Evrei 3, 5-11; 17-19
Prochimen, glasul al 4-lea (Psalm 103: 5, 1)
Cel ce faci pe îngerii Tăi duhuri și pe slugile Tale pară de foc;
Stih: Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte.
5 Moise a fost credincios în toată casa Domnului, ca o slugă, spre mărturia celor ce erau să fie descoperite în viitor, 6 Iar Hristos a fost credincios ca Fiu peste casa Sa. Și casa Lui suntem noi, numai dacă ținem până la sfârșit cu neclintire, îndrăzneala mărturisirii și lauda nădejdii noastre. 7 De aceea, precum zice Duhul Sfânt: "Dacă veți auzi astăzi glasul Lui, 8 Nu vă învârtoșați inimile voastre, ca la răzvrătire în ziua ispitirii din pustie, 9 Unde M-au ispitit părinții voștri, M-au încercat, și au văzut faptele Mele, timp de patruzeci de ani. 10 De aceea M-am mâniat pe neamul acesta și am zis: Pururea ei rătăcesc cu inima și căile Mele nu le-au cunoscut, 11 Că M-am jurat în mânia Mea: "Nu vor intra întru odihna Mea!".
Aliluia, glasul al 2-lea (Psalm 148: 1, 2)
Stih 1: Lăudați-L pe Domnul, cei din ceruri. Lăudați-L pe El întru cele înalte.
Stih 2: Lăudați-L pe El toți îngerii Lui. Lăudați-L pe El toate puterile Lui.

Comentarii
Trimiteți un comentariu