Cu noi este DumnezeuCu noi este Dumnezeu

 

„Și iată,

 Eu sunt cu voi în toate zilele,

 până la sfârșitul veacului.” (Matei 28, 20)

Pe drumul vieții, plin de încercări, uitarea poate fi ca o „radieră” bună, la momentul potrivit. Nu putem, însă, da vina pe ea, atunci când „ștergem” singuri „notițele” despre Dumnezeu; notițele de bază din filele sufletului, din carnețelul inimii. Cum? Prin necredință deși nu suntem neapărat atei, prin păcat, deznădejde... Acestea ne și despart de Cer. Ne comportăm ca și cum Cerul ar fi prea departe de pământ și strigăm frânți, uneori: Unde e Dumnezeu când ne e greu?

Ne-am învățat cu greul, ca și cu binele, mai spunem. Și continuăm, din inerție, să nu credem pe deplin... decât în minuni văzute. Grea decizie trebuie că are Domnul când vrea să ne ajute, fără să intervină în liberul nostru arbitru. L-am „ajuta” și noi c-o simplă rugăciune. Căci nici nu am deschis bine gura și Domnul e deja acolo, ne susține. ,,Omul se uită la faţă, iar Dumnezeu se uită la inimă.” (I Regi 16,7)

    Faptele ne definesc, poate, cel mai bine și construim și bune și ne-bune. Și pentru că suntem „templu al lui Dumnezeu” (1 Corinteni 3:16), din când în când, sunt binevenite „renovări”. Așa apar necazurile, temerile... și atunci, în disperare, Îl căutăm pe Doamne-Doamne să-I cerem ajutor: Unde ești, Doamne, că mor?

    „Nu oricine îmi zice: Doamne, Doamne va intra în împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu celui din ceruri.” (Matei 7, 13-21)

    „Cred, Doamne, ajută necredinței mele.” (Marcu 9, 24)

    Și tot Domnul, cu de fiecare dată, ne ia de mână, ne ghidează. Buni sau răi, ne trezește-n fiecare dimineață, ne iubește, ne iartă, ne învață să învățăm din toate.

    Când mai greșim fără să vrem... se uită peste, treacă. Când iar greșim și suntem conștienți... se uită să ne ierte. „Certând m-a certat Domnul, dar morții nu m-a dat.” (Ps. 117, 18)

    Când am simțit nevoia de un sfat bun, a trebuit doar să deschidem ochii sufletului. Prin „întâmplare”, oameni sau chiar gând, răspunsul a sosit curat; nu l-am putut vedea mereu, însă, de „vânt”...

    Când sufletul „ne-a spus”: prea încărcat, întotdeauna ne-a primit în Casa Lui (Biserica), ne-a ascultat prin preoți. Atunci când totul ne părea îngreunat: ne-a ușurat, ne-a iertat.

    Bolnavi fiind, ne-a-n mbărbătat, ne-a întărit, ne-a ridicat. Ce-am învățat? Răbdarea. Răbdarea trece orice încercare, iar la sfârșitul bolii, se urcă o treaptă mare.

Minuni, minuni sunt toate: de la puls la respirat, de la o simplă îmbrățișare la admirat o floare și , peste toate, cel mai mare dar, iubirea.

    Mi-am zis: Ce-ar fi dacă l-am vedea pe îngerașul bun? Dar... va schimba, aceasta, mai mult decât cred acum? „Bucură-te, cel ce după Dumnezeu și după Preasfânta Fecioară ești puternica mea nădejde.” (Acatistul Îngerului Păzitor)

Prin îngeraș, cu noi este Dumnezeu; prin orice zi cu soare sau cu nori, prin fiecare noapte, prin timpul infinit, prin Universul dăruit.

La orice pas, anotimp, vreme, se vede lucrul Domnului; și toate pentru noi, cu noi este Dumnezeu.

„De trăim, pentru Domnul trăim; de murim, pentru Domnul murim. Deci, fie că trăim, fie că murim, ai Domnului suntem.” (Romani 14, 8) Aleluia! 

„Și iată,

 Eu sunt cu voi în toate zilele,

 până la sfârșitul veacului.” (Matei 28, 20)

Pe drumul vieții, plin de încercări, uitarea poate fi ca o „radieră” bună, la momentul potrivit. Nu putem, însă, da vina pe ea, atunci când „ștergem” singuri „notițele” despre Dumnezeu; notițele de bază din filele sufletului, din carnețelul inimii. Cum? Prin necredință deși nu suntem neapărat atei, prin păcat, deznădejde... Acestea ne și despart de Cer. Ne comportăm ca și cum Cerul ar fi prea departe de pământ și strigăm frânți, uneori: Unde e Dumnezeu când ne e greu?

Ne-am învățat cu greul, ca și cu binele, mai spunem. Și continuăm, din inerție, să nu credem pe deplin... decât în minuni văzute. Grea decizie trebuie că are Domnul când vrea să ne ajute, fără să intervină în liberul nostru arbitru. L-am „ajuta” și noi c-o simplă rugăciune. Căci nici nu am deschis bine gura și Domnul e deja acolo, ne susține. ,,Omul se uită la faţă, iar Dumnezeu se uită la inimă.” (I Regi 16,7)

    Faptele ne definesc, poate, cel mai bine și construim și bune și ne-bune. Și pentru că suntem „templu al lui Dumnezeu” (1 Corinteni 3:16), din când în când, sunt binevenite „renovări”. Așa apar necazurile, temerile... și atunci, în disperare, Îl căutăm pe Doamne-Doamne să-I cerem ajutor: Unde ești, Doamne, că mor?

    „Nu oricine îmi zice: Doamne, Doamne va intra în împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu celui din ceruri.” (Matei 7, 13-21)

    „Cred, Doamne, ajută necredinței mele.” (Marcu 9, 24)

    Și tot Domnul, cu de fiecare dată, ne ia de mână, ne ghidează. Buni sau răi, ne trezește-n fiecare dimineață, ne iubește, ne iartă, ne învață să învățăm din toate.

    Când mai greșim fără să vrem... se uită peste, treacă. Când iar greșim și suntem conștienți... se uită să ne ierte. „Certând m-a certat Domnul, dar morții nu m-a dat.” (Ps. 117, 18)

    Când am simțit nevoia de un sfat bun, a trebuit doar să deschidem ochii sufletului. Prin „întâmplare”, oameni sau chiar gând, răspunsul a sosit curat; nu l-am putut vedea mereu, însă, de „vânt”...

    Când sufletul „ne-a spus”: prea încărcat, întotdeauna ne-a primit în Casa Lui (Biserica), ne-a ascultat prin preoți. Atunci când totul ne părea îngreunat: ne-a ușurat, ne-a iertat.

    Bolnavi fiind, ne-a-n mbărbătat, ne-a întărit, ne-a ridicat. Ce-am învățat? Răbdarea. Răbdarea trece orice încercare, iar la sfârșitul bolii, se urcă o treaptă mare.

Minuni, minuni sunt toate: de la puls la respirat, de la o simplă îmbrățișare la admirat o floare și , peste toate, cel mai mare dar, iubirea.

    Mi-am zis: Ce-ar fi dacă l-am vedea pe îngerașul bun? Dar... va schimba, aceasta, mai mult decât cred acum? „Bucură-te, cel ce după Dumnezeu și după Preasfânta Fecioară ești puternica mea nădejde.” (Acatistul Îngerului Păzitor)

Prin îngeraș, cu noi este Dumnezeu; prin orice zi cu soare sau cu nori, prin fiecare noapte, prin timpul infinit, prin Universul dăruit.

La orice pas, anotimp, vreme, se vede lucrul Domnului; și toate pentru noi, cu noi este Dumnezeu.

„De trăim, pentru Domnul trăim; de murim, pentru Domnul murim. Deci, fie că trăim, fie că murim, ai Domnului suntem.” (Romani 14, 8) Aleluia!