Cuvânt la Duminica a XXVI-a după Pogorârea Sfântului Duh

 „Nu vă îmbătați de vin, întru care este desfrânarea ” (Efeseni 5, 18)

Despre două feluri de beții: a vinului și a viciului

Să îndreptăm astăzi limba noastră împotriva beției și să răsturnăm la pământ acest fel de viețuire rușinoasă și fără de rânduială! Voim a pârî pe cei ce s-au dedat ei, nu pentru a-i arunca în rușine, ci pentru a-i slobozi din rușine; nu pentru a le face jigniri, ci pentru a-i îndrepta; nu pentru a-i da defăimării obștești, ci pentru a-i apăra de defăimarea cea înfricoșată și a-i scăpa din mâinile satanei. Căci cine trăiește în beție, desfătare și necumpătare a căzut sub tirania satanei. Fie ca sfătuirile noastre să poată aduce oarecare folos!

Noi numim destrămați pe acei tineri care îndată ce au primit moștenirea părintească o cheltuiesc fără a gândi cui și când trebuie să dea; care risipesc haine, aur și argint cu desfrânatele și cu tovarășii cei răi. Tot așa se întâmplă și cu beția. Ea se năpustește asupra judecății bețivului ca asupra unui tânăr destrămat, face mintea lui roabă și îl silește a cheltui toate comorile duhului fără prevedere și fără chibzuire.

Bețivul nu știe ce și când trebuie să vorbească și când să tacă, ci gura lui stă deschisă pururea și buzele sale n-au nici ușă, nici zăvor. Bețivul nu știe a-și economisi cuvintele sale, nici a stăpâni comoara duhului său; el nu știe a păstra pe unele, nici a cheltui pe altele, ci el cheltuiește și le risipește pe toate. Beția este o smintire de bună voie, o trădare a propriilor sale gânduri, o boală vrednică de râs, o patimă care se ia în râs, un satan pe care cineva și-l alege lui însuși. Patima aceasta este mai rea decât nebunia.

Voiești să vezi cum bețivul este mai ticălos decât un îndrăcit? Pentru un îndrăcit oricine are compătimire, dar pe cel bețiv noi îl urâm; pe acela îl jelim, iar pe acesta suntem supărați și mânioși. De ce aceasta? Boala unuia este o nenorocire, iar a celuilalt este o ușurătate de minte, supusă pedepsei.

Bețivul are de suferit aceleași patimi ca și cel îndrăcit. El, de asemenea, se clatină în toate părțile, tot așa este smintit, tot așa cade la pământ, tot așa zgâiește ochii, tot așa bate cu picioarele după ce a căzut, și tot așa spumegă cu gura.

Un bețiv este prietenilor săi spre îngrețoșare, vrăjmașilor săi spre râs, slugilor sale spre dispreț, muierii sale spre ponos, tuturor nesuferit și mai disprețuit decât dobitocul cel fără de minte, pentru că un dobitoc bea numai atât cât are sete și pofta sa se alină odată cu trebuința sa; însă acesta, cu necumpătarea sa, trece peste pofta cea firească și este mai fără de judecată decât făpturile cele fără de minte.

Și ce este mai rău: o desfrânare însoțită de așa multe rele și de o așa de mare vătămare nu se mai socotește păcat, ba încă la mesele bogaților se fac chiar și rămășaguri cu această rușine și se întrec unul cu altul, care mai mult se va necinsti, care mai mult își va îmbolnăvi nervii, care mai mult își va slăbi puterile, care mai mult va putea ataca pe Domnul Dumnezeu. Acesta este un rămășag și o întrecere chiar din iad.

Un bețiv este mai ticălos decât un mort. Mortul zace fără simțire și nu poate să facă nici bine, nici rău; bețivul, însă, este în stare să facă rău. El și-a îngropat sufletul ca într-un mormânt și se zbuciumă cu un trup mort. Vezi tu, oare, că cel bețiv este mai ticălos decât îndrăcitul și mai fără simțire decât mortul?

Dar vrei tu să auzi ceva mai trist decât toate? Bețivul nu poate intra în împărăția cerului. Cine spune aceasta? Sfântul Pavel, când zice: „Nu vă înșelați: nici desfrânații, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahienii, nici sodomiții, nici furii, nici lacomii de avere, nici bețivii, nici ocărâtorii, nici răpitorii, nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu” (I Corinteni 6, 9-10). Auzit-ai în ce ceată pune Apostolul pe bețiv? El îl pune la un loc cu desfrânații, cu închinătorii la idoli, cu preacurvarii, cu hulitorii și cu răpitorii.

Așadar, beția, iubiților, este o boală foarte primejdioasă și grea, și de aceea eu nădăjduiesc că sufletul vostru se va slobozi de această boală și voi veți ține minte cuvintele Apostolului: „Nu vă îmbătați de vin, întru care este desfrânarea”. Vinul umple sufletul cu războiul patimilor și cu furtuna gândurilor destrămate și totodată nimicește puterile trupului.

Insă nu vinul învinovățim noi, ci reaua lui întrebuințare, căci nu întrebuințarea lui cea bună, ci nemăsurarea pricinuiește beția, care este rădăcina tuturor relelor.

Vinul provine de la Dumnezeu, beția de la diavol. Vinul ni s-a dat pentru vindecarea slăbiciunilor trupului, iar nu pentru stricarea puterilor sufletului; pentru nimicirea bolii trupului, iar nu pentru șubrezirea sănătății duhului.

De aceea nu întrebuința rău darul lui Dumnezeu și nu da motiv de păcat oamenilor nebuni și fără de minte.

Însă este și o beție fără de vin, căci cineva se poate îmbăta de mânie, de o dorință fără de rânduială, de zgârcenie și de lăcomie, de deșertăciune și de mii de alte patimi. Adică, beția nu este altceva decât o pierdere temporară a dreptei cugetări, tulburare și răpire a judecății cele sănătoase. Pentru aceea, cu dreptate se poate numai beat, nu numi cel ce toarnă în sine vin mult, ci și cel ce hrănește înlăuntrul său vreo patimă nesilnică.

De pildă, cel ce este aprins de poftă către o femeie străină și umblă după fetele cele stricate, acela este beat. Precum cel îmbătat de mult vin aruncă vorbe necuviincioase și nu mai poate să vadă drept, așa și cel îmbătat de patimile cele necurate, nu poate scoate nici un cuvânt sănătos, ci numai vorbe de rușine, pierzătoare și necuviincioase; el nu mai vede drept și este orb în toate lucrurile.

Pretutindeni vede femeia pe care poftește a o necinsti, și oriunde s-ar afla, în societate sau la ospăț, și de ar vorbi cu dânsul mii, el nu-i aude, căci gândirea lui este ațintită la acea femeie, și el își imaginează păcatul. Toate îi stârnesc presupunerea și frica, și este ca o fiară prinsă în cursă, plin de o pătimașă neliniște.

Tot așa, și mâniosul este un bețiv. Și lui i se umflă fața și glasul îi este nesilnic; ochii lui sângerează, judecata i se întunecă, pătrunderea se împilează, limba îi tremură, ochii i se învârtesc, urechile nu aud bine, căci mânia îi apasă creierii mai cumplit decât beția și ridică în sufletul lui o furtună și o vijelie care nu voiesc a se domoli.

Însă dacă desfrânatul și mâniosul sunt niște bețivi, apoi cu atât mai vârtos bețivul este smintitul cel fără Dumnezeu, care hulește pe Dumnezeu, disprețuiește legea lui Dumnezeu, care niciodată nu voiește să se îndrepte și este mai ticălos decât un destrămat și decât un ieșit din minți, când nu simte boala sa. Căci tocmai așa se întâmplă la beție, că omul nu mai bagă în seamă purtarea sa cea rușinoasă.

Noi am amintit mai sus cuvintele Apostolului Pavel către efeseni: „Nu vă îmbătați de vin, întru care este desfrânare”, dar el mai adaugă: „ci vă umpleți de Duhul Sfânt” (Efeseni 5, 18). Aceasta este o beție nobilă, slăvită!

Umple sufletul tău de Duhul Sfânt, ca să nu te umpli de beție. Amanetează duhul tău și gândurile tale mai dinainte Duhului Sfânt, pentru ca acea prihană rușinoasă să nu găsească la tine loc. De aceea, Apostolul n-a zis: „să fiți părtași Duhului Sfânt”, ci „să vă umpleți de Duhul Sfânt”, adică umple duhul tău ca pe un pahar, cu Duhul Sfânt, cu psalmi, cu cântece și cântări duhovnicești, pentru ca acolo diavolul să nu se mai poată îndulci cu nimic.

Cu această beție, iubiților, să ne îmbătăm, iar de la cealaltă să ne înfrânăm, fiindcă duce omenirea la rușine.