POVESTEA ÎNGERILOR DESPRE VENIREA LUI HRISTOS IATĂ CE SPUNE ARHANGHELUL GAVRIIL IN DIDAHIE CARTEA ÎNVĂȚĂTURI APOSTOLICE

 Se spune că, atunci când s-a apropiat sorocul venirii pe lume a Mântuitorului, mare bucurie şi nerăbdare era sus, în cer, fiecare înger neştiind cum să se pregătească mai bine pentru clipa cea mare.

– Ţii, zise un arhanghel, eu mă voi duce cu îngerii mei şi voi cânta cele mai frumoase cântări, cum nu s-au auzit vreodată pe pământ sau în cer, pentru a le încânta sufletul Pruncului şi Maicii Sale.

 

– Bine te-ai gândit, i-a răspuns alt arhanghel, eu mă voi duce cu îngerii mei, vom aprinde toate stelele şi vom alunga toţi norii. Astfel, noaptea Sfintei Naşteri, va fi cea mai frumoasă noapte din câte s-au pomenit.

– Noi, săriră bucuroşi alţi îngeri, îi vom anunţa pe păstori, să vină şi ei să se închine Domnului şi vom avea grijă ca nimeni să nu tulbure liniştea Pruncului.

Vă daţi seama, dragii mei, ce zarvă era în cer. Toţi îşi pregăteau darurile.

Doar undeva, într-un colţ de rai, stătea trist un înger care nu ştia ce să îi ducă micului Iisus, când Se va naşte. Îngerul acesta era ocrotitorul animalelor şi toate vietăţile îl ascultau.

– Eu cred, zise îngerul în sinea sa, că tare frumos ar fi ca şi necuvântătoarele să se închine Domnului, la Naşterea Sa, căci toată creaţia se va bucura de venirea Sa pe lume. Dar ce animale ar fi mai potrivit să trimit? Şi numaidecât cobora pe pământ, într-o frumoasă poieniţă de la marginea unei păduri. Anunţă să i se înfăţişeze toate vietăţile care ar vrea să I se închine Domnului şi să-I ducă daruri. Vestea s-a răspândit cu repeziciune şi fiarele au şi început să apară. Primul, bineînţeles că a venit leul, regele animalelor. Oricum, cine ar fi îndrăznit să apară înaintea lui?

– Eu îl voi păzi pe Prunc, nu voi lăsa pe nimeni să se apropie. Colţii şi răgetele mele cumplite ar alunga, fără îndoială, orice nepoftit, zise plin de el leul.

– Ei, dragul meu, îi răspunse îngerul, tu eşti prea fioros. Cred că mai degrabă L-ai speria pe micul Prunc. Aşa că, fără supărare, eu zic să I se înfăţişeze altcineva.

Nici nu a terminat bine vorba, că vulpea, care atâta aştepta, a şi sărit în faţa îngerului şi, prefăcându-şi glasul cât mai mieros cu putinţă, zise:

– Vai, dar bine v-aţi mai gândit, fără îndoială că e nevoie de cineva care să aibă grijă multă de Cel nou-născut.

Eu aş fi cea mai potrivită; darul meu tare bine ar mai prinde: în fiecare dimineaţă îi voi aduce câte o găină şi alte bunătăţi de-ale gurii, pentru a nu flămânzi nici o clipă.

– Stai uşurel, cumătra vulpe, îi întoarse vorba îngerul, tu eşti prea vicleană şi nu cred că Bunul Dumnezeu nu s-ar bucura de darurile tale obţinute prin furtişaguri.

Aşa că ia să vedem cine mai doreşte.

– Noi, noi, suntem aici sus, pe creangă, ciripeau de zor păsările: ciocârlii, vrăbiuţe şi multe alte înaripate. Noi vom cânta cele mai frumoase triluri.

– Nici asta n-ar fi bine, le-a întrerupt îngerul. Voi sunteţi prea gălăgioase. Dacă veţi ciripi toate odată va fi mare hărmălaie şi, oricum, vor fi acolo cei mai pricepuţi îngeri să cânte, aşa că nici voi nu puteţi merge.

– Dar mergem noi! Ziseră câteva furnici ieşite dintr-un muşuroi, i-am duce Pruncului fărâmituri de pâine proaspătă şi fărâmiţe mici de zahăr.

– Ei, hărnicuţelor, ar fi frumos şi vă mulţumesc că v-aţi gândit, dar voi sunteţi prea mici şi vor fi acolo păstorii şi magii.

Şi tare mi-e frică, din neatenţie, să nu vă strivească vreunul sub picior. Aşa că mai bine rămâneţi la ale voastre.

– Dar eu, zise păunul, desfăcându-şi coada-i nemaipomenită: Eu cred că aş fi cel mai potrivit să mă înfăţişez înaintea Domnului. Frumuseţea mea va încânta pe toată lumea, pe Prunc şi pe sfânta Sa Maică.

– E adevărat, eşti foarte frumos, păunule, dar tu prea eşti cochet şi fudul. Aşa că prefer să mai caut! Îi răspunse şi lui îngerul cu răbdare.

Şi tot aşa, unul câte unul, aproape toate animalele s-au perindat prin faţa îngerului. Acesta nu se putea hotăra care vietate ar fi cea mai potrivită să fie alături de Pruncul Iisus, când Acesta Se va naşte. Spre seară, văzând că nu se mai înfăţişează nimeni, îngerul s-a ridicat şi a dat să plece, dar a auzit zgomot pe câmpul de la marginea pădurii. Era un ţăran care-şi ara ogorul, având înhămat la jug un bou. Puţin mai încolo, păştea cuminte măgarul pe care omul îşi încărcase desaga cu cele de trebuinţă, îngerul, nevăzut de om, ci doar de animale, s-a apropiat de bou şi de măgar şi, mergând uşor pe lângă brazdă, i-a întrebat:

– Spuneţi-mi, n-aţi vrea să vă închinaţi Domnului, la Naşterea Sa şi să îi duceţi ceva în dar?

– Bunule înger, răspunseră cu tristeţe boul şi măgarul, dar ar fi o onoare prea mare pentru noi. Şi n-am avea nimic de preţ să-i putem oferi Pruncului şi Maicii Sale. Noi nu ştim decât să muncim din zori până seara. Cu ce L-am putea ajuta noi pe Dumnezeu şi ce-ar putea El să vadă la noi?

Deodată, chipul îngerului se însenină şi o sfântă lumină inundă tot câmpul. Acum era fericit, găsise, în sfârşit, darul cel mai potrivit.

– Ei bine, aflaţi că voi sunteţi cei aleşi. Veţi fi alături de Maica Domnului şi de Iisus, în noaptea de Crăciun. Căci voi ne arătaţi, prin munca, smerenia, ascultarea şi răbdarea. Iar acestea sunt lucruri sfinte. Apoi, cu răsuflarea voastră caldă, îl veţi încălzi pe Prunc, care va fi culcat chiar în ieslea cu fânul vostru. Aşa a ales Dumnezeu să vină în lume şi aşa este cel mai bine: într-un grajd sărăcăcios şi umil, nu în palate şi lux. Aşa că pe voi v-am ales şi eu să îi fiţi alături, la Naşterea Sa.

Boul şi măgarul se uitau miraţi şi nu le venea să creadă. Nici n-ar fi îndrăznit să spere la aşa cinste mare şi la atâta bucurie: Domnul Iisus să vină în mijlocul lor, iar ei să fie martori la cea mai mare minune din toate timpurile. Ce fericire, nu le venea să creadă!

– Cei din urmă vor fi cei dintâi, le mai spuse îngerul şi dispăru.

Şi aşa este: toţi cei umili şi smeriţi se vor bucura mai târziu şi vor ajunge lângă Dumnezeu, Care-i va răsplăti pentru credinţa şi dragostea lor.

Şi iată că a venit şi noaptea sfântă a Naşterii Domnului, cea mai frumoasă noapte din câte au existat. Pruncul a primit de la toţi felurite daruri: păstorii au venit cu lapte, magii i-au adus aur, smirnă şi tămâie, iar Fecioara Maria I-a oferit cel mai frumos dar: dragostea de mamă. Şi uite-aşa, de atunci a rămas obiceiul că la naştere, orice copil să primească câte ceva de la cei apropiaţi.

Dar ştiţi cine este, de fapt, cel mai aproape de copii?

Bunul Dumnezeu! Iar darurile Lui sunt cele mai frumoşi şi mai folositoare. Căci atunci Când se naşte, fiecare copil primeşte de la Dumnezeu un talent, o iscusinţă, la care să fie cel mai bun atunci când va creşte. Unul va ajunge mare învăţat, altul un gospodar harnic, celălalt un muzician desăvârşit ori poate un smerit călugăr. Fiecare cu darul şi harul său, de la Dumnezeu.