SFÂNTUL NICODIM DE LA TISMANA (†1406)44

 

a. Viața

Cuviosul Nicodim cel Sfințit era de neam macedo-român, născut la Prilep, în sudul Serbiei, prin anul 1320, fiind înrudit cu familia despotului Lazăr și a domnului Țării Românești, Nicolae Alexandru-Basarab. După ce învață carte, se duce din tinerețe în Muntele Athos și se călugărește în Mânăstirea Hilandar, unde mai târziu ajunge egumen și chiar protoepistat în conducerea Sfântului Munte.

După anul 1365 vine în Țara Românească și întemeiază, cu ajutorul lui Vlaicu Vodă (1364–1377) și Radu I (1377–1383), Mânăstirile Vodița (1369) și Tismana (ante 1377). Mai întemeiază la sudul Dunării două mici așezări monahale, Vratna și Mânăstirița; în Oltenia – Gura Motrului și Vișina, iar în Țara Hațegului întemeiază Mânăstirea Prislop (la sfârșitul secolului XIV), unde a scris și un Evangheliar slavon (1404–1405).

Biserica Ortodoxă îl prăznuiește la 26 decembrie, ziua mutării sale la cele veșnice.

b. Fapte și cuvinte de învățătură

1. Ajungând la Athos, în Muntele Maicii Domnului, Cuviosul Nicodim s-a nevoit mai întâi în obște, apoi singur într-o peșteră în preajma Mânăstirii Hilandar, răbdând grele ispite de la diavoli. Însă, fiind umbrit de darul lui Hristos, în puțină vreme s-a curățit de patimi, a deprins lucrarea cea dumnezeiască a sfintei rugăciuni și s-a învrednicit de darul mai înaintevederii și al facerii de minuni, ajungând vestit în tot muntele.

2. Ca egumen al marii lavre Hilandar, Cuviosul Nicodim a adunat în obștea sa până la o sută de călugări atoniți, greci, sârbi, macedoneni, români și bulgari, deprinzându-i pe toți cu frica de Dumnezeu și hrănindu-i cu învățăturile Sfintei Scripturi, fiind dascăl iscusit al rugăciunii lui Iisus, adânc teolog și părinte duhovnicesc luminat. Pentru aceea nu puțini sihaștri, călugări de chinovii și egumeni veneau la el pentru sfat și cuvânt de folos.

3. Pentru cinstea de care se bucura peste tot, la rugămintea cneazului Lazăr, Cuviosul Nicodim a mijlocit la Constantinopol, împreună cu ucenicii săi, Isaia și Partenie, împăcarea Bisericii Ortodoxe Sârbe cu Patriarhia Ecumenică. Deci, văzând patriarhul și împăratul smerenia și înțelepciunea cuviosului și cucerindu-se de sfințenia vieții sale, îndată a ridicat anatema dată asupra Bisericii Sârbe, spre lauda lui Hristos și bucuria creștinilor. Așa înțelegea el să împlinească Evanghelia și să ajute la mântuirea semenilor săi.

4. Fiind în sudul Dunării, în urma unei descoperiri dumnezeiești, vine în Țara Românească și se așază pe valea râului Vodița, unde exista o mică sihăstrie întemeiată de călugări vlahi. Aici, Cuviosul Nicodim, cu ajutorul domnitorului Vladislav-Vlaicu Vodă și al sihaștrilor din partea locului, zidește chilii și biserică de piatră cu hramul „Sfântul Antonie cel Mare”, pe care o sfințește în anul 1369. Mânăstirea Vodița a fost înzestrată apoi cu danii și întărită prin hrisov domnesc ca „după moartea lui chir Nicodim să nu fie volnic a pune în locul acela stareț nici domnul, nici arhiereul, nici alt careva; ci cum va zice chir Nicodim și cum va așeza, așa să țină călugării care sunt acolo și ei singuri să-și pună stareț”.

5. Pe valea pârâului Tismana, unde se nevoiau încă de la începutul secolului XIV mai mulți sihaștri în jurul unei mici biserici de lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, Cuviosul Nicodim a înălțat, de asemenea, la locul numit „Cascade”, Mânăstirea voievodală Tismana, cu același hram, cu ajutorul domnitorului Țării Românești și al cneazului Lazăr. Marele stareț formează aici o obște renumită de călugări, ajută la menținerea în continuare a vieții isihaste și pune rânduială călugărească de chinovie, după tradiția Muntelui Athos.

6. Adunând în jurul său câțiva călugări luminați, a întemeiat la Mânăsti-rea Tismana o vestită școală de caligrafi și copiști de cărți bisericești, renumită în toată Peninsula Balcanică. De aici, Cuviosul Nicodim conducea duhovnicește toate mânăstirile organizate de el și întreținea corespondență cu egumeni și ucenici din Athos, din Serbia și din Țara Românească, precum și cu patriarhul Eftimie al Târnovei, dovedindu-se un mare teolog și părinte duhovnicesc.

7. La bătrânețe, Cuviosul Nicodim încredințează grija celor două Mânăstiri, Vodița și Tismana, ucenicului său, ieromonahul Agaton, iar el se retrage în peștera de deasupra mânăstirii, ce se păstrează până astăzi. Acolo petrecea cuviosul toată săptămâna în post, în priveghere și neîncetată rugăciune, iar Duminica cobora în mânăstire, săvârșea Sfânta Liturghie și vindeca pe cei bolnavi. Apoi mânca la trapeză cu părinții, mângâia pe toți cu cuvinte de folos și iar se urca la peșteră.

8. Pentru sfințenia vieții sale, Cuviosul Nicodim se învrednicise de la Dumnezeu de darul izgonirii duhurilor necurate și al vindecării suferințelor omenești. De aceea, numele lui se făcuse cunoscut până dincolo de hotarele Țării Românești și mulți alergau la ajutorul lui. Se spune în tradiția mânăstirii că unii bolnavi se vindecau numai cât ajungeau la Tismana. Alții se tămăduiau cu rugăciunea și binecuvântarea cuviosului, sau numai cât se atingeau de rasa lui. Printre cei vindecați de Sfântul Nicodim se numără și fiica regelui Sigismund, care era bolnavă de epilepsie.

9. Ajungând la bătrânețe, Cuviosul Nicodim cel Sfințit de la Tismana, binecuvântându-și ucenicii, și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, la 26 decembrie, 1406, iar sfintele sale moaște au fost așezate în mormântul pregătit de el în biserică. Datorită vitregiei vremurilor, mai târziu moaștele sale au fost așezate la un loc tăinuit. O mică parte din ele s-au dus în Macedonia, iar degetul arătător de la mâna dreaptă se păstrează în biserica Mânăstirii Tismana.

Sfinte Preacuvioase Părinte Nicodim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!