Rugăciune către Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana

Sfinte Preacuvioase Părinte Nicodim, primind a noastră umilă rugăciune, mijlocește nouă mila Celui Preaînalt. Izbăvește-ne cu folosința ta, Preafericite, de relele ce vin asupra noastră, ca neîncetat să te slăvim pe tine. Știi neputința firii noastre, dar și credința o vezi și suspinele le auzi; nu ne lăsa, Părinte, când alergăm la tine. Roagă-te Stăpânului pentru noi, nevrednicii, să ierte greșelile noastre și să ne dea dragoste curată și putere a face tot binele, spre slava Preasfântului Său nume. Pe tine te cerem și ție ne rugăm: ajută-ne, Părinte, că, deși am greșit din ispita celui rău, dar cu inima zdrobită la tine alergăm să ne ocrotești de săgeata cea ucigătoare a vrăjmașului nostru diavol, care rănește de moarte sufletele noastre. Cum ai miluit pe toți care au alergat la tine cu credință, tămăduindu-i de neputințele lor, și pe fata chinuită de duhul necurat ai izbăvit-o, așa și pe noi, Părinte, ne izbăvește de neputințele noastre sufletești și trupești, și prin mijlocirea ta fiind mântuiți, slavă, mulțumire și închinăciune totdeauna să înălțăm: Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta