Canon de rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioară Maria la Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României


 

Cântarea 1, glasul 1.

Irmosul:

Cântare de biruință să cântăm toți lui Dumnezeu, Celui Ce a făcut semne minunate cu braț înalt și a mântuit pe Israel, că S-a preamărit.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Ceea ce Singură ai născut Întrupat sub ani pe Dumnezeul Cel fără de ani, Preasfântă Curată, vindecă toate patimile preaticălosului meu suflet, cele de mulți ani.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Rănile sufletului meu, Preacurată, înfocarea inimii și schimbările minții, pierde-le ca o Bună cu rugăciunile tale.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Ceea ce ai născut Lumina, pe Mântuitorul meu, izbăvește-mă de întuneric și de chinurile veșnice de acolo, Preacurată, ca mântuindu-mă să laud milostivirea ta.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Cântare de umilință Născătoarei de Dumnezeu cu ardoare să-i aducem, o, suflete al meu ticălos, care te-ai întinat rău, ca să ne izbăvim din focul cel veșnic.

Cântarea a 3-a.

Irmosul:

Să se întărească inima mea întru voia Ta, Hristoase Dumnezeule, Care peste ape ai întărit cerul al doilea și ai întemeiat pământul peste ape, Atotputernice.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Toată nerodirea minții mele celei sterpe o pierde și roditor de virtuți sufletul meu arată-l, întru tot Sfântă Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce ești Ajutătoare credincioșilor.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Izbăvește-mă de toată primejdia și de multe sminteli ale șarpelui, de flacăra cea veșnică și de întuneric, Ceea ce ești cu totul fără prihană, care ne-ai născut nouă Lumina Cea Neînserată.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

De judecata cea de neocolit, Fecioară și de focul cel nestins și de hotărârea cea cumplită cu totul mă tem, Curată. Sârguiește-te și mântuiește mai înainte de sfârșit pe robul tău, Ceea ce ești Bună.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Născătoare de Dumnezeu Neispitită de nuntă, rugăciunile noastre du-le Făcătorului tău și Dumnezeu, Celui Ce S-a născut din pântecele tău, ca să aflăm desăvârșit mântuire de cele cumplite.

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

În Duh văzând mai înainte, proorocule Avacum, Întruparea Cuvântului, ai propovăduit strigând: când se vor apropia anii Te vei cunoaște, când va veni vremea Te vei arăta; Slavă Puterii Tale, Doamne.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Fecioară Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce ești Cort Neîntinat, pe mine cel întinat cu greșeli curățește-mă acum cu Preacuratele picături ale îndurărilor tale. Și-mi dă mână de ajutor ca să strig: Slavă ție Curată, de Dumnezeu Slăvită.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Biserică Sfințită a lui Dumnezeu, Celui ce S-a Sălășluit întru tine mai presus de minte, te-ai arătat, Fecioară. Pe Dânsul roagă-L să ne curățească pe noi de întinăciunea păcatelor, ca să ne cunoaștem case și locașuri ale Duhului Sfânt.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Miluiește-mă, Ceea ce Una ai născut, Născătoare de Dumnezeu, pe Izvorul milei. Și-mi dezleagă cumplita boală a sufletului meu și împietrirea inimii, curgeri de lacrimi și umilință mai înainte de sfârșit dându-mi și scăpare de cele cumplite.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Spăimântatu-s-au Oștile îngerilor, văzând cum Cel Nevăzut în chipul nostru din tine S-a văzut, Fecioară de Dumnezeu Născătoare. Pe Care roagă-L să învrednicească de mântuire pe toți cei ce cu credință te măresc pe tine.

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Pacea Ta o dă nouă, Fiule al lui Dumnezeu. Că fără de Tine alt dumnezeu nu cunoaștem, numele Tău numim. Că Dumnezeu al celor vii și al celor morți Tu ești.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Mort m-a făcut pe mine gustarea cea rea oarecând în Eden. Iar tu, Curată, care ai născut Viața, pe Cel Ce a murit pe Lemn de demult, înviază-mă și pace dăruiește-mi.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Miluiește-mă, Preacurată, de primejdii cumplite. Ridică din gunoiul patimilor și scapă de robire și de răutatea răilor demoni pe netrebnicul robul tău.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Ochii sufletului meu deschide-i Curată, ca să văd eu luminat, Dumnezeiasca Strălucire și Slava ta, Ceea ce ești cu totul fără prihană, ca să dobândesc mila și mărirea cea veșnică.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Împărăteasă și Fecioară te vestește David pe tine cea Curată, Ceea ce ești Neîntinată, pentru aceea te rog: fă-mă pe mine moștenitor al Împărăției celei Cerești, ca să te fericesc pe tine.

Cântarea a 6-a.

Irmosul:

Proorocului Iona urmând, strig: scapă din stricăciune viața mea, Bunule și mă mântuiește, Mântuitorul lumii, pe mine cel ce strig: Slavă Ție.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Pe mine, cel întinat la suflet cu multe păcate, te rog spre înduplecare pe tine, Cortul cel Neîntinat: spală-mă de tot felul de întinăciune cu mijlocirea ta.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Cârmuitoare te fă mie, Curată, celui ce înot în noianul cel cumplit al ispitelor vieții. Și îndreptează-mă către calea mântuirii și mă miluiește.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Marie, Ceea ce te-ai arătat Cort al Sfințeniei, pe ticălosul meu suflet cel întinat cu desfătările sfințește-l și fă-l părtaș al Dumnezeieștii Măriri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Pe tine, Maica lui Dumnezeu și cea Bună între femei, stăruitor te rog, să nu mă treci cu vederea, Curată, ci, milostivește-te și întreg păzește-mă de toată vătămarea.

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

De tinerii Tăi, cei din cuptor, Mântuitorule, nu s-a atins, nici i-a supărat pe dânșii focul. Atunci acei trei ca și cu o gură cântau și binecuvântau grăind: Binecuvântat este Dumnezeul părinților noștri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Sufletul meu cel întinat cu patimile sfințește-l, Curată Stăpână, Ceea ce ești cu totul Neîntinată și cumplitele robiri ale minții și orbirea inimii și pornirile demonilor degrab pierde-le.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Mintea mea cea omorâtă de patimile trupului, Ceea ce ești cu totul fără prihană, înviaz-o și cele plăcute lui Dumnezeu a le săvârși întărește-mă, ca să te măresc pe tine și să laud de-a pururea milostivirea ta.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Izbăvește de gheenă, Stăpână Curată, pe robul tău; scapă-mă de osânda cea înfricoșată a Fiului tău, izbăvește-mă de tot chinul pe mine cel osândit, rugând pe Dumnezeul Cel Preabun.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Omoară-mi degrab, Stăpână Curată, patimile trupului și ale smeritului meu suflet; spală-mi întinăciunea cea cumplită, Fecioară și de pâra demonilor celor răi izbăvește-mă și mă miluiește.

Cântarea a 8-a.

Irmosul:

De Care se înfricoșează îngerii și toate Oștile, ca de Făcătorul și Domnul, lăudați-L, preoți, preamăriți-L, tineri, binecuvântați-L, popoare și-L preaînălțați întru toți vecii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Cel fără de trup Se Întrupează din tine cu Dumnezeiască cuviință. Pe Care roagă-L, întru tot Curată, să omoare patimile trupului meu și să învieze sufletul meu cel omorât cu păcatele.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Vindecat-ai zdrobirea lui Adam celui de țărână, născând pe Dumnezeu, Mântuitorul nostru, Ceea ce ești cu totul Neîntinată. Pe Dânsul roagă-L să tămăduiască rănile sufletului meu, cel ce nevindecat bolește.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Scoală-mă pe mine cel ce zac în adâncul relelor, fă război vrăjmașilor celor ce se luptă cu mine; sufletul meu cel rănit cu plăceri necuvenite, Curată, să nu-l treci cu vederea, ci îndură-te și-l miluiește.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Vindecă, Preacurată, patimile inimii mele, Ceea ce ai născut pe Doctorul tuturor și părții celor drepți părtaș arată-mă, Fecioară, pe Hristos rugându-L.

Cântarea a 9-a.

Irmosul:

Pe Norul cel Purtător de Lumină, întru care Stăpânul tuturor din cer ca Ploaia pe Lână S-a Pogorât și S-a Întrupat pentru noi, făcându-Se Om Cel fără de început, să-L mărim toți, ca pe o Maică Curată a Dumnezeului nostru.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Iubitor de păcate fiind, întru lenevire petrec și de judecata cea nemitarnică mă cutremur, întru care păzește-mă cu sfintele tale rugăciuni nevinovat și neosândit, ca să te fericesc pe tine de-a pururea, ca pe o Ocrotitoare.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Mă înfricoșez de judecată, Fecioară și de ochiul cel neamăgit al Fiului tău, căci am săvârșit fapte urâte pe pământ; pentru aceasta strig ție: Preamilostivă Stăpână, ajută-mi și din nevoia cea de atunci scoate-mă și mă miluiește, Curată.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Cât de înfricoșătoare este ziua cercetării, Fecioară! Cât de înfricoșată este hotărârea! Cât de cumplită rușinea! Cine va suferi de aceea, Stăpână cu totul Neîntinată? Miluiește ticălosul meu suflet și mai înainte de sfârșit, dă-mi iertare greșelilor Curată.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Ceea ce ai Născut Lumina Cea Dumnezeiască, pe mine cel întunecat cu toate năvălirile vrăjmașului și care cu trândăvire viețuiesc și întărât pe Dumnezeu, Ceea ce ești cu totul fără prihană, luminează-mă, povățuiește-mă către lucrările cele bune, ca Ceea ce ești Pricina tuturor celor bune.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înțelepciunea și Cuvântul...

Bucură-te, Scaunul lui Dumnezeu cel în chipul focului. Bucură-te, Fecioară, Jilțul Împăratului, Patul cel cu porfiră Așternut, Cămara cea cu aur Împestrițată, Hlamida cea cu roșu Vopsită, Altar Preacinstit, Căruță Purtătoare de Fulger, Sfeșnic mult Luminat. Bucură-te, de Dumnezeu Născătoare, Cetatea cea cu douăsprezece ziduri și Ușa cea cu aur Ferecată și Camera de sărbătoare, cea cu chip frumos, Masa cea Strălucită cu aurul, Cortul cel Împodobit lui Dumnezeu. Bucură-te, Mărită Mireasă, din care Soarele a Izvorât. Bucură-te, Ceea ce Una ești Cuviința sufletului meu.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta