Lumina din temnița inimii și biruința Sfintei Marina

 

​(Pildă creștină ortodoxă)

​Într-un mic sat de munte, trăia o fetiță pe nume Margareta, care purta o tainică povară în sufletul ei: se temea nespus de întuneric și de umbrele nopții. În fiecare seară, când soarele apunea, teama îi strângea inima, iar lumea i se părea plină de primejdii nevăzute.

​Văzând-o abătută, bunicul ei, un bătrân preot cu privirea blândă și caldă, o chemă într-o seară la fereastră. Cerul era de un albastru adânc, presărat cu mii de stele strălucitoare.

​— Copila mea, i-a spus el mângâind-o pe creștet, știi tu oare ce înseamnă numele tău în limba veche? Înseamnă „perlă” sau „mărgăritar”. Iar în calendarul nostru, noi o cinstim pe ocrotitoarea ta sub numele de Sfânta Mare Muceniță Marina (Margareta) din Antiohia. Vrei să-ți spun cum a învățat ea să nu se mai teamă niciodată de întuneric?

​Fetița dădu din cap că da, strângându-se mai aproape de bunicul ei.

​— Sfânta Marina era doar o copilă, nu mult mai mare decât tine, când a fost aruncată într-o temniță adâncă, neagră și rece pentru credința ei în Hristos. Pe când se ruga în acel întuneric de nepătruns, deodată pământul s-a cutremurat și în fața ei a apărut un balaur fioros, plin de șerpi și de venin, care dorea să o înghită. În fața acelei arătări cumplite, Marina nu a fugit și nici nu a început să strige deznădăjduită. Ea știa că frica este doar o armă a celui rău pentru a ne fura pacea.

​— Și ce a făcut, bunicule? întrebă Margareta cu răsuflarea tăiată.

​— S-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci, a răspuns bătrânul zâmbind. Și în acea clipă, balaurul s-a despicat și a pierit ca un fum, iar temnița s-a umplut de o lumină cerească atât de puternică, încât zidurile reci păreau că se topesc, lăsând să se vadă o cruce de cristal și o porumbiță albă ca zăpada. Sfânta a înțeles atunci că atunci când Îl ai pe Hristos în inimă, niciun întuneric din lume nu te poate birui.

​Bătrânul o privi adânc în ochi și îi spuse:

— Margareta, fricile noastre, grijile și umbrele care ne sperie sunt doar balaurul din temniță. Ele par uriașe doar când uităm să aprindem lumina credinței. Când simți că te cuprinde teama, fă-ți semnul Crucii și amintește-te că ești un mărgăritar de mare preț în ochii lui Dumnezeu. Hristos este deja acolo, în temnița fricilor tale, gata să le preschimbe în lumină.

​Din acea seară, Margareta nu s-a mai temut de întuneric. De câte ori se lăsa noaptea, își făcea semnul Crucii cu gândul la Sfânta Marina, știind că sufletul ei este ocrotit de o lumină pe care nicio umbră din lume nu o poate stinge.