Pilda negustorului și a sacului cu galbeni

 .

În cetatea Alexandria, pe vremea când negustorii călătoreau cu caravanele prin deșerturi pline de primejdii, trăia un negustor evlavios pe nume Teofil. Înainte de fiecare călătorie lungă, Teofil obișnuia să intre în biserica Sfântului Mina, să aprindă o lumânare, să citească un acatist și să-și pună toată nădejdea în ajutorul mucenicului, căci știa că hoții și tâlharii pândeau la tot pasul.

Într-o toamnă, având de transportat o pungă mare cu galbeni – agoniseala de o viață, menită să cumpere mărfuri pentru prăvălia lui –, Teofil a poposit la un han la marginea pustiului. La aceeași masă ședea un om străin, cu chipul smerit și privirea blândă, care se recomandă drept un pelerin în drum spre mănăstire. Văzând bunătatea și evlavia pelerinului, care vorbea cu atâta dragoste despre sfinți, Teofil s-a încrezut în el și i-a împărtășit taina călătoriei sale, ba chiar i-a arătat, în taină, sacul cu galbeni.

A doua zi dimineață, când s-a trezit, pelerinul dispăruse. Odată cu el, dispăruse și sacul cu galbeni ascuns sub perna lui Teofil.

Disperat, pierzându-și cumpătul și agoniseala, negustorul a căzut în genunchi chiar acolo, în mijlocul camerei de han, și a început să plângă cu suspine, strigând: — Sfinte Mare Mucenic Mina, ocrotitorul celor nedreptățiți! Tu știi că acești bani nu sunt doar ai mei, ci și ai săracilor pe care îi ajutam! Unde este dreptatea ta? De ce ai lăsat să fiu furat de un om care purta masca evlaviei?

Plângând așa, cuprins de amărăciune, Teofil a adormit pe podea, frânt de oboseală și de durere. În vis, i s-a arătat Sfântul Mina, purtând haine ostășești, călare pe un cal alb. Sfântul l-a privit cu blândețe și i-a zis: — Teofile, de ce te îndoiești și de ce mă cerți? Eu nu dorm niciodată și aud rugăciunile celor ce cheamă numele Domnului cu credință. Hoțul a plecat cu banii, dar nu a plecat nicidecum departe de dreptatea lui Dumnezeu. Scoală-te, du-te în tăcere la fântâna din curtea hanului și așteaptă.

Trezindu-se brusc, Teofil a simțit o mângâiere ciudată în suflet. S-a ridicat și s-a dus în curtea hanului, stând lângă fântână. După câteva ore, a apărut chiar cel care îl furase, căutând apă să se răcorească înainte de a fugi mai departe prin deșert. Văzându-l pe negustor, hoțul a pălit și a încercat să o ia la fugă, dar un vârtej nevăzut de vânt i-a blocat calea, iar el s-a împiedicat și a căzut, împrăștiind galbenii pe pietre.

Alergând spre el, Teofil și-a recuperat întreaga avuție. Când a vrut să-l prindă pe hoț pentru a-l da pe mâna stăpânilor, acesta a căzut în genunchi, plângând și cerând iertare: — Iartă-mă, frate Teofil! Când am pus mâna pe banii tăi, un ostaș înarmat m-a lovit nevăzut peste mâini și m-a ars ca focul, spunându-mi: „Întoarce-te la stăpânul tău și înapoiază ceea ce ai furat, căci dreptatea lui Dumnezeu nu zăbovește!”

Atunci Teofil a înțeles că Sfântul Mina nu l-a părăsit nicio clipă, ci a lăsat încercarea să vină pentru a-i curăți sufletul de mândria în avuție și pentru a-i arăta că puterea omenească este mică, dar ajutorul ceresc este mai presus de orice tâlhărie.

Morală

Morală: Nimic nu este pierdut atunci când omul își pune nădejdea în Dumnezeu și în sfinții Săi. Chiar și atunci când nedreptatea pare să triumfe, iar hoții sau viclenia lumii par să câștige teren, dreptatea divină lucrează în tăcere. Sfântul Mina nu este doar un recuperator al celor pierdute material, ci un restaurator al păcii sufletești, învățându-ne că nicio faptă ascunsă nu rămâne nepedepsită și că credința curată este comoara pe care nicio tâlhărie pământească nu o poate atinge cu adevărat.