Tot în această zi, pomenirea Cuviosului părintelui nostru Pavel, arhiepiscopul Neocezareii, unul din cei 318 Părinți de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea.


 

Cel între sfinți Părintele nostru Pavel era așa de vestit pentru virtuțile sale, că vestea de el a ajuns și la urechile lui Liciniu care împărățea în Nicomidia. A trimis să-l aducă la el. Când l-au adus pe sfânt înaintea scaunului de judecată al împăratului, tiranul a încercat mai întâi să înspăimânte pe sfânt cu amenințări, iar apoi cu chinuri. Când au început să-l bată, toți au rămas uimiți de răbdarea cea mare a sfântului. Apoi un fierar a pus în palma sfântului o bucată mare de fier înroșită în foc, iar peste ea i-a pus cealaltă palmă și le-a legat strâns pe amândouă. Le-a ținut așa până ce fierul s-a răcit. Din pricina asta vinele încheieturilor au rămas moarte și nemișcate. Apoi l-au surghiunit într-o cetățuie de pe malul râului Eufrat și l-au închis acolo.
Când a venit marele împărat Constantin din Roma în Constantinopol, au fost chemați toți din surghiun și sloboziți din închisori. Fiecare a venit la ale sale. Atunci a fost slobozit și Sfântul Pavel. Și-a luat scaunul său episcopal și a strălucit ca și mai înainte.
A fost unul din cei 318 Sfinți Părinți, care s-au adunat la întâiul Sinod de la Niceea. Toți purtau pe trupurile lor rănile lui Hristos, și arătau aceste podoabe unul altuia. Unul își arăta mâna tăiată, altul urechile, altul nasul, altul ochiul, altul alt mădular tăiat; își arătau semnele lăsate de loviturile cu vinele de bou sau cu ciomege, zdrobirile și arsurile de pe trupurile lor, pe care le-au îndurat în chinurile lor pentru Hristos. Tot așa și fericitul Pavel nu era lipsit de astfel de podoabe. Avea și el mădularele zdrobite de ciomege, iar sfintele lui mâini arse de fierul înroșit și amorțite. Deci după ce toți aceștia s-au adunat pentru răucredinciosul Arie, după ce cu hotărâre dumnezeiască l-au surpat și l-au dat anatemei, s-au adunat cu împăratul în Constantinopol. Fericitul împărat Constantin a ținut în mâinile lui mâinile Sfântului Pavel, le-a sărutat, le-a pus peste ochii lui și peste celelalte mădulare ale lui și a zis: "Nu mă satur să sărut mâinile acestea, ce-au ajuns moarte și nemișcate pentru Hristosul meu". S-a dus sfântul apoi iarăși la scaunul său, a mai trăit acolo câțiva ani și s-a mutat la Domnul.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina