezeu, grăitorule de cele dumnezeiești.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Știindu-te pe tine Împărăteasă tuturor celor făcute, ca pe Una ce ai născut pe Dumnezeu, Cel Ce a făcut toate de unde nu erau, împreună cu Arhanghelul Gavriil strigăm ție, Maica lui Dumnezeu, doxologia cea de bucurie.

Irmosul:

Fiind amețit de valul grijilor lumești și cu păcatele cele ce înoată împreună cu mine înecându-mă, și la fiara cea stricătoare de suflet aruncându-mă, ca Iona, Hristoase, strig către Tine: dintru adâncul cel aducător de moarte, scoate-mă.

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai înălțat...

Sfințit tăinuitor al Preasfintei Treimi și propovăduitor dumnezeieștilor porunci celor mai presus de gând și întărire bine credincioșilor ai fost, Sfințite Mucenice Metodie; căci ai înfruntat cugetele celor răucredincioși și pentru dreapta credință te-ai arătat sfințit mucenic prin sângele tău și împreună cu îngerii stând înaintea lui Hristos, roagă-te să ne mântuiască pe noi.

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

În cuptorul cel cu foc, aruncați fiind cuvioșii tineri, focul în rouă l-au prefăcut, prin cântare așa strigând: Bine ești cuvântat Doamne, Dumnezeul părinților noștri.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind sfințit, cugetătorule de Dumnezeu și strălucind în chip luminat cu sângele mărturisitorilor adevărului, împreună cu dânșii cântând strigi către Stăpânul: Bine ești cuvântat Doamne, Dumnezeul părinților noștri.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind întărit în credință, ai stins văpaia idolilor cu curgerile sfintelor tale sângiuiri prin mărturisire, așa strigând: Bine ești cuvântat Doamne, Dumnezeul părinților noștri.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Fiind învățat cele dumnezeiești, părinte, preaînțelepțește ai arătat gândul privirii celei de sus, către cei ce cu credință cântă, strigând: Bine ești cuvântat Doamne, Dumnezeul părinților noștri.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu cuvinte de laudă toată zidirea slăvește nașterea ta, Fecioară, știind că Cel născut din tine este Dumnezeu și cu cinste închinându-se Lui strigă: Bine ești cuvântat Doamne, Dumnezeul părinților noștri.

Cântarea a 8-a. Irmos: Pe împăratul slavei...

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pentru Tine Cel nevăzut, ca și cum te vedea, cugetătorul de Dumnezeu a răbdat chinurile tiranilor și a primit cunună, cântând: Preoți lăudați, popoare preaînălțați pe Hristos întru toți vecii.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dorind curat de împărăția lui Hristos cea neschimbată, ai umblat pe calea pe care ți-o pricinuia ție, ierarhe, strigând lui Hristos: Popoare preaînălțați-L, întru toți vecii.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Hristos, pentru ostenelile tale, nemăsurată plată împărăția Sa ți-a dat, de Dumnezeu purtătorule, Celui Ce cu dreaptă credință Îl lauzi întru toți vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.

Noian de dogme și table de învățături, comoară înaltă a privirii și scaun de simțire te știm pe tine, lăudând cu dreaptă credință și strigând: Popoare preaînălțați pe Hristos în veci.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu credință alerg rugător către tine, Preacurată, care ai zămislit pe Stăpânul tuturor, izbăvește-mă acum de izgoniri și de primejdii pe mine, care laud cu credință pe Dumnezeu Cel Întrupat din tine, Născătoare de Dumnezeu.

Irmosul:

Să lăudam bine să cuvântam și să ne închinăm Domnului, cântându-I și preaînălțându-L pe Dânsul întru toți vecii.

Pe Împăratul slavei, Cel Unul fără de început, pe Care bine-L cuvântează puterile cerurilor și de Care se cutremură cetele îngerilor, lăudați-L preoți, popoare preaînălțați-L în veci.

Cântarea a 9-a. Irmos: Maică a lui Dumnezeu...

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Roagă totdeauna pe Hristos, părinte de Dumnezeu fericite, ca să înceteze măiestriile eresurilor celor împotriva noastră și negura cea de acum să o gonească dintre noi, căci ca un ierarh ești tare solitor.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De la pământ către cer călătorind, te-ai mutat unde te-ai împărtășit vieții celei nestricăcioase, răsplătire pentru slujba și chinuirea ta pe aceasta luând-o și te-ai învrednicit a viețui în veci împreună cu Hristos.

Stih: Sfinte Sfințite Mucenice Metodie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Roadă lemnului vieții ai cules, fericite, prin moartea ta, neguțătorind pe începătorul vieții oamenilor; cu al Cărui har desfătându-te din destul, roagă-te pentru cei ce te laudă cu credință.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Tot cugetul întinzându-l, cuvioase, prin bunătatea vieții te-ai învrednicit de vederea lui Hristos și de bucuria cea veselitoare, ca un sfințit mucenic și ca un învățător și părtinitor al dreptei credințe.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Chivot al Legii celei noi te numim pe tine și Lespede scrisă de Dumnezeu, întru care s-a scris Cuvântul lui Dumnezeu, făcându-Se om, ca să izbăvească lumea din înșelăciune, Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce ești plină de har, Prealăudată.

Irmosul:

Maică a lui Dumnezeu și Fecioară, Ceea ce ai născut și după naștere iarăși ai rămas Fecioară, nu lucru al firii, ci lucru al pogorârii lui Dumnezeu este. Pentru aceea pe tine, ca pe Una ce te-ai învrednicit dumnezeieștilor minuni, pururea te slăvim.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai înălțat...

Făcându-ți inima jertfelnic veselitor, într-însul ai adus jertfe fără de sânge lui Dumnezeu, lucrătorule de cele sfinte și nevoindu-te foarte tare și junghiindu-te, te-ai adus jertfă, Sfințite Mucenice Metodie, Celui Ce pentru noi S-a jertfit; pe Care roagă-L pururea neîncetat să ne izbăvim toți, cei ce cu dragoste te lăudăm.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai înălțat...

Către Născătoarea de Dumnezeu acum cu osârdie să alergăm păcătoșii și smeriții și să cădem cu pocăință strigând din a dâncul sufletului: Stăpână, ajută-ne, milostivindu-te spre noi; sârguiește, că pierim de mulțimea păcatelor, nu întoarce pe robii tăi deșerți, că pe tine, Una, Nădejde te-am câștigat.

SEDELNA Sfintei Cruci și a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai înălțat...

Mielușeaua cea Preacurată și Fecioara, dacă a văzut pe Fiul său, pe Care L-a născut, întins pe Cruce, i s-a rănit sufletul de chinuri cumplite și tânguindu-se striga: Preaiubite Fiule Unule este pomenirea darurilor și a minunilor Tale, cu care s-a îndulcit adunarea cea nemulțumitoare, Fiule preaiubite? Însă ca să izbăvești neamul omenesc, acestea le rabzi acum; pentru aceasta laud milostivirea Ta.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta