Acatistul Sfântului Mare Mucenic Iacob Persul


 Preotul dă obișnuita binecuvântare:

Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Strana: Amin.

Iar dacă nu este preot, se zice:

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin!

Apoi Rugăciunile începătoare:

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi. (de trei ori cu trei închinăciuni)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește. (de 3 ori)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția și puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Strana: Amin.

iar de nu este preot, se zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin.

Apoi Troparele de umilință, glasul al șaselea:

Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui Stăpân, noi păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Doamne, miluieşte-ne pe noi că întru Tine am nădăjduit, nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum ca un milostiv şi ne izbăveşte pe noi de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău, toţi lucrul mâinilor Tale şi numele Tău chemăm.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

A Născătoarei de Dumnezeu:

Uşa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne izbăvim prin tine din nevoi, că tu eşti mântuirea neamului creştinesc.

Apoi Crezul:

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor.
Şi întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toţi vecii. Lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.
Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om.
Şi s-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat.
Şi a înviat a treia zi, după Scripturi.
Şi s-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui.
Şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a Cărui Împărăţie nu va avea sfârşit.
Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, Care de la Tatăl purcede, Cela ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci.
Întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică.
Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor.
Aştept învierea morţilor.
Şi viaţa veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește. (de 12 ori)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu!
Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu!
Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumnezeul nostru! (cu trei închinăciuni)

Psalmul 142:

1. Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi‑mă, întru dreptatea Ta.
2. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu‑i drept înaintea Ta.
3. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu‑m‑a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri.
4. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu.
5. Adusu‑mi‑am aminte de zilele cele de demult; cugetat‑am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m‑am gândit.
6. Întins‑am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat.
7. Degrab auzi‑mă, Doamne, că a slăbit duhul meu, nu‑Ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt.
8. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea; arată‑mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu.
9. Scapă‑mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne.
10. Învață‑mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu; Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății.
11. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește‑mi viață, întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu.
12. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule!
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule!
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie! (cu trei închinăciuni)

Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă. Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului. (de trei ori)

Troparul Sfântului Mare Mucenic Iacob Persul

Glasul 4

Cu mucenicia cea neobișnuită și înfricoșătoare și cu vitejiile răbdării, pe toți i-ai minunat, mult pătimitorule, cu tăierea fiecărei părți din trup, rugăciuni de mulțumire preaminunat ai dat către Dumnezeu. Pentru aceasta în pătimirea ta cunună ai luat și te-ai suit către Scaunul Împăratului Ceresc al lui Hristos Dumnezeu, Sfinte Iacov. Pe Acela roagă-L să mântuiască sufletele noastre.

Doamne, miluiește. (de 12 ori)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Psalmul 50:

1. Miluiește‑mă, Dumnezeule, după mare mila Ta.
2. Și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea.
3. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește.
4. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea.
5. Ție Unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu.
6. Că iată, întru fărădelegi m‑am zămislit și în păcate m‑a născut maica mea.
7. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi‑ai arătat mie.
8. Stropi‑mă‑vei cu isop și mă voi curăți; spăla-mă‑vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi.
9. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se‑vor oasele mele cele smerite.
10. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge‑le.
11. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele.
12. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău Cel Sfânt nu‑L lua de la mine.
13. Dă‑mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește.
14. Învăța‑voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce.
15. Izbăvește‑mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura‑se‑va limba mea de dreptatea Ta.
16. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta.
17. Că de ai fi voit jertfă, Ți‑aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.
18. Jertfa lui Dumnezeu, duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
19. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului.
20. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

Condacul 1

Înștiințându-se soția și maica ta că tu ai jertfit împreună cu împăratul idolilor, scrisoare de întărire în credința creștină ți-au trimis, după care cu lacrimi de umilință ți-ai cerut iertare de la Dumnezeu și ai părăsit cu desăvârșire pe împărat și domni, și închinându-te lui Dumnezeu și mărturisindu-L, Îi dădeai slavă cântându-I: Aliluia!

Icosul 1

Auzind împăratul că tu te-ai întors la adevărata credință, s-a mâniat foarte rău și întrebându-te, Sfinte Iacob, nu ai vrut să schimbi adevărul pe minciună și credința pe necredință, ci defăimând înșelăciunea idolească mărturiseai că unul singur este Dumnezeu, Care a făcut cerul și pământul, pentru care îți strigăm:
Bucură-te, că de împărat nu te-ai temut;
Bucură-te, căci credința creștină cu tărie ai mărturisit;
Bucură-te, că cinstea lumească pe care ți-a dat-o împăratul o ai nesocotit;
Bucură-te, că amăgirile împărătești nu te-au amăgit;
Bucură-te, că împăratul la grele chinuri te-a trimis;
Bucură-te, că de frica chinurilor nu te-ai înfricoșat;
Bucură-te, că pentru Împăratul cerului ai vrut a pătimi;
Bucură-te, că, chinuindu-ți trupul, ai câștigat Împărăția lui Dumnezeu;
Bucură-te, Mare Mucenice Iacob, părtaș al pătimirilor Domnului Hristos!

Condacul al 2-lea

Ca pe o oaie ce o tund păstorii de lână, așa, Sfinte Mucenice Iacob, te-ai dat chinuitorilor spre tăiere, necruțând nici unul din mădularele trupului tău, ci pe toate le-au tăiat unul câte unul, chinuindu-te peste puterea firii omenești, iar tu, răbdând cu tărie, dădeai slavă lui Dumnezeu cântând: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Întărindu-te cu rugăciuni, Sfinte Mare Mucenice Iacob, cu îndrăzneală ai pornit la locul cel pregătit pentru schingiuirea trupului tău, pentru care auzi unele ca acestea:
Bucură-te, că, văzând armele chinuitorilor, nu te-ai tulburat;
Bucură-te, că în fața lor cu multă îndrăzneală ai șezut;
Bucură-te, că pe toți prietenii tăi i-ai rușinat;
Bucură-te, că credința maicii tale o ai moștenit;
Bucură-te, că pe soția ta cea drept-credincioasă o ai ascultat;
Bucură-te, că la luptă cu durerea trupului ai pornit;
Bucură-te, că pe toți dușmanii i-ai înspăimântat;
Bucură-te, că pentru Dumnezeu la grele chinuri necredincioșii te-au pus;
Bucură-te, Mare Mucenice Iacob, părtaș al pătimirilor Domnului Hristos!

Condacul al 3-lea

Sfinte Iacob, văzând pătimirea ta, cu durere plângeau pentru tine prietenii tăi și te rugau să-ți cruți trupul de tăiere, dar tu spunându-le să nu te plângă pe tine, că mergi la locul de odihnă veșnică, ci să se plângă pe ei, că vor merge la locul de osândă veșnică, ai poruncit chinuitorilor să-ți taie mădularele tale după porunca împăratului și, căutând la cer, cântai: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Chinuitorii cei tirani fără de milă s-au năpustit asupra frumosului tău trup și au început a-ți reteza ramurile tale cele tinere, iar noi, pentru răbdarea ta cea mare, îți strigăm:
Bucură-te, că durerea nu te-a înspăimântat;
Bucură-te, că, rugându-te, Dumnezeu te întărea;
Bucură-te, că de mărturisirea lui Dumnezeu nu te-ai lepădat;
Bucură-te, că începând schingiuirea, sângele tău curgea ca apa;
Bucură-te, că pe toți păgânii i-ai înfricoșat;
Bucură-te, că, pentru Dumnezeu, dureroasele pătimiri desfătări le-ai socotit;
Bucură-te, că, prin pătimiri, patimile trupului ai biruit;
Bucură-te, că și cu trup și cu suflet lui Dumnezeu ai slujit;
Bucură-te, Mare Mucenice Iacob, părtaș al pătimirilor Domnului Hristos!

Condacul al 4-lea

Răbdând întru patimi, Mucenice Iacob, ai dat cu dragoste trupul tău spre pătimire pentru Hristos Dumnezeul nostru și în mijlocul chinurilor cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Ca și vița-de-vie când i se taie mlădițele spre a da rod mai mult, așa și tu, Sfinte Mare Mucenice Iacob, ai dat trupul spre tăiere pentru rodul cel nemuritor, iar acum auzi unele ca acestea:
Bucură-te, că tăindu-ți-se primul deget de la mâna dreaptă, ai zis: „Doamne, Dumnezeule cel mare întru tărie, Care cu degetul tău cel dumnezeiesc gonești demonii, primește și acest deget, care s-a tăiat pentru Tine”;
Bucură-te, că tăindu-ți-se al doilea deget, ai răbdat zicând: „Primește Doamne și a doua ramură pe care a sădit-o dreapta Ta”;
Bucură-te, că tăindu-ți-se al treilea deget, ai zis: „De trei ispite care sunt în lume izbăvindu-mă, binecuvântez pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh”;
Bucură-te, că tăindu-ți-se al patrulea deget, ai zis: „Cel ce primește laudă de la patru viețuitori, primește și pătimire degetului al patrulea tăiat pentru mărturisirea Sfintei Treimi”;
Bucură-te, că tăindu-ți-se al cincilea deget, ai zis: „S-a săvârșit veselia mea ca și a celor cinci fecioare înțelepte”;
Bucură-te, că tăindu-ți-se al șaselea deget, ai zis: „Mulțumesc Ție, Prealăudate Doamne, că m-ai învrednicit pe mine a-Ți aduce Ție al șaselea deget, Cel ce în ziua și în ceasul al șaselea Ți-ai întins pe cruce preacuratele Tale mâini”;
Bucură-te, că tăindu-ți-se al șaptelea deget, ai zis: „Precum cu buzele lui David, care de șapte ori în zi Te laudă pentru judecățile dreptății Tale, așa și astăzi cu șapte degete preamăresc mila Ta”;
Bucură-te, că tăindu-ți-se al optulea deget, ai zis: „Tu Însuți, Doamne, ai primit în a opta zi tăierea împrejur după lege, și eu rabd astăzi tăierea a opt degete”;
Bucură-te, că tăindu-ți-se al nouălea deget, ai zis: „Întru al nouălea ceas Ți-ai dat Duhul pe cruce în mâinile Părintelui, iar eu întru durerea acestui al nouălea deget tăiat Îți aduc mulțumire că m-am învrednicit a fi întins spre tăierea mădularelor mele pentru Preasfânt numele Tău”;
Bucură-te, că tăindu-ți-se al zecelea deget, ai zis: „Mulțumesc Ție că m-ai învrednicit a răbda tăierea degetelor de la amândouă mâinile, pentru cele zece porunci ale Tale, care au fost scrise pe cele două table”;
Bucură-te, Mare Mucenice Iacob, părtaș al pătimirilor Domnului Hristos!

Condacul al 5-lea

Și venind prietenii tăi, Sfinte Mucenice, cu amăgirile acestei vieți și lumi trecătoare căutau să te supună zeilor, iar tu le-ai zis: „Nimeni nu poate sluji la doi domni și nimeni punându-și mâna pe plug, căutând înapoi, este îndreptat întru Împărăția lui Dumnezeu, căci Domnul a zis: Cine iubește pe tatăl său, pe maica sa, pe femeia sa sau pe copiii săi mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine”; și zicând acestea cântai: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Ale slujitorilor de idoli sfaturi nu le-ai primit și chemând călăul, l-ai silit spre muncirea ta, și piciorul cel drept dându-l la tăiere, ai zis: „Slavă Ție, Hristoase, Căruia nu numai mâinile, ci și picioarele au fost pătrunse și sângele Ți-a curs”, iar noi pentru acestea îți strigăm:
Bucură-te, că, tăindu-ți-se primul deget de la piciorul drept, ai zis: „Care a pătimit tăierea degetului dintâi să stea cu cei mai de pe urmă de-a dreapta Ta”;
Bucură-te, că tăindu-ți-se al doilea deget, ai zis: „Îndoindu-se spre mine stăpânirea și mila Ta, Doamne”;
Bucură-te, că tăindu-ți-se al treilea deget, zâmbind către dânsul ai zis: „Mergi în numele Treimii și al treilea deget către soții tăi, ca și grânele de grâu, care, căzând în pământ și murind pentru Hristos Cel ce a înviat a treia zi, mult rod de cinste vei avea cu soții tăi în ziua învierii celei de obște”;
Bucură-te, că al patrulea deget zdrobit, Crucea cea din patru cununi ai preamărit;
Bucură-te, că tăindu-ți-se al cincilea deget, ai zis: „Doamne Cel ce ai răbdat cele cinci răni mai mari, proslăvesc ajutorul Tău pentru că mă faci vrednic părții credincioșilor celor ce au pătimit pentru Tine și au înmulțit cei cinci talanți”;
Bucură-te, că tăindu-ți-se al șaselea deget, cel mic de la piciorul stâng, ai zis, Sfinte Iacov: „Îmbărbătează-te, micule deget al șaselea, prin Dumnezeu Cel Mare Care în ziua a șasea te-a făcut pe tine cel mic cu cele mari deopotrivă, cel mic ca și cel mare vor învia”;
Bucură-te, că tăindu-ți-se al șaptelea deget, ai zis: „Slavă Ție, Doamne, Cel ce în ziua a șaptea Te-ai odihnit de toate lucrurile Tale”;
Bucură-te, că tăindu-ți-se al optulea deget, ai zis: „Cel ce opt suflete de apă în corabia lui Noe ai izbăvit, izbăvește-mă și pe mine, care îmi vărs sângele ca apa”;
Bucură-te, că tăindu-ți-se al nouălea deget, ai zis: „Întărește-mă în răbdare Dumnezeule Cel ce ai întărit cu darul Tău pe cele nouă cete îngerești, cu care mă învrednicește a sta înaintea Ta”;
Bucură-te, că tăindu-ți-se al zecelea deget, strigând, Sfinte Iacob, ai zis: „Iată, Îți aduc jertfă, Iisuse Hristoase, Cel ce ești desăvârșit Dumnezeu și om desăvârșit, douăzeci de degete ale mele”;
Bucură-te, Mare Mucenice Iacob, părtaș al pătimirilor Domnului Hristos!

Condacul al 6-lea

Începutul durerilor și al suferințelor tale a fost tăierea degetelor mâinilor și ale picioarelor tale, care făcând numai binele și urmând pe calea dreptei credințe a adevărului lui Dumnezeu ai vrut ca și ele să-L preamărească, și dându-le la tăiere, strigai Lui bucurându-te: Aliluia!

Icosul al 6-lea

După ce ți-au tăiat ramurile trupului tău, s-au năpustit cu înverșunare aprinsă spre tăierea cinstitului tău trup, pentru care strigăm:
Bucură-te, că tăindu-ți-se piciorul cel drept, ai dat slavă lui Dumnezeu și de partea cea dreaptă te-ai învrednicit;
Bucură-te, că tăindu-ți-se piciorul cel stâng, de partea cea stângă ai fost scutit;
Bucură-te, că tăindu-ți-se mâna cea dreaptă, ai zis: „De te smintește mâna ta, tai-o și o aruncă”;
Bucură-te, că tăindu-ți-se mâna cea stângă, de cele ale stângii ai fugit;
Bucură-te, că tăindu-ți-se și umărul cel drept, rugându-te ai zis: „Ca de oaia cea pierdută să-ți aduci aminte și de acest umăr al meu”;
Bucură-te, că tăindu-ți-se și umărul cel stâng, mulțumeai lui Dumnezeu;
Bucură-te, că tăindu-ți-se pulpele până la genunchi, ai răbdat nesuferită durere;
Bucură-te, că toate chinurile cu bărbăție le-ai răbdat;
Bucură-te, Mare Mucenice Iacob, părtaș al pătimirilor Domnului Hristos!

Condacul al 7-lea

Dureri înfricoșătoare răbdând, Sfinte Mare Mucenice Iacob, cu nimic nu te-au putut despărți de Dumnezeu, și biruind puterea vrăjmașului, strigai: „Sfânt, Sfânt, Sfânt ești, Dumnezeule Atotțiitorule, Părinte, Fiule și Duhule Sfinte”; pentru acesta îți strigăm: Slavă ție, Mare Mucenice, și lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Rămânând trunchiul tău la pământ despărțit de ramurile lui, s-au îngrozit tiranii vrăjmași, iar noi pentru acestea îți strigăm:
Bucură-te, cel mare între mucenici;
Bucură-te, al dumnezeirii mărturisitorule;
Bucură-te, că pe Treimea cea de o ființă cu sângele tău ai mărturisit;
Bucură-te, că pe idolii cei fără suflet i-ai zdrobit;
Bucură-te, că prin tine credința s-a întărit;
Bucură-te, că te-ai luptat cu tărie împotriva trupului și a sângelui;
Bucură-te, că prin acestea de Dumnezeu a te apropia te-ai învrednicit;
Bucură-te, că din trupul tău cel mult chinuit miresme cu bun miros au ieșit;
Bucură-te, Mare Mucenice Iacob, părtaș al pătimirilor Domnului Hristos!

Condacul al 8-lea

Credincios slujirii lui Dumnezeu ai rămas, Sfinte Mare Mucenice Iacob, și până la suflarea ta cea de pe urmă, mulțumind lui Dumnezeu că te-a întărit în răbdarea de a suferi chinurile cele mai cumplite, cântai neîncetat Lui: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Tot trupul fără cruțare l-ai dat tăierii ca pe un miel spre junghiere, iar pentru pătimirea ta cea înfricoșătoare auzi de la noi unele ca acestea:
Bucură-te, că cinstitul tău cap prin tăierea sabiei de trup l-au despărțit;
Bucură-te, că sufletul tău curat în mâinile lui Dumnezeu l-ai dăruit;
Bucură-te, că acum cu îngerii dai slavă lui Dumnezeu;
Bucură-te, că prin chinurile tale te-ai învrednicit de lumina cerească;
Bucură-te, că loc de cinste între mucenici ți-ai agonisit;
Bucură-te, că prin tine cetele mucenicilor s-au întărit;
Bucură-te, că pe vrăjmașul diavol l-ai biruit;
Bucură-te, Mare Mucenice Iacob, părtaș al pătimirilor Domnului Hristos!

Condacul al 9-lea

Pătimirile pe care tu le-ai suferit să ne fie tămăduitoare patimilor noastre și rănile tale să ne fie acoperământul durerilor ce ne împresoară. Dă-ne nouă, Sfinte Mare Mucenice, răbdarea cu care tu ai pătimit, ca și noi să ne mântuim sufletele noastre, aducându-ți mulțumiri și lui Dumnezeu să-I cântăm: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Cu sângele tău cel curs pentru dragostea lui Dumnezeu și cu pătimirea ta cea cu multă răbdare, ai dărâmat închinarea cea idolească, pentru aceasta îți strigăm:
Bucură-te, că stai înaintea tronului ceresc;
Bucură-te, că te-ai învrednicit a lua cunună de la Dumnezeu pentru întreită mucenicia ta;
Bucură-te, că ai luminat Biserica lui Hristos cu lumina pătimirilor tale;
Bucură-te, că până la moarte te-ai arătat împotriva slujitorilor de idoli;
Bucură-te, că te-ai învrednicit de slava cea veșnică;
Bucură-te, că te-ai făcut ca o viță aleasă a lui Hristos;
Bucură-te, că, curățit fiind cu secera patimilor, ai adus multă roadă;
Bucură-te, că pentru aceasta Dumnezeu te-a proslăvit;
Bucură-te, Mare Mucenice Iacob, părtaș al pătimirilor Domnului Hristos!

Condacul al 10-lea

Înțelepțește ai trecut cu vederea cele ce se strică și lesne se risipesc ale celor trecătoare, purtătorule de cunună, și ca un înțelept ai ales mai de cinste nemișcarea celor ce pururea sunt stătătoare, strigând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Tăindu-ți-se trupul de cruzii tirani, ți s-a dăruit ție cunună luminată, Sfinte Mare Mucenice Iacov, și desfătarea raiului, pentru care îți strigăm:
Bucură-te, căci ca un pământ te-ai arătat;
Bucură-te, căci cu plugul muncitor te-ai arat;
Bucură-te, că ai adus Ziditorului lucrare de pământ bună roadă;
Bucură-te, că ai stins săgețile cele înfierbântate ale vrăjmașului;
Bucură-te, căci cu totul fiind rănit te-ai adus jertfă lui Dumnezeu;
Bucură-te, că dădeai slavă lui Dumnezeu când ți se tăiau mădularele;
Bucură-te, că ai luat de la Dumnezeu răscumpărare pentru durerile și pâraiele sângiuirilor tale;
Bucură-te, Mare Mucenice Iacob, părtaș al pătimirilor Domnului Hristos!

Condacul al 11-lea

Fericit ești de trei ori, Sfinte Mare Mucenice, căci pătimind ca în trup străin, te-ai îmbrăcat în haina mântuirii și cu veșmânt de veselie, vopsit cu sângele tău, și ca un purtător de chinuri te-ai arătat, Sfinte, cântând: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Săvârșind călătoria muceniciei, ai luat sfințita cunună de biruință de la Dumnezeu și acum după vrednicie cânți cu cetele mucenicilor, iar noi îți strigăm unele ca acestea:
Bucură-te, că au căzut prin tăiere mădularele tale ca lâna unei oi;
Bucură-te, căci cu urgie s-au năpustit asupra ta cei rău credincioși;
Bucură-te, căci ca un zid neclintit ai stat în fața lor;
Bucură-te, căci de Dumnezeu prin rugăciuni ai fost întărit;
Bucură-te, că acum ai îndrăzneală către Dumnezeu;
Bucură-te, căci ca o făclie luminoasă stai în fața Mântuitorului;
Bucură-te, căci în lăcaș nematerialnic locuiești;
Bucură-te, cel ce între mucenici ca soarele strălucești;
Bucură-te, Mare Mucenice Iacob, părtaș al pătimirilor Domnului Hristos!

Condacul al 12-lea

Cu multă iuțime pornindu-se asupra ta vrăjmașul diavol și îndemnând pe tirani prin pătimire să-ți surpe sufletul, n-au putut, căci fiind întărit cu puterea lui Hristos, i-ai biruit, iar acum, trecând norul chinurilor, purtătorule de chinuri, te-ai sălășluit în lumina cea veșnică a lui Hristos, pentru care adu-ți aminte, Sfinte Mare Mucenice Iacob, de cei ce au credință și săvârșesc pomenirea ta, lăudându-te pe tine și cântând: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Secerându-ți-se mădularele trupului, ai răbdat dureri și răni nesuferite, Mare Mucenice al lui Hristos, cel ce vrednic de laudă ești, căruia îți strigăm:
Bucură-te, că te-ai învrednicit a fi părtaș al pătimirilor lui Hristos;
Bucură-te, pentru că ai înfruntat cu bărbăție cruzimea tiranilor;
Bucură-te, că ai luat cununa biruinței cea de mult preț;
Bucură-te, căci acum împodobindu-te, Fericite, stai înaintea dumnezeiescului tron al Stăpânului, împreună cu cei ce au pătimit pentru El;
Bucură-te, căci având către Hristos îndrăzneală, Mucenice, pururea pomenite, stai întru ajutor cu fierbințeală pentru cei ce săvârșesc cinstită pomenirea ta;
Bucură-te, că scăpându-ne din nevoi, păzindu-ne de patimi, izbăvindu-ne de toate întâmplările cele rele, ne dai și bărbăție sufletească;
Bucură-te, strigăm, vino degrabă în ajutorul nostru la vreme de necaz, ca să mărim și noi nevoințele tale cele prealuminate;
Bucură-te, Mare Mucenice Iacob, părtaș al pătimirilor Domnului Hristos!

Condacul al 13-lea

O, de trei ori fericite, Mare Mucenice Iacob, părăsind cele veselitoare ale lumii: strălucirea, bogăția și frumusețea, și lepădându-te de toată sminteala și tăindu-ți-se trupul în bucățele, ai urmat pătimirilor Domnului Hristos, Mare Mucenice Iacob, bucurându-te, și ca un părtaș pătimirilor Lui, ai ajuns a fi părtaș cu adevărat și Împărăției Lui, pentru care te rugăm, fii mijlocitor și nouă, celor căzuți în necazuri și nevoi, pentru care strigăm împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori)

Icosul 1

Auzind împăratul că tu te-ai întors la adevărata credință, s-a mâniat foarte rău și întrebându-te, Sfinte Iacob, nu ai vrut să schimbi adevărul pe minciună și credința pe necredință, ci defăimând înșelăciunea idolească mărturiseai că unul singur este Dumnezeu, Care a făcut cerul și pământul, pentru care îți strigăm:
Bucură-te, că de împărat nu te-ai temut;
Bucură-te, căci credința creștină cu tărie ai mărturisit;
Bucură-te, că cinstea lumească pe care ți-a dat-o împăratul o ai nesocotit;
Bucură-te, că amăgirile împărătești nu te-au amăgit;
Bucură-te, că împăratul la grele chinuri te-a trimis;
Bucură-te, că de frica chinurilor nu te-ai înfricoșat;
Bucură-te, că pentru Împăratul cerului ai vrut a pătimi;
Bucură-te, că, chinuindu-ți trupul, ai câștigat Împărăția lui Dumnezeu;
Bucură-te, Mare Mucenice Iacob, părtaș al pătimirilor Domnului Hristos!

Condacul 1

Înștiințându-se soția și maica ta că tu ai jertfit împreună cu împăratul idolilor, scrisoare de întărire în credința creștină ți-au trimis, după care cu lacrimi de umilință ți-ai cerut iertare de la Dumnezeu și ai părăsit cu desăvârșire pe împărat și domni, și închinându-te lui Dumnezeu și mărturisindu-L, Îi dădeai slavă cântându-I: Aliluia!

și această

Rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Iacob Persul

O, Preasfinte și întru tot lăudate Mare Mucenice Iacob, și de cele mai înfricoșătoare chinuri purtătorule, primește această puțină rugăciune de la noi, nevrednicii, cei împovărați cu multe și grele păcate, care îndrăznim a veni și cu lacrimi a te ruga pe tine, cel ce ai îndrăzneală către Dumnezeu pentru înfricoșătoarele schingiuiri pe care le-ai pătimit pentru mărturisirea credinței creștine și întru pătimirea ta ai doborât închinăciunea idolească, preamărindu-L pe Dumnezeu Cel Adevărat Care a făcut cerul și pământul și pe toate cele văzute și nevăzute le cuprinde; pentru aceasta pe noi, cei orbiți de plăcerile lumești și veșnic stăpâniți de mreaja păcatului, nu ne lăsa, Sfinte, în uitare și nu ne da părăsirii, ci ca atunci când cereai ajutor de la Dumnezeu întru întărirea pătimirii celei mucenicești, după a ta credință primeai întărirea dumnezeiască și ca în trup străin pătimeai. Așa și acum roagă-te și milostiv fă pe Dumnezeu asupra noastră, mult păcătoșilor, care cu ale noastre păcate am aprins mânia lui Dumnezeu, ceea ce cu bună dreptate s-a pornit asupra noastră. Întărește, Sfinte, în inimile noastre, frica de Dumnezeu, credința și dragostea cu care tu ai primit moartea cea veșnică a Cerescului Părinte. Rănile tale, Sfinte, să tămăduiască adâncurile rănilor sufletelor noastre cele supte de mulțimea păcatelor. Sângele tău cel ce ca dintr-un izvor a curs să pună stavilă izvorului patimilor noastre și întreg trupul tău cel despărțit de ale lui mădulare prin tăierea sa să aducă înnoirea mântuitoare sufletelor noastre cele despărțite de iubirea lui Dumnezeu, prin moaștele tale pe care le cinstim. Și precum atunci ai dobândit răbdare, alinarea durerilor și întru nădejdea bucuriei celei veșnice ți-ai dat sufletul Părintelui Ceresc, mărturisindu-L până la cea mai de pe urmă suflare, pentru aceasta te-ai învrednicit a lua cununa biruinței și locul cel mai de cinste între mucenici, ajută-ne și nouă ca de acum și până la sfârșitul vieții noastre în credința cea de tine mărturisită să trăim bineplăcând lui Dumnezeu și biruind puterea diavolului, ajutați și întăriți fiind cu puterea rugăciunilor tale, cel ce ești pururea fierbinte rugător pentru cei ce cu credință se roagă ție. Ajută-ne să săvârșim călătoria acestei vieți trecătoare și cu bucurie, fără de frică să ne mutăm din această viață. Mijlocitor să ne fii nouă păcătoșilor, Sfinte Iacob, în acel ceas înfricoșător în care sufletul se desparte de trup și venind în ajutorul nostru, căci nu avem fapte bune, ci suntem împovărați de sarcina păcatelor, iar vrăjmașul diavol, cel ce ne îndeamnă la săvârșirea celor rele, atunci va veni și va căuta să ne răpească sufletul, ci noi nădăjduim la grabnicul tău ajutor și te rugăm cu lacrimi fierbinți, nu te scârbi de noi, ci ne ajută, căci poți îmblânzi mânia lui Dumnezeu întru bunătate, și milostivindu-L, să ne mântuim cu rugăciunile tale cele mult folositoare sufletelor noastre din mâinile vrăjmașului. Amin.

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi. (de trei ori cu trei închinăciuni)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește. (de 3 ori)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția și puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Strana: Amin.

iar de nu este preot, se zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin.

Troparul Sfântului Mare Mucenic Iacob Persul

Glasul 4

Cu mucenicia cea neobișnuită și înfricoșătoare și cu vitejiile răbdării, pe toți i-ai minunat, mult pătimitorule, cu tăierea fiecărei părți din trup, rugăciuni de mulțumire preaminunat ai dat către Dumnezeu. Pentru aceasta în pătimirea ta cunună ai luat și te-ai suit către Scaunul Împăratului Ceresc al lui Hristos Dumnezeu, Sfinte Iacov. Pe Acela roagă-L să mântuiască sufletele noastre.

Preotul (sau diaconul) zice ectenia:

Miluiește-ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ta, rugămu-ne Ție, auzi-ne și ne miluiește.

Strana: Doamne, miluiește. (de 3 ori)

Înca ne rugăm pentru mila, viața, pacea, sănătatea, mântuirea, cercetarea, lăsarea și iertarea păcatelor, buna-sporire și ajutorul robilor lui Dumnezeu (N, cei pentru care se face rugăciunea) și pentru ca să li se ierte lor toată greșala cea de voie și cea fără de voie.

Strana: Doamne, miluiește. (de 3 ori)

Încă ne rugăm ca să se păzească sfânt locașul acesta, țara aceasta, orașul (satul) acesta și toate mănăstirile, orașele și satele, de boală, de foamete, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de venirea altor neamuri asupra noastră și de războiul cel dintre noi; pentru ca milostiv, blând și lesne iertător să ne fie nouă Bunul și Iubitorul de oameni Dumnezeul nostru, să îndepărteze și să împrăștie toată mânia care se pornește asupra noastră, să ne izbăvească pe noi de mustrarea Lui cea dreaptă, care este asupra noastră, și să ne miluiască pe noi.

Strana: Doamne, miluiește. (de 40 de ori)

Auzi-ne pe noi, Dumnezeule, Mântuitorul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, și, Milostive, milostiv fii nouă, Stăpâne, pentru păcatele noastre și ne miluiește pe noi.

Strana: Doamne, miluiește. (de 3 ori)

Preotul zice ecfonisul: Că milostiv și iubitor de oameni Dumnezeu ești și Ție slavă înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Strana: Amin.

În lipsa preotului, încheiem, zicând:

Doamne, miluiește. (de 40 de ori)

Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta