Înțelepciunea lui Solomon 4, 7-15

 


7 Omul drept, chiar dacă moare de timpuriu, află odihnă. 8 Bătrânețea cinstită nu e cea dată de lungimea vieții,
ea nu se măsoară cu numărul anilor; 9 la om, înțelepciunea e căruntețea lui
și viața ne'ntinată îi este bătrânețea; 10 plăcut lui Dumnezeu, Acesta l-a iubit
mutându-l dintr'o lume a celor păcătoși; 11 răpit a fost, ca nu cumva răutatea să-i strâmbe'nțelepciunea,
ca nu cumva'nșelarea să-i amăgească sufletul; 12 căci vraja răutății întunecă ce-i bun
și amețeala poftei subjugă mintea clară; 13 desăvârșit devreme, plinirea lui e lungă. 14 Sufletul său, plăcut lui Dumnezeu,
a fost grăbit să plece din mijlocul răimii.b
Nebunii văd aceasta, dar nu pricep nimic
și nici că-și bat ei capul cu astfel de nimicuri, 15 că harul și'ndurarea sunt pentru-aleșii Săi,
iar cercetarea, pentru sfinții Săi.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta