Canon de rugăciune către Sfântul Apostol Ca
Canon de rugăciune către Sfântul Apostol Carp, unul din cei șaptezeci
Apostole Sfinte Carp, roagă pe milostivul Dumnezeu, ca să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.
Cântarea 1, glasul al 4-lea.
Irmosul:
Cânta-voi Ție Doamne Dumnezeul meu, că ai scos pe popoare din robia Egiptului și ai acoperit pe Faraon cu căruțele lui și puterea lui.
Stih: Sfinte Apostole Carp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe cei ce cu dragoste săvârșesc purtătoarea de lumină, sfințită și prealăudată și preacinstită pomenirea ta, umple-i de dumnezeiasca lumină prin rugăciunile tale apostole.
Stih: Sfinte Apostole Carp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind dat cu totul Stăpânului, ai păzit nevătămate legile Lui cele cinstite și pe cei fărădelege i-ai învățat buna lege, apostole.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Iubind mintea cea mai presus de gând, preasfințite, ți-ai luminat mintea cu privire tainică și lumea o ai luminat, preafericite.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Născut-ai Fecioară în chip de negrăit și înnoind legile firii, te-ai făcut Maică pururea Fecioară; pentru aceea te fericim.
Cântarea a 3-a. Irmos: Arcul celor puternici...
Stih: Sfinte Apostole Carp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Alăută atinsă de Duhul s-a făcut limba ta cea mișcată de Dumnezeu, preafericite, grăind slava Mântuitorului și Dumnezeului nostru.
Stih: Sfinte Apostole Carp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Având pe Cuvântul cel fără început, Care te povățuia bine și te întărea, de față căile mântuirii ai arătat celor fară de Dumnezeu, Carp apostole.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Ca să vestești lumii propovăduirea cea mântuitoare, ca un ierarh dumnezeiesc ai răbdat multe prigoniri și necazuri, mărite Carp.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ca pe un prunc tânăr ai născut pe Cel Ce a răsărit negrăit din Tatăl mai înainte de veci, Născătoare de Dumnezeu; pentru aceea te slăvim.
Irmosul:
Arcul celor puternici a slăbit și cei neputincioși s-au încins cu putere; pentru aceasta s-a întărit întru Dumnezeu inima mea.
Cântarea a 4-a.
Irmosul:
Milostive, pentru dragostea chipului Tău ai stat pe Crucea Ta și s-au topit neamurile; că Tu ești, lubitorule de oameni, tăria mea și lauda.
Stih: Sfinte Apostole Carp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Zidit-ai mulțimea credincioșilor ca niște pietre, pe piatra dreptei credințe și i-ai făcut locaș Preasfântului Duh, cugetătorule de Dumnezeu apostole.
Stih: Sfinte Apostole Carp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Înnoind cu Botezul pe oamenii cei învechiți de gând și de stricăciune, i-ai învățat a slăvi pe Hristos Dumnezeul nostru, propovăduitorule de Dumnezeu.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Arătând taina Care a acoperit Cerurile pentru bunătate, cugetătorule de Dumnezeu, ai tras spre cunoștință neamurile cele ce au părăsit întunericul înșelăciunii.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Propovăduitorul de Dumnezeu Avacum, cu gândul te vedea pe tine Munte mare și umbros, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, din care a venit Dumnezeul nostru cu trup.
Cântarea a 5-a.
Irmosul:
Luminarea Ta, Doamne, trimi-te-o nouă. Și din negura greșelilor scapă-ne pe noi, Bunule, pacea Ta dăruindu-ne.
Stih: Sfinte Apostole Carp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca un preales săditor de pomi ai arătat popoarelor lemnul vieții, din care cel ce se va împărtăși, va trăi după aceea în veci, propovăduitorule al lui Hristos, apostole.
Stih: Sfinte Apostole Carp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Făcându-te, apostole Carp, propovăduitor neamurilor și învățător cinstit, tăinuitor sfințit și cuvântător de cele sfinte, cu veselie stai înaintea Stăpânului.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
De la răsărit te-ai pornit ca un luminător neapus, luminând lumea cu razele cuvintelor și ale obiceiurilor tale celor sfințite, ierarhe apostole.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Curățește-mă pe mine acum de întinăciunea trupului și a sufletului, cu ajutorul tău cel milostiv, Binecuvântată, ca să te laud și să te măresc după datorie pe tine, Prealăudată.
Cântarea a 6-a. Irmos: Strigat-a mai înainte...
Stih: Sfinte Apostole Carp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Sicriul moaștelor tale, cu dumnezeiescul har izvorăște roduri de tămăduiri celor ce au trebuință și curăță patimi și îneacă duhurile cele necurate, ierarhe apostole.
Stih: Sfinte Apostole Carp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cuvântul tău a izbăvit pe oameni de necuvântare și arătarea cea preamare a minunilor tale, către credință a povățuit pe cei rătăciți, mărite Carp.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Întărindu-te cu putere dumnezeiască, ai omorât pe balaurul, cel ce grăiește hule, asupra celui dintru înălțime și pe cei omorâți de dânsul i-ai izbăvit, apostole.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Născut-ai Preacurată fără de durere pe Ziditorul, Care ridică chinurile și durerile noastre și învrednicește firea noastră desfătării celei fără de durere.
Irmosul:
Strigat-a mai înainte închipuind îngroparea Ta cea de trei zile, proorocul Iona în chit rugându-se: din stricăciune mă izbăvește, Iisuse, Împărate al puterilor.
CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...
Ca pe o stea prealuminoasă câștigându-te Biserica pe tine, apostole Carp, cu darea cea multă a minunilor tale pururea se luminează; mântuiește pe cei ce cu credință cinstesc pomenirea ta.
Cântarea a 7-a.
Irmosul:
Tinerii lui Avraam oarecând în Babilon, văpaia cuptorului au călcat cu laude, strigând: Dumnezeul părinților noștri bine ești cuvântat.
Stih: Sfinte Apostole Carp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Numai cu graiul gonind boli și cu însemnarea tămăduind patimi, ai vestit propovăduirea cea mântuitoare, luminând pe cei dintru întuneric, învățătorule de cele sfinte, apostole Carp.
Stih: Sfinte Apostole Carp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Nespăimântându-te nici cum de mânia dregătorilor, înțelepte, cu îndrăzneală ai mers către priveliștile pătimirii celei cu dureri, strigând: Dumnezeul părinților noștri bine ești cuvântat.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Pe tine, cel ce ai fost cercetat de Domnul, apostole Carp, Veria te-a moștenit dumnezeiesc cercetător preaales, ca să o cercetezi la cercetări dumnezeiești.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ca una ce ești mai desfătată decât cerurile, ai încăput în pântecele tău, pe Cuvântul Cel neîncăput, Fecioară, Care mântuiește de toată strâmtorarea neamul omenesc.
Cântarea a 8-a. Irmos: Pe Cel ce S-a pironit...
Stih: Sfinte Apostole Carp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Slujind lui Pavel, povățuitorului celui înțelept, ai purtat învățăturile cele de mântuire prin scrisori dumnezeiești, trimise celor ce erau să se mântuiască, ierarhe.
Stih: Sfinte Apostole Carp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Zori luminate te-ai arătat, luminând lumea cu lumina propovăduirii și ridicând din mijloc întunericul necunoștinței cel adânc, vrednicule de minune.
Binecuvântăm pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.
Săvârșind minuni cu chemarea Tatălui și a Duhului și a Cuvântului celui întrupat, înțelepte, ai plecat pe înțelepții păgânilor să cinstească Ființa cea în trei Ipostasuri.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Arătatu-te-ai Cer, Născătoare de Dumnezeu, răsărindu-ne nouă Soarele dreptății, Care ne luminează pe noi cu lumina cunoștinței, Născătoare de Dumnezeu, Preacurată.
Irmosul:
Să lăudăm, bine să cuvântăm și să ne închinăm Domnului, cântându-I și preaînălțându-L pe Dânsul întru toți vecii.
Pe Cel ce S-a pironit cu trupul pe Cruce și ne-a arătat nouă armă de mântuire, tineri preaînălțați pe Hristos Dumnezeul nostru întru toți vecii.
Cântarea a 9-a. Irmos: Nașterea ta nestricată...
Stih: Sfinte Apostole Carp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Văzând pe Dumnezeu, că S-a suit cu slavă întru cele dintru înălțime, purtând trup și fiind tu numărat cu cei șaptezeci de ucenici, apostole Carp, ai ieșit în lume, împreună cu dânșii arătându-te propovăduitor dumnezeiesc.
Stih: Sfinte Apostole Carp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca o oaie ai fost trimis în mijlocul lupilor, ca să-i aduci prin cuvântul adevărului spre cunoștință și spre mântuire și să le prefaci cugetul lor către dreapta credință, apostole Carp, grăitorule de cele dumnezeiești.
Stih: Sfinte Apostole Carp, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Arătatu-te-ai părtaș îngerilor, apostole Carp, grăitorule de cele dumnezeiești și apostolilor și mucenicilor, care s-au săvârșit întru dreapta credință minunat. Cu care împreună dănțuind cu veselie, adu-ți aminte de noi.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Sințit-ai pământul, apostole Carp, umblând pe el și cu credință propovăduind Sfânta Evanghelie, ai adus suflete Cuvântului Celui Dătător de viață. Pentru aceea ți-a dat ție moștenirea cea cerească.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Glasul lui Gavriil aducem ție Fecioară, strigând: Bucură-te Nor ușor; bucură-te pământul, care nearat a rodit spicul cel frumos, pe Hrănitorul făpturii.
Irmosul:
Nașterea ta nestricată s-a arătat, Dumnezeu din coapsele tale a ieșit, că S-a arătat purtător de trup pe pământ și cu oamenii a petrecut. Pentru aceasta pe tine, de Dumnezeu Născătoare, toți te mărim.
SEDELNA, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea..
Primind dumnezeiasca strălucire a Mântuitorului, Carp preaînțelepte, ai luminat pe cei întunecați de necunoștință; și mutându-te către împărățiile cele de sus, stai înaintea Împăratului tuturor, rugând pe Hristos Dumnezeu totdeauna, să ne dăruiască nouă mare milă.
Comentarii
Trimiteți un comentariu