Pomenirea Sfântului Ioan Gură de Aur, trâmbița de aur a ortodoxiei


 Pomenirea acestui mare luminător al Bisericii se sărbătorește la 13 noiembrie și la 30 ianuarie, dar în această zi Biserica serbează aducerea cinstitelor sale moaște din satul armean Comane, unde s-a sfârșit în surghiun, la Constantinopol, de unde păstorise Biserica lui Dumnezeu.

La treizeci de ani de la adormirea sa, Patriarhul Proculus a ținut o predică întru pomenirea tatălui său duhovnicesc și învățătorului său. Această predică într-atât a aprins dragostea și pocăința poporului și a împăratului Teodosie cel Mic față de acest mare sfânt încât cu toții au dorit aducerea sfintelor sale moaște de la Comana la Constantinopol.
Se spune că racla cu sfintele moaște nu a putut fi clintită de la locul ei până ce împăratul nu a scris o scrisoare adresată Sfântului Ioan Gură de Aur însuși în care îl ruga cu lacrimi să o ierte pe mama lui, Eudoxia, cea care îl urâse și îl izgonise. Tot în acea scrisoare fiul împărătesei izgonitoare îl ruga pe Sfântul să binevoiască și să se întoarcă la Constantinopol, scaunul său patriarhal.
Când această scrisoare de pocăință s-a pus pe raclă, îndată ea s-a făcut foarte ușoară și s-a putut aduce la Constantinopol.
În timpul aducerii, mulți dintre cei bolnavi care se atingeau de ea căpătau pe dată vindecare. Când sfintele moaște au intrat în capitală, atunci împăratul, în numele mamei sale, ca și când ea însăși ar fi grăit către moaște, cu voce mare a îngenucheat și a zis: «O Părinte, când am trăit în această viață trecătoare ți-am făcut tot răul, iar tu, dintru a ta viață nepieritoare, ajută sufletului meu. Slava mea a trecut ca un vis și la nimic nu mi-a folosit mie. Ajută-mi, părinte din slava ta, ajută-mi mie mai înainte ca să ajung la Scaunul Judecății lui Hristos!»
Când Sfântul a fost adus în Biserica celor Doisprezece Apostoli și așezat pe scaunul patriarhal, mulțimea poporului ce se afla înăuntru au auzit glasul Sfântului grăind: «Pace tuturor».
Aducerea moaștelor Sfântului Ioan Gură de Aur la Constantinopol s-a întâmplat în anul 438 după Hristos.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta