Tot în această zi, pomenirea Sfintei Mucenițe Iulita (Iulia) cea din Cezareea.


 

Această sfântă a fost din Cezareea Capadociei, și pe ea a cinstit-o cu laude și Vasile cel Mare. Având ea judecată cu un om oarecum lacom și silnic, care împresurase cea mai mare parte a pământului ei, țarine și sate, dobitoace și robi, și tot lucrul și hrana vieții le trăsese la sine. Căci nu lua aminte de dreptate, nici de Dumnezeu, ci se rezemă și nădăjduia numai în năpăstuiri și în mărturii mincinoase și în mita ce dă judecătorilor. Începând femeia a se plânge de nedreptatea și tirania omului, el numaidecât a pârât-o că este creștină, și cum că nu i se cade să aibă parte de cele de obște, căci nu cinstește și nici nu slujește zeilor împăraților. Iar ea, neuitându-se la cele lumești și trecătoare, ci călcând toate, a zis: "Prăpădească-se averea și mărirea lumii, dar eu nu mă voi lepăda de Făcătorul și Ziditorul tuturor". Atunci nedreptul judecător a pus de au ars-o; iar cuptorul arzând trupul sfintei, l-a păzit întreg și a fost dat rudeniilor ei și la toți credincioșii.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta