Evrei 2, 11-18


 

11 Că și Cel ce sfințește, și cei ce se sfințesc, dintru Unul sunt toți; din care pricină nu se rușinează să-i numească pe ei frați, 12 zicând: Vesti-voi fraților Mei numele Tău, în mijlocul adunării Îți voi cânta laudă. 13 Și încă: Eu voi fi încrezător în El; și încă: Iată Eu și pruncii pe care Mi i-a dat Dumnezeu. 14 Așadar, de vreme ce pruncii își aveau părtășie în sânge și în trup, tot astfel și El: acelorași li S'a făcut părtaș, pentru ca prin moarte să-l surpe pe cel ce are stăpânia morții, adică pe diavolul, 15 și să-i elibereze pe cei ce de frica morții erau toată viața ținuți în robie. 16 Fiindcă e de la sine'nțeles că nu pe îngeri i-a luat El în grijă, ci pe urmașii lui Avraam i-a luat. 17 Pentru aceea era El dator să li Se asemene'ntru totul fraților, ca să devină El Arhiereu milostiv și credincios în slujba lui Dumnezeu, spre a ispăși păcatele poporului. 18 Că El Însuși fiind încercat prin ceea ce a pătimit, și celor ce sunt în încercări poate să le ajute.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta