Viața Cuviosului Anatolie cel Tânăr de la Optina (1922)

Sfântul Anatolie cel Tânăr de la Optina este unul dintre Cuvioșii care s-au nevoit duhovnicește și au sfințit pământul Mănăstirii Optina, din Rusia. Născut în anul 1855 și trecut la cele veșnice în ziua de 30 iulie 1922, acest cuvios bărbat a fost ucenic de chilie al Sfântului Ambrozie de la Optina, în urma căruia a și rămas ca îndrumător duhovnicesc pentru obște și credincioși.

Mănăstirea Optina este una dintre cele mai mari și renumite mănăstiri de călugări din întreg Răsăritul Ortodox. Aceasta se află în Rusia Centrală, la aproximativ 130 de kilometri de Moscova și la mică distanță de localitatea Kozelsk. Ea este considerată a fi centrul spiritualității Bisericii Ortodoxe Ruse, încă din secolul al XIX-lea. Obștea acestei mănăstiri a dat lumii mulți sfinți cuvioși părinți.

Sfântul Anatolie cel Tânăr de la Optina

Alexandru Potapov, după numele său de mirean, s-a născut în anul 1855, într-o localitate din Rusia. Deși și-a dorit încă de mic să îmbrățișeze viața monahală, el a intrat definitiv pe poarta Mănăstirii Optina abia în ziua de 15 februarie 1885, la vârsta de treizeci de ani, când mama sa a trecut la cele veșnice.

Fiind primit în obște, fratele Alexandru a fost rânduit la chilia Cuviosului Ambrozie, spre a-i fi ucenic. Potrivit celor care l-au cunoscut, acest cuvios bărbat a primit de la Dumnezeu încă de la început mari daruri duhovnicești, precum darul dragostei, al compătimirii celor suferinzi, al discernământului și al cunoașterii inimilor.

În ziua de 3 iunie 1895, după zece ani de ascultare și nevoințe duhovnicești, fratele a fost tuns în monahism, primind numele de Anatolie. După trecerea la cele veșnice a Cuvioșilor Iosif și Varsanufie, Cuviosul Anatolie a purtat sarcina de îndrumător al obștii și al credincioșilor, alături de Cuviosul Nectarie. Monahii și credincioșii cu pregătire intelectuală deosebită obișnuiau să meargă la Cuviosul Nectarie, iar credincioșii simpli la Cuviosul Anatolie.

Cuviosul Anatolie a legat o strânsă prietenie cu Sfântul Alexie Meciov (preot de mir, căsătorit), drept pentru care îi trimitea adesea la el pe credincioșii din Moscova.

Cuviosul Anatolie cel Tânăr era totdeauna smerit și niciodată mâhnit, precum mărturisesc cei care l-au cunoscut și cele câteva poze care s-au păstrat până astăzi. Avea mereu chipul luminos, iar bucuria cu care îl întâmpină pe fiecare credincios în parte era precum un izvor cu apă limpede. Cuviosul îi primea pe toți cei care căutau mângâiere sau sfătuire, în orice moment al zilei, trecând peste toate durerile trupești pe care le avea.

Când autoritățile atee au început să prigonească Biserica lui Hristos, mulți stareți și slujitori ai Sfântului Altar au fost aruncați în temnițe. Cuviosul Anatolie a fost și el arestat, însă, pentru bolile sale, nu a fost aruncat în închisoare, ci dus într-un spital pentru deținuți. Acolo, sfântului i-au tuns părul și barba. Când s-a constatat că a fost confundat cu altcineva, sfântul a fost eliberat, putând să se întoarcă la Mănăstirea Optina. Cuviosul Anatolie a rămas la fel de blând, smerit și luminos.

În ziua de 29 iulie 1922, autoritățile au trimis ordin la mănăstire ca starețul să fie arestat din nou. Pentru blândețea și smerenia lui, cei însărcinați cu arestarea au acceptat rugămintea Cuviosului Anatolie de a-l mai lăsa o seară în mănăstire, pentru a se pregăti sufletește. În seara cu pricina, starea sănătății sfântului s-a înrăutățit, chiar dacă medicul nu a putut să descopere nici o cauză. A doua zi, când a intrat în chilie, Cuviosul Varnava, ucenicul sfântului, l-a găsit pe Cuviosul Anatolie așezat în genunchi. Peste doar câteva clipe, sfântul a trecut la cele veșnice, la fel de liniștit precum a trăit toată viața.

Cuviosul Anatolie a trecut la cele veșnice în ziua de 30 iulie 1922, la vârsta de 67 de ani. El a fost înmormântat lângă mormântul Cuviosului Ambrozie, duhovnicul său, în acel loc despre care, în urmă cu doar două săptămâni, a spus: "Aici poate fi așezat foarte bine încă un om. Exact un loc pentru încă un mormânt."

"O, preaslăviți drepți ai lui Hristos, Cuvioșilor Părinți și Stareți, Moise, Antonie, Isaachie, Ilarion, Anatolie; Iosif și al doilea Isaachie, Leon, Macarie, Ambrozie, Varsanufie, al doilea Anatolie, Nectărie și Nicon, ca șapte stâlpi și șapte luminători ați strălucit în Sihăstria de la Optina! Auziți această rugăciune a noastră și pogorâți-ne de la Hristos dar de smerenie și pomenire a morții, să ne izbăvească cu harul Său de tot răul și să ne învrednicească de sfârșit creștinesc pe toți care îi cântăm Lui: Aliluia!"

Cuvinte duhovnicești ale Cuviosului Anatolie cel Tânăr

"Fără iarnă nu ar exista primăvară, fără primăvară nu ar exista vara. Așa este și în viața duhovnicească: puțină mângâiere, iar apoi puțină durere și, astfel, puțin câte puțin, se formează calea mântuirii. Domnul ne poate mângâia tot timpul, însă mângâierea neîncetată ne face rău, așa cum, dacă soarele va dogori neîncetat, totul se va usca sau se va culca la pământ; dar, când fenomenele alternează, este bine."

“Încrede-te în voia Domnului și Domnul nu te va rușina. Înaintea sfârșitului tău îi vei mulțumi lui Dumnezeu nu pentru bucurii și fericire, ci pentru nenorocirile și suferințele din viața ta. Și, cu cât mai multe au fost ele în viața ta, cu atât mai ușor vei muri, cu atât mai ușor se va înălța sufletul tău la Dumnezeu."

"Izbăvește-mă, Doamne, de ademenirea mârșavului și vicleanului antihrist, timpul căruia se apropie, și mă adăpostește de mrejele lui în pustia tainică a mântuirii Tale. Dă-mi tărie și bărbăție neclintită să mărturisesc numele Tău cel Sfânt, să nu dau îndărăt de frica diavolească, să nu mă lepăd de Tine, Mântuitorul și Răscumpărătorul meu, de Sfânta Ta Biserică! Doamne, dă-mi, rogu-Te, ziua și noaptea, plângere și lacrimi pentru păcatele mele și fii milostiv în ceasul Strașnicei Tale Judecați! Amin."

Teodor Danalache