Cuvântul Sfântului Ioan Hrisostom, despre izgonirea sa, către episcopul Chiriac, care, și el era izgonit

 "Vino acum să-ți scot rana mâhnirii și să-ți risipesc negura cugetului ! Și care este pricina, care te face să te mâhnești și să te întristezi? Că iarna este mare și că furtuna aceasta ce a venit asupra Bisericii e amară și e grea ? Știu și eu aceasta și nimeni nu o va tăgădui. Dar de vei vrea, îți voi zugrăvi o icoană a acestor lucruri, așa cum se întâmplă.

De multe ori vedem marea aceasta că se cutremură și că se umflă tocmai din fundul adâncului. Vedem și pe corăbieri, care nemaiavând ce face, pentru covârșirea furtunii, stau cu mâinile încrucișate pe genunchi și sunt încremeniți, nevăzând nici cerul, nici pământul, ci zăcând jos în adâncul corăbiei, plâng și se tânguiesc; așa se întâmplă acestea pe marea pe care o vedem. Așa și acum, asupra Bisericii lui Dumnezeu, mai mare furtună este, valurile sunt mai covârșitoare.

Ci, roagă-te Domnului nostru Iisus Hristos, Care nu cu meșteșug biruiește furtuna, ci numai cu porunca potolește viforul. Iar, chiar de te-ai și rugat de multe ori și nu ți s-a ascultat cererea, nu te lenevi. De vreme ce, acest fel de obicei are Iubitorul de oameni, Dumnezeul nostru, îngrijind, de mai înainte, mântuirea noastră. Că, oare nu putea să izbăvească pe cei trei tineri, ca să nu fie aruncați în cuptor ? Cu adevărat ar fi putut, însă nu i-a izbăvit mai dinainte. Dar, când erau în robie și au fost duși în țara barbarilor și erau departe de moștenirea părintească, și, numai după ce au fost aruncați în cuptor și erau deznădăjduiți, din partea tuturor și nu le mai rămăsese nimic altceva, atunci, i-a izbăvit. Adică, atunci, adevăratul Dumnezeu, fără veste, a făcut minunea și a risipit focul împrejurul cuptorului chaldeilor și, așa, cuptorul s-a prefăcut în biserică. Și a chemat toată zidirea și pe îngeri și puterile și, aducându-se toate împreună, ziceau: "Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul." Vezi, frate, cum răbdarea drepților a schimbat focul acela în rouă ? Și a făcut pe tiranul Nabucodonosor a trimite cărți în toată lumea și să zică: "Mare este Dumnezeul lui Sadrac, Mesac și Abed-Nego." Și vezi câtă asprime a pus: "De va grai, zice, cineva cuvânt rău contra lor, să fie casa lor de jaf, și averea să i se ia."

Nu te mâhni, dar, frate Chiriac, că eu, când eram izgonit din Constantinopol, nu purtăm de grijă de nici una din acestea, ci ziceam în sinea mea: De-i este voia împărătesei să mă izgonească, izgonească-mă. Al Domnului este pământul și plinirea lui. De va vrea să mă taie cu fierăstrăul, să o facă, am pilda pe Proorocul Isaia. De va vrea să mă arunce în mare, îmi voi aduce aminte de Proorocul Iona. De-i este voia să mă bage în groapă, am pe Daniil aruncat în groapa leilor. De va vrea să mă ucidă cu pietre, am pe Ștefan, întâiul Mucenic, care a pătimit aceasta. De va vrea să-mi ia capul, am pe Botezătorul Ioan. De va vrea să-mi ia averea, de o am, să o ia; că gol am ieșit din pântecele maicii mele, gol mă voi duce.

Pe mine mă învață și Apostolul, zicând: "Dumnezeu nu caută la fața omului, că, de aș fi plăcut oamenilor, n-aș fi sluga lui Hristos." Mă înarmează încă și David, zicând: "Grăit-am mărturiile Tale înaintea împăraților și nu m-am rușinat". "Multe meșteșugiră asupra mea cei ce m-au urât, ci toate din invidie le-au făcut." Știu, cu adevărat, că te întristezi, frate Chiriac, că cei ce ne-au izgonit pe noi merg cu cinste prin târg și cu mulțime de oameni înarmați, care îi însoțesc, dar nu-ți aduci aminte de bogatul și de Lazăr, cine întru această viață petrecea în scârbă și apoi ce a dobândit fiecare ? Cât a vătămat pe Lazăr sărăcia ? Au nu l-a dus ea pe dânsul în sânul lui Avraam, ca pe un viteaz și un biruitor ? Și cât a folosit bogatul averea, celui ce era îmbrăcat în porfiră și vizon ? Cu adevărat, cu nimic. Pentru că unde-i sunt sfetnicii, unde-i sunt căpitanii, unde-i sunt prietenii, cei ce se hrăneau la masa lui, și unde-i masa cea împărătească ? Au nu-l duceau legat la mormânt, ca pe un tâlhar ? Și-și ducea sufletul gol din lumea aceasta, strigând cu glasul uscat de sete: "Părinte Avraam, miluiește-mă și trimite pe Lazăr să-și ude vârful degetului cu apă, să-mi răcorească limba, că amar mă chinuiesc în văpaia aceasta," Ticălos bogat ! De ce-l numești tata pe Avraam, a cărui viață n-ai urmat-o ?

Acela pe tot omul l-a ospătat în casa lui, iar tu n-ai purtat grijă de un singur sărac. Nu are drept oricine să plângă și să se tânguiască aici. Căci, cela ce a avut atâta bogăție, n-are dreptul a dobândi o picătură de apă, și pentru ce aceasta ? Pentru că, în iarna vieții acesteia, n-a semănat milostenie. A venit secerișul altei vieți și n-are ce secera. Și aceasta este o rânduială a Stăpânului, că a făcut a fi alături chinul necuraților și odihna drepților, ca să se vadă unii pe alții și să se cunoască. Deci, atunci, fiecare din mucenici își va cunoaște pe tiranul său, care l-a chinuit și, fiecare tiran va cunoaște pe mucenicul, pe care l-a muncit. Și acestea ce le zic nu sunt cuvinte ale mele; ascultă ce grăiește înțelepciunea: "Atunci cu multă îndrăzneală va sta dreptul în preajma celor ce l-au trudit."

Și ca un călător ce umblă pe zăduf, aprinzându-se de sete și nimerește o fântână bună, sau ca un flămând ce sade la o masă plină de toate bunătățile și este oprit de vreun puternic să se atingă de bucățele ce stau pe masă, și aceasta le dă mâhnire și chin mare, celui însetat, că nu-și poate stinge setea, și celui flămând, că este oprit să se îndulcească din bucate, în acest chip, și în ziua Judecății, vor vedea păcătoșii pe Sfinți bucurându-se și nu vor putea să se îndulcească din masa cea împărătească. Că, și pe Adam, vrând Dumnezeu să-l pedepsească, l-a făcut să lucreze pământul în preajma Raiului, că, privind locul cel dorit de unde ieșise, să aibă pururea durere în suflet. Și dacă, frate Chiriac, nu ne întâlnim aici, în viața aceasta, să vorbim unul cu altul, însă acolo, în cealaltă viață, nu va fi nimeni să ne oprească să fim unii cu alții. Ci, încă atunci, vom și vedea pe cei ce ne-au izgonit, - ca și Lazăr pe bogatul și mucenicii pe chinuitorii lor.

Deci, nu te mâhni, iubite frate, ci adu-ți aminte de Proorocul Isaia ce zice: "batjocorirea oamenilor nu te teme și de ocara lor să nu te biruiești, că precum se mănâncă lâna de molii, așa vor fi mânați. "Cugeta și la Domnul Hristos, Cel ce ține lumea în mâna Sa, cum din scutece a fost izgonit și în pământul egiptenilor a fost înstrăinat. Și pentru ce ? Pentru ca să se facă chip și pilda nouă, ca să nu ne mâhnim în încercări. Și să-ți mai aduci aminte de patima Mântuitorului și câte ocări a suferit pentru noi, Stăpânul a toate. Că unii din iudei îl numeau samaritean și băutor de vin. Alții, îndrăcit și prooroc mincinos zicând: "Iată om mincinos și băutor de vin", și că El: "cu domnul dracilor scoate pe draci." Și câte altele, încă. Cum L-au dus atunci, ca să-L arunce în prăpastie, este de mirare. Și-L scuipau în obraz, și-I dau palme; că-L adăpau cu fiere și-I băteau capul cu trestia și cu hlamida împărătească, îmbrăcându-L și cu cununa de spini încununându-L și-I, cădeau înainte batjocorindu-L și tot felul de batjocuri făcându-I, și cum îl duceau câini aceia, mâncători de sânge și Îl trăgeau gol la patimă. Și cum L-au părăsit toți ucenicii Lui: ca unul s-a lepădat de Dânsul, iar altul L-a vândut, iar ceilalți au fugit și stă singur gol în mijlocul poporului aceluia, de vreme ce era praznicul Paștelui, atunci, la care se adunaseră toți. Și L-au răstignit ca pe un om rău, în mijlocul făcătorilor de rele, și zăcea neîngropat, nici nu L-au pogorât de pe cruce, până când L-a cerut oarecine ca să-l îngroape. Și cum au scornit defăimare rea asupra Lui, că ucenicii Lui L-au furat și că n-a înviat. Deci, iarăși, adu-ți aminte și de Apostoli, că de pretutindenea erau goniți și prin ceilalți se ascundeau. Că Pavel se ascundea la o femeie, ce vindea mătăsuri, și Petru, la Simon curelarul, că nu aveau îndrăzneală la cei bogați. Iar, apoi, toate au fost cu înlesnire pentru ei. Într-același chip și tu frate, nu-ți face voia rea, deși acum treci prin cele de întristare. Ca pe urmă vor veni cele înveselitoare. Auzit-am și de bârfitorul acela, Arsachie, pe care l-a pus împărăteasa patriarh în scaunul meu, și că a prigonit pe frații și fecioarele acelea, care n-au vrut să aibă împărtășanie cu dânsul. Și mulți dintr-înșii, din dragoste pentru mine, prin temnițe au murit. Lupul acela în chip de oaie, ce are numai înfățișarea de episcop, după adevăr, este un preadesfrânat. Că precum femeia căreia îi trăiește bărbatul, de merge după altul, se cheamă preadesfrânată, așa și acesta preadesfrânat este, nu trupește, ci sufletește, ca fiind eu viu, mi-a răpit scaunul.

Acestea, frate Chiriac scriem din Cucuz, unde a poruncit împărăteasa de ne-a izgonit. Și multe scârbe m-au întâmpinat pe cale, dar nu le-am luat în seamă. Iar când am ajuns în țara Capadochiei și în Tauromenia, cete-cete de sfinții părinți ne întâmpinau. Încă și mulțime de monahii, vărsând izvoare de lacrimi și plângând cu jale mare, că ne vedeau ducându-ne în surghiunire, ziceau între ele: Mai de folos ar fi fost să se ascundă soarele, decât să tacă gura lui Ioan. Aceste cuvinte m-au tulburat foarte și m-au scârbit mai mult, că vedeam toți plângeau pentru mine. Iar pe celelalte, pe toate câte mi s-au întâmplat, nu le-am luat în seamă. Însă foarte bine ne-a primit episcopul cetății, acesteia și multă dragoste a arătat către noi, că, de ar fi fost cu putință și n-am fi păzit hotarul și canoanele, ne-ar fi dat și scaunul său. Rogu-te, dar, și te poftesc, gonește de la tine plânsul necazului tău și fă pomenire pentru noi către Dumnezeu.