Pilda zilei: Candela neaprinsă

​Într-un sat mic, trăia un bătrân înțelept care își petrecea serile pe prispă, având mereu lângă el o candelă mică de lut, curată și plină cu untdelemn. În fiecare amurg, o aprindea, iar lumina ei blândă lumina drumul îngust din fața casei, ajutându-i pe drumeții întârziați să nu se împiedice în beznă.

​Într-o seară, un tânăr din sat, trecând pe acolo, s-a oprit și l-a întrebat cu mirare:

— Bunicule, de ce aprinzi în fiecare seară această candelă mică? Casa ta este aproape de biserică, drumul e cunoscut de toți, iar uleiul costă. De ce te ostenești?

​Bătrânul a zâmbit cu blândețe, a pus mâna pe umărul tânărului și i-a răspuns:

— Fiule, candela aceasta nu o țin aprinsă doar pentru a arăta pietrele de pe cărare. O țin aprinsă pentru ca inima mea să nu se obișnuiască cu întunericul. Dacă nu dăruiesc puțin din lumina mea în fiecare seară, sufletul meu riscă să uite că lumina există, iar casa mea interioară s-ar umple de umbre. Lumina nu scade atunci când o împărtășești; din contră, ea încălzește și sufletul celui care o dă, și pe cel al trecătorului obosit.

​Morală

​În viața duhovnicească, faptele bune, rugăciunea și iubirea față de aproapele sunt precum untdelemnul dintr-o candelă. Dacă le păstrăm doar pentru noi sau le lăsăm să se consume în nepăsare, sufletul se cufundă în întunericul egoismului. Creștinul este chemat să fie „lumina lumii”, aprinzându-și faptele prin credință și dăruire, pentru ca prin exemplul său să-i ajute și pe ceilalți să găsească calea spre Dumnezeu, fără a lăsa ca răceala lumii să stingă râvna din propria inimă.

​Autor: Daniel Caranda, teolog și jurnalist