Cântare de laudă la Sfinții Apostoli

 

Sfinții Apostoli, obștea cea mică,
Cu lumină cerească toată lumea
O au luminat.

De ale Duhului aripi purtați ei au cutreierat lumea,
Pe lume cu-ale Duhului aripi înaripând.

Ei au mers în palate, în colibe, în munți și în peșteri,
Ei s-au nevoit pe cale și au străbătut mări.
Lor fiece zi le era o nouă suferință și luptă.
Dând război lumii, cu ea se războiau
Fără să se plângă, fără părere de rău.

Fiece zi era mereu o alta,
Ei însă mereu aceiași:
La Hristos le era gândul, la Hristos privirea.

Ce zi aveau să aibă pe ei nu-i tulbura,
De-și vor petrece noaptea în temniță sau palat.
Sârguința lor era pe Hristos în ei înșiși să poarte,
Și-ntr-al Lui ajutor pământului să vestească.

De hrană aveau sau nu, lor le era tot una;
Sârguința lor era credința să străluce
Peste fața întregului pământ.
Cinstiri sau loviri, lor le erau tot una;
Ei numai sârguiau pe Hristos a-L proslăvi în lume.

Îngeri cu aripi deasupra capetelor lor mergeau,
Și se bucurau întru ei
Ca întru ai lor frați.

Sfinții Apostoli, fii ai lui Dumnezeu,
Ai Bisericii Stâlpi și Temelie,
Ei chiar și azi lucrează și Biserica zidesc,
Deși ca sorii strălucesc în Ceruri.