Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Atanasie, Arhiepiscopul Alexandriei


 


Troparul Sfântului Ierarh Atanasie, Arhiepiscopul Alexandriei, glasul al 3-lea:

Pe ierarhii Domnului, pe tâlcuitorii dogmelor; pe păstorii alexandrinilor propovăduitori ai adevărului, perechea cea iubită de Dumnezeu; pe străluciții luminători, risipitori ai întunericului celor nelegiuiți: pe Sfântul Atanasie cel Mare, secerătorul ereticilor, împreună cu Sfântul Ierarh Chiril, cel ce a cinstit precum se cuvine pe Născătoarea de Dumnezeu, veniți toți iubitorii de prăznuire și adunându-ne cu veselie și cu cântări să-i cinstim; că ei se roagă neîncetat lui Dumnezeu pentru noi toți.

Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Pe Faraon cel ce se purta...

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Laudă aducând Sfântului Atanasie, ca și cum aș lăuda fapta cea bună, lauda mea o îndrept mai ales către Dumnezeu, de la Care se dă oamenilor harul faptelor bune, cel vrednic de laudă, al cărui chip și pecete însuflețită a fost Sfântul Ierarh Atanasie.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De Dumnezeiasca înțelepciune fiind plin, fericite și mai mult decât soarele cu viața de înger strălucind, cuvioase, ai covârșit Legile laudelor noastre. Ci, primește, părinte, să te lăudăm după cuviință.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cântare vrednică de strălucita ta pomenire își aducem ție; dar nepricepându-ne a-ți aduce și mai multe cântări vrednice de tine, Sfinte Atanasie, cerem să ni se dea iertare, prin tine și harul mântuirii.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Zburdările poftelor trupești cu putere potolindu-le, din tinerețile tale minte de bătrân și cumpănită ai câștigat, Sfinte Atanasie Preafericite. Căci cu dragostea de înțelepciune, toate simțirile ți-ai orânduit.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Lucruri preamărite s-au grăit despre tine în neamuri și neamuri, Ceea ce pe Dumnezeu Cuvântul în pântece ai încăput și Curată ai rămas, de Dumnezeu Născătoare, Marie. Pentru acesta toți te cinstim pe tine, Ocrotitoarea noastră cea după Dumnezeu.

Cântarea a 3-a. Irmos: Cel Ce a întărit cerurile...

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Curățindu-ți sufletul și trupul de toată întinăciunea, Sfinte Atanasie, biserică vrednică lui Dumnezeu te-ai arătat. Pentru aceasta plinirea Treimii întru tine s-a odihnit, cunoscătorule al Tainelor sfinte, preafericite.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Harul Mângâietorului aflând sufletul tău curat de patimi, precum ai dorit și-a arătat întru el lucrările lămurite și te-a pus pe tine, părinte, Luceafăr luminos în lume.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dreptar ierarhiei te-ai arătat ierarhilor și viața ta a fost pildă lucrătoare; iar cuvântul tău, înțelepte, chip luminos al cugetării celei adânci; și învățătura ta munte de teologie s-a arătat.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Decât Heruvimii și decât Serafimii mai Înaltă te-ai arătat, Născătoare de Dumnezeu; că tu Singură, ai primit în pântecele tău pe Dumnezeu Cel Neîncăput, Ceea ce ești fără prihană. Pentru aceasta toți credincioșii pe tine, Curată, cu cântări te fericim.

Cântarea a 4-a. Irmos: Tu ești Tăria mea, Doamne...

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Toată suflarea cea de viață purtătoare a Duhului lui Hristos, Care mai înainte de sus a venit cu Dumnezeiască cuviință în foișor și pe ucenici i-a umplut, întru tine suflând, apostol al treisprezecelea te-a arătat, părinte, pe tine, care ai propovăduit credința creștină.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De Dumnezeiasca râvnă puternic fiind aprins și mai înainte de a ajunge întâistătător al Sinodului, luând parte la luptă, ai propovăduit în Niceea că Fiul este deoființă cu Tatăl. Pentru aceasta, mai mare păstor și învățător al Bisericii pe tine te-a pus Hristos.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Încredințată fiindu-ți din Dumnezeiască rânduială cârma Bisericii, Sfinte Ierarhe Atanasie, toate bârfelile vătămătoare de suflet ale ereticilor ca și cu o secure le-ai tăiat, dezrădăcinându-le ca pe niște spini; și cu înțelepciune udând, ai sădit sămânța Cuvântului.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu limba ta cea de foc ai ars, Sfinte Atanasie, erezia cea ticăloasă a lui Arie și rătăcirea cea nelegiuită a lui Sabelie, care erau cu desăvârșire potrivnice dreptei cinstiri de Dumnezeu și deopotrivă de rele; și împreună cu ele ai ars și toată hula cea eretică.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Tu, pururea Fecioară, ești Lauda credincioșilor; tu ești Ocrotirea, tu ești Scăparea creștinilor, Zid de apărare și Liman; cu rugăciuni aduci către Fiul tău, Ceea ce ești cu totul fără prihană; și izbăvești din primejdii pe cei ce cu credință și cu dragoste te mărturisesc pe tine Născătoare de Dumnezeu.

Cântarea a 5-a. Irmos: Pentru ce m-ai lepădat...

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe Hristos avându-L, părinte, vorbind prin organul cel cu bun glas al graiului tău, ai rușinat în scris toată închinarea la idoli, îndreptând pe cei rătăciți și întorcându-i la adevăratul Dumnezeu, Părinte Atanasie.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Eresurile cele atotpierzătoare le-ai biruit, părinte, cu cuvântări și cu scrieri, alungând înșelăciunea cea de multe feluri din lume, cu înțelepte dovediri și ai propovăduit fără de împotrivire credința creștină, fericite.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe tine, învățătorul cel cu adevărat mare al învățătorilor, Înțelepte Părinte Atanasie, cu grai nemeșteșugit te-a fericit Biserica lui Hristos împreună cu Apostolii, ca pe cel ce ai arătat limpede cuvântul cel fără de prihană al credinței.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Ceea ce ai agonisit îndrăzneală de Maică spre Fiul tău, Preacurată, nu ne îndepărta pe noi, ceideoființă cu tine. Că noi creștinii pe tine, Una Rugătoare Stăruitoare către Stăpânul te punem înainte.

Cântarea a 6-a. Irmos: Curățește-mă, Mântuitorule...

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Apolinarie arătându-se semănător de sămânță străină de judecata și mintea omenească, despre firea omenească a lui Hristos, cu putere a fost vădit de tine, preafericite, ca un nebun și lipsit de minte.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Din Izvorul cel pururea Curgător al harului, mai dulce decât mierea, scoatem noi credincioșii, ca din apele unui izvor, apele cuvântătoare, ce se revarsă prin buzele tale, cuvioase.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Să se minuneze oricine, părinte, cu drept cuvânt, de scrierile tale, stăruind cu înțelepciune asupra lor, că va vedea răsturnându-sede mai înainte prin tine, după proorocie, eresurile ce aveau să răsară.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Să ne izbăvim de cumplitele greșeli cu rugăciunile tale, Născătoare de Dumnezeu, Curată; și să dobândim Dumnezeiasca Strălucire a Fiului lui Dumnezeu, Cel Ce S-a Întrupat din tine în chip de negrăit, Preacinstită.

CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Cu curgerile sângiurilor...

Învățăturile dreptei credințe sădind și spinii relei credințe tăind, ai înmulțit sămânța credinței cu ploaia Duhului, cuvioase. Pentru aceasta pe tine te lăudăm Sfinte Ierarhe Atanasie.

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Ierarhilor prea mari ai Bisericii și vitejilor apărători ai dreptei credințe în Hristos, păziți pe toți cei ce cântă: mântuiește, Îndurate, pe cei ce Te cinstesc pe Tine, cu credință.

Cântarea a 7-a. Irmos: De pogorârea lui Dumnezeu...

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe Cuvântul Cel întocmai Cinstit cu Tatăl și împreună pe Scaun Șezător, pe Fiul, Unul-Născut, cu dreaptă credință propovăduindu-L, părinte, cel ce ești numit cu numele nemuririi, înveți de asemenea că este de o Fire și deoființă și împreună veșnic cu Duhul.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe tine, învățătorule propovăduitor, slujitorul Tainelor Luminii Celei în Trei Sori, tatăl nelegiuirii văzându-te, a ridicat asupra ta prigoane.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nenumărate sunt primejdiile pe care le-ai îndurat, fericite, nevoindu-te pentru dreapta cinstire de Dumnezeu; dar și cununile tale sunt nenumărate; că ai fost ca un diamant pentru cei ce loveau în tine și cu sfințenia vieții tale ai atras la tine pe toți.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dogmele cele nepotrivite și străine de Biserica lui Hristos le-ai îndepărtat și Unitatea Dumnezeirii, Treimea, ai teologhisit-O în Ipostasuri, Căreia ai cântat: bine ești cuvântat Dumnezeul părinților noștri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Pe Maria cea Preacurată și Preasfântă să o lăudăm; că printr-însa ne izvorăște nouă, ca din izvorul Dumnezeieștii bunătăți, harul darurilor celor mai presus de minte; pe care, cu gând cucernic, acum să o fericim.

Cântarea a 8-a. Irmos: De șapte ori cuptorul...

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sfântul Atanasie, podoaba cea mărită a ierarhilor, stâlpul luminii și întărirea Bisericii, apărătorul Treimii, trâmbița cea de aur a teologiei și a vieții călugărești celei adevărate, dătătorul de legi scrise, prăznuiește acum împreună cu noi, așezând preoți și aducând la Hristos popoare în veci.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu adevărat purtător al numelui nemuririi ai fost, că pe cei încercați i-ai întrecut cu cuvântul; și pe cei iscusiți în cuvânt prin viața cea aspră biruindu-i, ai depășit pe cei mai de seamă dintre ei din amândouă părțile. Pentru aceasta, strălucind cu fapta bună cea mai înaltă, ai câștigat în veci nemuritoare pomenire.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu luptele tale cele vitejești ai arătat ierarhia mai strălucită, cugetătorule de Dumnezeu insuflat al Tainelor, căci cu ale tale dese prigoniri, înșelăciunea cea cu privire la Preasfânta Treime ai îndepărtat, propovăduind Treimea și strigând: Tatălui vă închinați, pe Fiul Dumnezeu numiți-L și pe Duhul lăudați-L întru toți vecii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Locaș te-ai făcut Luminii Celei Neapuse, Preacurată; că Lumină ai născut celor din întuneric și din umbră, care luminează toate cu harul cunoașterii de Dumnezeu. Aceluia neîncetat credincioșii cântăm: tineri binecuvântați, preoți lăudați, popoare preaînălțați-L pe Elîntru toți vecii.

Cântarea a 9-a. Irmos: Spăimântatu-s-a de aceasta...

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Strălucitu-ți-a viața, părinte, ca un fulger și s-a revărsat cuvântul tău, ca un tunet tuturor, celor peste care soarele luminează. Că de sus, din cer, ai fost cu adevărat insuflat. Pentru aceasta, mormântul, pricinuitorul uitării, nu a stins pomenirea ta, Sfinte Părinte Atanasie.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu Lumina Cea Întreit Strălucitoare și Luminătoare mai strălucit fiind acum luminat, trimiți de sus celor ce te laudă pe tine razele tale de lumină, limpede ca dintr-o oglindă; și cu tine îi unești, fericite, chiar dacă cererea este mare și covârșitoare.

Stih: Sfinte Părinte Atanasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cântând te rugăm pe tine cu dinadinsul: pentru Biserică roagă-te, să se dăruiască tuturor creștinilor prin Cruce biruință, credinței creștine putere asupra eresurilor vrăjmașilor, iar nouă mântuire și lumii pace, întru pomenirea ta, Sfinte Atanasie.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Ca Ceea ce ai născut pe Mântuitorul și Izbăvitorul, învrednicește-mă a dobândi mântuire, Fecioară Preacurată, cu rugăciunile tale, dezlegând legăturile greșelilor mele. Că toate câte le voiești le și săvârșești, ca Ceea ce ai purtat în brațe pe Îpăratul tuturor. Bunătatea cea fără asemănare.

SEDELNA, glasul a 3-lea. Podobie: De credința cea Dumnezeiască...

Într-armat-ai Biserica cu Dumnezeieștile dogme, părinte; eresurile le-ai pustiit cu învățăturile tale, calea dreptei cinstiri de Dumnezeu ai desăvârșit și împreună cu Apostolul Pavel credința ai păzit. Și așa s-a împlinit dorința ta, preafericite, iar acum primești răsplata ostenelilor tale.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul a 3-lea. Podobie: De credința cea Dumnezeiască...

Arătatu-te-ai, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, Tron cu totul de aur al lui Dumnezeu și Rai așternut cu flori; că purtând în sânul tău pe Dumnezeu, ne umpli pe noi cu mireasma Dumnezeieștilor haruri. Pentru aceasta noi toți te propovăduim pe tine pururea Maică a lui Dumnezeu și te mărim.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta