Cântare de laudă la Sfântul Efrem Sirul


 

Inima lui Efrem arde de iubire
Pentru Hristos,
Iar limba lui grăiește
înțelepciunea curată a Sfintelor Scripturi.

O, Sfinte Părinte Efreme,
albină adunătoare de miere duhovnicească!

O, Sfinte Părinte Efreme,
izvorâtorule de har ce izbucnești lumii
Râuri de cucernicie!

Pocăința răsuflare ți s-a făcut ție, Părinte,
Cu lacrimile tale tu pocăința o propovăduiești!
Cu limba ca și cu un condei tu propovăduiești
„Pocăiți-vă! Căci Domnul îi miluiește
pe cei ce se pocăiesc!"

O, minunate învățătorule și povățuitorule al nostru,
Care cu viața și cu scrisul pe noi ne povățuiești,
O, Sfinte Părinte Efreme, mângâietorule al nemângâiaților,
Și bici înfricoșat patimii trândăviei,
O miere a milostivirii către ceilalți,
Și sabie a nevoinței către tine însuți!

O, Sfinte Părinte Efreme,
Pe tine Biserica te slăvește
Iar sfinții îngeri te numesc pe tine frate!

Cu adevărat așa se cuvine ție,
Sfinte Părinte Efreme,
Prea dulce teologhisitorule al dogmelor,
Cunună a Siriei, de Biserică cântat și slăvit!

Pe tine, cel care pe Fiul lui Dumnezeu L-ai prea slăvit,
Pe tine cu dreptate Biserica te slăvește.

Cu harul ce din gura ta izvorăște ca o miere,
Cu rugăciunile tale cele ca o ploaie aducătoare de roadă,
Cu acestea tu zi și noapte mijlocești pentru noi,
Sfinte Cuvioase Părinte,
Prea puternice monahe!

Către tine însuți tu sabie a nevoințelor ești,
Iar către noi miere a milostivirii!

Biserica pe cununa Siriei o slăvește,
Pe cel ce-L prea slăvește pe Fiul lui Dumnezeu.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta