PETALE de LUMINĂ (din Constantin ANTON – „simplitate și firesc”, vol.III, colecția Ideal și Comunitate, nr. 15, Editura Panfilius, Iași, 2020)

• În petale de lumină sufletul perpetuu înflorește !
• Iubirea nu are nevoie de clipe, ci de eternitate !
• În fiecare anotimp Iubirea pare altfel; dar cel mai frumos anotimp se regăsește în inima celui care iubește!
• Iubim printre doruri pierdute; ne regăsim în doruri printre iubiri pierdute!
• Iubirea are miezuri de sfinți în rugăciunile lacrimii!
• Lacrimile sincere alină rănile ardente ale iubirii!
• Iubirea cea mai sinceră arde în lacrimă… poezie!
• Cuprins de nesfârșire e lacrima în miez de lumină, psalmii iubirii vindecându-ne de efemer și de trufie!
• Să ai grijă Iubire de fiecare lacrimă neplânsă; candelă îți va fi de fiecare dată miezul înfloririi A fi!
• În iubire fiecare strop de speranță potolește setea inimii, deșertul așteptării tinzând după oaza poeziei!
• Iubirea sinceră îți topește visele, ființa!
• Urmează razele din inimile celor care te iubesc; și, nu te vei rătăci niciodată!
• Într-o singură lacrimă Dumnezeu se roagă mai mult pentru noi decât pentru El Însuși!
• Dacă ploile nu s-ar ruga împreună cu noi, lacrimile nu ar fi suficiente să ne purifice sufletul, ființa cu petale de lumină și psalmi divini!
• Singurele silabe ale Cerului în rugăciune sunt îngerii; printre petale de lumină descifrăm pe Dumnezeu!
• În armura prezentului sângerează spada verbului A Fi!
• Dumnezeu iubește în noi mai mult speranțele decât ezitările, trufiile, neputințele!
• În Dumnezeu există mai multă bunătate decât am cere noi, decât ni s-ar cuveni!
• Dacă Dumnezeu nu ne-ar iubi puțin, mai mult am suferi, mult mai mult!
• În ruga clipelor ultime… și Lui Dumnezeu îi e dor puțin de noi, fiecare!
PETALELE PRIMĂVERII
• În petalele primăverii toate ființele înfloresc!
• Primăvara are prospețimea dorințelor divine !
• O floare care nu mângâie un suflet nu va fi niciodată poezie!
• De dor și drag înflorește cămașa iubirii ce o îmbrac o, Viață, mereu doar pentru tine!
• Primăvara se revarsă în sufletele celui care-i cuprind nesfârșirea, speranțele, înfloririle!
• Rugă de primăvară: Doamne, înmugurește-mi sufletul cu speranțele Tale!
• Dor de Dumnezeu arde în fiecare lacrimă, în fiecare bob de rouă, în fiecare esență a iubirii!
• În ruga firului de iarbă suflete de rouă au miez de poezie!
• Petalele primăverii mângâiate de îngeri și de zefiri simt nesfârșirea Iubirii ce va veni, ce va vui peste câmpii și livezii, peste crânguri, în zbor, în înălțimi!
• În petalele primăverii visele se intersectează cu infinitul!
• Primăvara e o simfonie de culori, emoții, temeri și explozii de frumusețe, de bucurii și de înmuguriri!
• În orice primăvară viitorul se prefigurează altfel!
• Omul are nevoie din când în când de o primăvară a sufletului, a ființei, o purificare vie, înnoitoare!
• În petalele primăverii cele mai frumoase culori esențializează fericirea!
• Primăvara are atâta puritate întrânsa încât dăruiește fiecăruia, indiferent de bunătatea sufletului!
• În petalele primăverii natura se răsfață, se dăruie, împacă dureri cu bucurii, trufii cu temeri, lacrimi cu explozii de bucurii, iubirea desăvârșindu-o continuu!
• Primăvara este flămândă de nesfârșiri și însetată de sufletele noastre ce-i sorb frumusețea și idealurile!
• Primăvara are frumuseți imprevizibile!
• Aripile sufletului înfloresc cu petale de primăvară!
PETALELE COPILĂRIEI
• În petalele copilăriei mi-e dor să reânfloresc din nou!
• Mi-e dor să dărui miezuri de rouă din petalele copilăriei!
• De copilărie îmi e dor, de visele rodind în miez de muguri de lumină și sfinte amintiri!
• În dorul de părinți cea mai sfântă lacrimă arde candelă în ruga inimii!
• Dorul de copii arde în sufletul nostru miez de lumină, rugă și înflorire, iubire vie, supremă, oricând, oriunde!
• Florile copilările se contopesc uneori cu florile iubirii, ale recunoștinței și ale făgăduinței!
• Copilăria este suma purității noastre, a fericirii depline, a gândurilor vesele, colorate, a cerurilor ce se revarsă basme în sufletele noastre!
• Visele din copilările devin pradă zilelor ce vor veni!
• În petalele copilăriei sufletul se înseninează!
• În petalele copilăriei poezia vieții are cele mai multe, sincere, frumoase metafore!
• Copilăria, obsesivă întoarcere (în gând, în inimă, în speranțe)!
• Prin retina prezentului se revarsă uneori sincerități de altădată, sinceritățile copilăriei!
• În poezia copilăriei sufletul se revarsă printre petale de îngeri și roua visării perpetue!
• Din tezaurul copilăriei am vrea să furăm clipe, nu aur și valori materiale, ci valori spirituale și noi speranțe!
• În copilărie avem atâta puritate încât sufletul plânge în speranța că temerile viitoare nu-l vor trăda!
• Copiii dăruiesc mai mult decât poate avea la acea vârstă; ei își impart uneori și miezuri noi de speranță!
• În copilărie sentimentele sunt vii, ardente, călăuzite doar pe sinceritate și bunătate!
• Înrourate sunt privirile celor care au uitate de aripile sincere ale copilăriei, zborul plutind în inima lor încă!
• Petalele copilăriei sunt alintate de roua viselor!
UNDE este FERICIREA?
• Fericirea se ascunde uneori printre lacrimi!
• Acolo unde ne găsește fericirea copiilor tăi, neliniști te surpă mereu!
• Unde fericirea este cultivată cu speranță, cu iubire și credință, acolo există împlinire!
• Fii fericit întru metaforele iubirii; cea mai sinceră poezie e lacrima!
• Fără de tine, Iubire nu pot plânge; vinovată poate fi oare fericirea?
• În flamuri de umbră, falduri de rouă, petalele fericirii rostogolindu-se continuu în vraja primăverii!
• Fericirea este… povara noastră de nesfârșire?!
• De dor de fericire sentimentele ard în fisuri, departe-i lacrima-psalm, lumina se zbate în flăcările inimii?!
• În gând icoanele plâng; fericirea înseninind lacrimile!
• Fericirea are un singur scut: speranța!
• Sunt vinovat de dor de fericire; vinovația e credința întru fericirea celorlalți dependent de fericirea mea!
• În fiecare curcubeu există … dorință de fericire; culorile înveselesc ființa, speranțele îndulcesc sufletul!
• Fericirea are prețul tuturor răbdărilor noastre!
• Oamenii răi, la suflet haini… nu-și doresc fericirea lor, ci nefericirile celorlalți!
• Orice lacrimă trebuie alintată cu… petale de fericire!
• Pentru toate victoriile spate, fericirea are sens; trebuie să se regăsească și în viața mea!
• În dor de simplitate și firesc, fericirea are miez de rugă!
• Fericirea ar trebuie să fie o înălțare suavă, o preliniște divină, o frumusețe înnobilată cu bucurii și metafore!
• Cei ce se regăsesc în fericirile celorlalți să se bucure de ele, să și le împărtășească împreună cu aceștia!
• Viața este o integrală a fericirii; formula trebuie găsită!!
• Mai cred în mine și în Dumnezeu… cea altă fericire mi-aș mai dori?!
SENZAȚIA de ALB CONTINUU
• În alb continuu singurătățile pietrică suflete, risipesc destine, se distrug vocații, profesii dispar, societățile fi-vor în colaps!
• Unii cad de pe socluri mai repede decât cei care se ridică ; și, pulberea lor continuu se multiplică !
• Suntem poezia firii noastre ; strălucim în propriile metafore, înflorind în speranță și în bunătate !
• În fiecare lacrimă arde-o metaforă ; ce frumoasă rugă ar picta icoana sfințeniei noastre de-am putea mângâia lacrimile părinților noștri scumpi !
• Copiii sunt vlăstarele Iubirii noastre ; înfloresc în prețuirea noastră și devin continuu fructele făgăduinței noastre !
• În sfânta rugăciune a Mamei lacrimile nu se usucă niciodată; plânsul ei îngeresc ne ferește de rele, de dușmănii și păcate!
• Singuri suntem devotați priceperilor noastre ; împreună cu alții – ne dăruim celorlalți !
• Între trufii și umilințe fiecare ființă se zbate ferment fiind viitoarelor sale dorințe !
• Ne înrobim continuu ființele în realități impuse; sufletele nemai având unde evada: nici în rugă, nici întru Dumnezeu!
• Albul are rugăciunea Neantului!
• În truda jertfelor A Fi, răbdare cu răbdare, sufletul îngenunche psalmii de rouă și de iertare cu setea lacrimiolor neplânse încă!
• Albul își caută în sine propriul contur!
• Ne contopim în îndoieli firave ; și, vrând a nu renunța luptăm în voia sorții cu imense mori de vânt, alunecând prinre iluzii și incertitudini ; călăuzele orbind înainte de a ne salva de noi înșine !
• Albul e o pre-orbire…
• Nu de cuvinte ne e frică ; și, nici de tăcere, ci de lacrimi neplânse la timp, de rugăciuni nespuse, de suflet însingurat, împărăginit de spinii existenței !
• Albul e o sin-ucidere lentă, calmă, pre-vizibilă…
• În prețul răscumpărării noastre față de societate, de stăpânii societății, sunt captivitățile impuse, risipa ființei prin încățușare de idealuri și îngrădiri de libertăți!
• Albul e preconizarea efemerului…
• Ne mărturisim nouă înșine … păcate posibile; și, nu mai are cine să ne ierte, să ne judece, să ne certe, să ne spună ceea ce e bine, ceea ce e rău; cine suntem de fapt?, ce-am ajuns, Doamne, astăzi fără de Tine?...
TULBURE DESTIN de ALȚII REGIZAT…
• Tulbure destin de alții regizat; tribut rațiunii e doar lacrima!
• Între ispite și păcat, sufletul se răstignește pe cruci de rouă!
• Neliniștea/ nedumerirea surpă mai mult decât necuprinderea, necunoașterea, nesăvârșirea!
• Cea mai limpede tăcere arde… într-o lacrimă!
• În fiecare pedeapsă există o distanțare… de alt eu?!
• Clipa impune verdict; Timpul – le ajustează?!
• Uneori, ziua de ieri impune ziua de mâine; atunci nu mai suntem compatibili cu noi înșine?!
• Hazardul defrișează temeri și… necesități?!
• Strigătul n-are nevoie de contur, ci de esență!
• Tăcerea care picură într-o lacrimă va deveni …psalm!
• Substanță faustică, Poezia!
• Mărturisindu-mă… aș dărui la toți puțin din puținul meu Lumea spre a înflori în Iubire și mîn Poezie!
• Esența Iubirii creștine e Iertarea; iertarea fără iubire nimic nu e!
• În roua lacrimilor pure cele mai alese înfloriri ard în poezie!
• Oare mai există aceeași ființă după ce… mărturisirea a fost săvârșită?!
• Mărturisirea un mod de a supraviețui atunci când destinele ne sunt impuse de alții, și nu de Dumnezeu!
• Dacă Moarte n-ar fi, n-a supraviețui în atemporalitate, în fals altruism, condiționați de efemer și de necuprins?!
• Cei sieși învinși își repetă… neputințele!
• Moartea nu săvârșește ceva concret, ci elimină posibilități!
• Cei care mor nu pun preț pe rațiune, ci pe un destin improvizat în care fiecare dimensiune ontologică a ființei devine relativă uneori, alteori de prisos!
• Destinul e improvizat …continuu! (cu stări efemeri, cu iluzii, cu lașități și false victorii, cu cotropiri de năzuințe?!)
• Trebuie să existe un echilibru în orice destin: fiecare să încerce ceea ce speră, fiecare să împlinească ceea ce poate!
• Niciodată suferințele nu trebuie să re-nască în lacrima-rugă!
• Epuizăm neutralitatea proprie… devenind „altfel”?!
• Pe crucifixul speranței lacrima se revărsă în căutarea unei nou destin; rog pe Bunul Dumnezeu să mă ierte, iubindu-mă!
RODITOARE e IUBIREA în MIEZ de LACRIMI!
• Roditoare e Iubirea în miez de lacrimi,. Sufletul – secătuit de patimi?!
• Străduiește-te a-L mulțumi pe Dumnezeu doar prin cel/ cine ești!
• Viața are… și firavitatea faptelor nespuse!
• Un zbucium continuu lăuntric discret e … iubirea!
• Sufletul se prăbușește continuu întrânsul… aditiv de fals și imaginar!
• Continuă contopire cuprinsului captive, Ființa!
• Viața e o luptă, exigent cu cei înfrânți, dăruitoare continuu cu învingătorii!
• Suferința nu glorifică faptele, ci esența ființei, devenirea!
• Destinul are… pretextul dez-vinovățirii?!
• Fugim de noi înșine.. spre a ne re-găsi… oriunde?!
• Tăcerea ce-o strângi în pumni nu va fi țipăt, ci doar durere!
• Fiecare lasă în urma sa… doar ce-i proiectează speranța?!
• Orice pildă tinde spre o sinergie spirituală; psalmii educând tăcerea și sacrificiile care vor fi/ vor deveni?!
• Bucură-te de simplitate și de firesc; pioșenia – le falsifică!
• Când cei umili vor fi fără de stăpâni atunci Dumnezeu își certifică prezența!
• Lacrimile ce se zbat în pumni n-au nevoie de rațiune, de psalmi, de iubire, ci de rugă, de simplitte, de firesc!
• Despărțirile… au ispitirile unui vis posibil?!
• În sufletul-țipăt îmi e frig de miezul rațiunii?!
• De disperare și clipele se zbat în miezurile altor noi clipe!
• Imensitatea se trădează continuu… cu nemargini de imensitate!
• Dacă dacă crede în visele mele, aș fi devorat de realitățile impuse!
• Cruzimea așteptării de A fi nu are decât o lacrimă: iubirea?!
• Acolo unde nimeni nu are rodirea gândurilor tale; iartă și taci!
• Nicio fărâmă din viața ta să nu o lași nici la prieteni, nici la vrăjmași; unii se vor mândri cu ea, alții tainic se vor răzbuna!
• Ultimă rugăciune: lacrima-mi înflorească pentru ceilalți candelă!
DOR de ÎMPLINIRE
• Orice umbră e roditoare în propria sa risipă!
• Tăcerea se dilată în umbra ce o așteaptă în miezuri de incert!
• O umbră e … un paradis pierdut!
• Mai mult ca speranța e credința că vei izbuti/ te vei împlini!
• Evanescență pândă în doi: sufletul și lacrima!
• Dacă moartea n-ar fi un fragment de însingurare de cine mă voi salva?!
• Nesfârșirile după care tind sunt pline de fisuri și semeni-singuri!
• De propriile speranțe nu avem unde fugi? … otrava lor subțire, e fals alint (trădare în iubire)!
• În orice dor de împlinire există un tulbure destin amanetat?!
• Obsesive sunt privirile care împrăștie un orizont provizoriu!
• Fiară fluidă e lacrima… mereu la pândă… să sângere atât realitatea, cât și irealitatea!
• În sufletul celui învins… lumina are dor de nesfârșit?!
• Toate trufiile au spumă de efemer și de pseudo-împlinire!
• De la concept la desăvârșire nu există decât dorință, ideal și răbdare!
• Metaforele false epuizează ființa!
• Cuvintele care ezită nu au dor de împlinire!
• Jertfele nemărturisite ard mai mult în Spirit și în Creație!
• Umilința e o mpledoare pentru … eșec/!
• În rodiri successive lacrima încearcă a se sanctifica?!
• Speranța e tot mai sfântă când o alină alcrima!
• Martiră e clipa care nu crede în propria ei dimensiune!
• Fericiți sunt cei care cred în propriile aspirații; și, le certifică mereu în lupta lor cu efemerul!
• Credința înnobilează ființa; îi certifică jertfele!
• Orice OM are fericirea sa; depinde cât de mult cuprinde din ea!
• Orice luptă necesită un deziderat, un ideal, un dor de împlinire!
• Cel care nu speră să nu lupte; va fi înfrânt chiar de starea sa!
PĂIENJENIȘ de VISE e FIINȚA!
• Păienjeniș de vise e ființa! Sufletul e pradă speranțelor ce vor urma!
• În orice vis, sufletul pare… indecis?
• Şi depărtare are … miezul ei de suspans!
• A iubi înseamnă A crede și A spera dincolo de jertfe de prisos și de false dimensiuni care surpă Ființa!
• Să iubește cu dăruire continuu pe care care se jertfește pentru ceilalți!
• Sacrificiile nu au nevoie de cuvinte, ci de esențe!
• În luptă cu nesfârșirea cele mai frumoase speranțe sunt clipele ultime!
• Ne îndepărtăm mereu de noi înșine spre a-i bucura pe alții; acestora – nici nu le pasă de noi; ne exclud continuu?!
• Suntem părtași la propriile deziluzii!
• Disprețuitoare e lacrima care nu știe să alunge absența!
• Fiecare își adună visele din errata sacrificiilor pierdute!
• O plutire de rouă e lacrima în poezie!
• Suntem uneori vameșii propriilor iluzii!
• Lumina se devorează esență cu esență!
• Din candela sufletului meu să înflorească raze de speranțe pentru copii, pentru familie, pentru Patrie și pentru Univers!
• Mai presus de orice șovăire e lacrima plină de rugă și iubire!
• Zboruri fără de aripi sângerează abis cu abis!
• Fără de trudă se surpă sufletul în miezuri de efemer!
• În pulberea trădării… o ultimă consolare e lacrima!
• Dacă sufletul n-ar înflori în iluzi mi-ar fi teamă de Imaginar!
• Viața vieții viitoare poate fi și… ultima clipă?!
• Întărește-ți gândurile cu idealuri; speranța cu trăiri obsesive!
• În sufletul rugă cea mai mare împlinire e Ființa, dobândă a vieții care va urma!
• Dumnezeu ne iubește uneori și cu partea noastră de iubire; și, ne iubește altfel, știindu-ne diferiți unii de alții, și de multe ori diferiți de noi înșine!
• Copilul meu să nu fii niciodată umbra unui Om! Devorează-ți destinul dincolo de orice nemărginire posibilă/ imposibilă!
MARGINI APARENTE, I
• Timpul se dilată sieși pradă!
• O speranță în surpare e lacrima?
• Şi depărtare are … miezuri de X (necunoscut)!
• La vreme de taină și de trădare, sufletulș devine mercenar sieși!
• Aripile fără de zbor rătăcesc în propriul abis!
• Tăcerea își crează propriul labirint!
• Pasăre rănită în doruri tăcute e lacrima!
• Poezia se zbate între lacrimă și singurătate!
• Fiecare contur își imploră miezuri și esență!
• Ca dimensiune a stării intime, destinul în orbiri se divide!
• Spumă de trufie arde în orice efemer!
• Mă înșir în singurătăți captive cu fiecare destrămare de eu!
• Plutire de bezne circulare ard în miez de lumânare!
• Poezia e un refugiu printre jertfe de prisos!
• Stelele tresar în alint, lacrimă cu lacrimă!
• În ură, iubirea sălășluiește în inima puiilor pietrificați!
• Frumusețe fruidă e lacrima, uneori poezie, alteori deșertăciune!
• Ochii fără de iubire opacizează în răni nevăzute!
• Fără nicio frică: nu mai pot Doamne, nici la mine renunța!
• Un gol imens e lacrima!
• Ne surpăm uneori în interior fără de cerințe!
• Plutinde abisuri ard în clopot: tăcerea se topește-n miez de țipăt!
• Sufletul e sieși martir:…o aruncare de zaruri, destin pecetluit?!
• Orice iubire are miezuri noi de metafore și de alt destin!
• Înm strigătul captive esențelor divine tăcerea devine psalm!
• Mă urmărește uneori material după ce spiritual capitulează?!
• Mai blânzi sunt cei sieși visători decât luptători fără speranță!
• Poezia înflorește în lacrimi… fără de esență!
• Între rugă și Dumnezeu: ritual de lumină e lacrima, poezie a firii și a izbăvirii?!
MARGINI APARENTE, II
• Numai pe cruce simțim… țipătul absenței!
• Speranța e o pândă… spre autocrucificare?!
• În orice destin succedaneele verbului A fi mărșăluiesc către concret!
• În labirintul clipei esență e verbul A fi/ A iubi?!
• Martirii nu au nevoie de rătăcirile noastre, ci de speranțele, concretența, dăruirea fiecărui Ideal întru spirit și iubire!
• Frumosul e îmbolnăvit de trufii!
• Depărtarea nu are nevoie de contur, ci de esență!
• Adâncul transfigurează Înaltul; se schimbă semnul și geometria!
• Viața are nevoie de algebra consecutive și constructive!
• În întoarceri posibile sunt retrase toate lacrimile imaginare?!
• În vacuum de armonii, victoriile sperate trădează umilința!
• Sufletul trebuie alintat cu iubire și multe, multe sacrificii!
• În întunericul inimii cea mai frumoasă speranță e lacrima!
• … și, îngerii par vinovați uneori de prea-Iubire!
• Iertați-mă înainte de orice rugă; cuvintele ce le voi spune s-a putea să nu vă includă!
• Tăcerea e un manuscris peste care se așterne frica de A Fi!
• Suflet curățit de metafore; îngerii plâng pe ascuns?!
• În fiecare fragedă ființă frumusețea e în fructul făgăduinței!
• Trădarea are semnul fricii!
• Tragică e iubirea care nu fuge de ea!
• Dacă n-am avea amintiri pentru ce ne-am mai lupta în viața asta; pentru ce am iubi dacă nu am crede în iubire; pentru cine am spera dacă nu am crede în viața noastră, în truda și jertfa tuturor verbelor a fi/ a iubi?!
• Tristețea îndură bucăți immense de singurătate; sufletul – bucăți immense de rugă întru Dumnezeu; dislocări cotidiene!
• Cu speranțe plâng! Cu speranțe cred! Cu speranțe (și) iubesc!
• Moartea are sfeșnice cu flăcări de abis…
• Dramaticul eu se împarte singurătate cu singurătate la prețul tăcerii absolute!
• Decojit de iluzii, sufletul mai speră…
DECRIPTĂRI COTIDIENE, I
• Măcinat de propriile gânduri, Omul devine pradă propriilor iluzii!
• Captiv intuițiilor posibile, sub abisurile Timpului, Omul se sacrifică în devorații lirice, ultimative?!
• Sfâșiere continuă, lacrima…
• Nicio rugă nu e prea ușoară pentru cel care continuă să moară atât pentru el, cât și pentru ceilalți!
• În false sentimente, inima scade continuu!
• Ruga ca o nouă dimensiune a regăsirii de sine…
• În fiecare dar există un miez al fericirii!
• Trebuie să speri mai mult decât âți dorești!
• Faptele sporesc potențialul, cerințele, necesarul…
• Mărturisirile salvează sufletele în … suspans?!
• Dacă toate visele ar înflori într-o noapte noi am fi în grădinile Raiului cele mai frumoase metafore, emergențe!
• Sufletul uitat într-o lacrimă rătăcitoare…
• Tristețea are parfumul dorințelor de altădată!
• Caută în speranță mai mult decât găsești în Lumină!
• Rănile trufiei trebuie sfințite continuu cu propriile lacrimi!
• Dorul în dor se frânge mereu…
• Supraviețuim prin rugi multiple; esență fiind totuși ființa!
• Nefericirea își are sălăș uneori și în iluziile altora!
• Ne surpă continuu între a spera și a împlini!
• Dincolo de metafore există un dor continuu al supraviețuirii!
• Din prăzile prezentului uneori evadează Ființa, captivitate sieși!
• În rănile neliniștilor noastre locuiește uneori iluzia, alteori trufia!
• Să ne bucurăm continuu de elegia gândurilor nespuse încă!
• În amarul vieții să existe miezul dulce al speranței de mâine!
• Durerea e îndulcită făgăduință cu făgăduință!
• Firescul e protectiv; speranța e inductivă!
• Din fiecare poezie ar trebuie să rămână o lacrimă neplînsă!
DECRIPTĂRI COTIDIENE, II
• Trecutul se eliberează continuu din matricea prezentului proiecție fiind viitorul în elongației clipei!
• La limita suferinței, Ființa mărturisindu-și evanescențele!
• Contur sigilat cu speranțe, lacrima…
• Orice orizont de așteptare începe cu clipa care va veni, fiind!
• Tăcerea se perpetuează în miez de nemărturisiri!
• Faptele și gândul concret, decis… fie-ne călăuzele vieții!
• Îngăduința are miezul ei de îndurare, dublat de dorințe!
• Iluzii, stările aguride ale ființei…
• Punctul de rouă al tuturor însușirilor noastre se află întru vindecări viitoare, înflorire surpată în ecoul iubirii!
• Surâsul e otrăvit fie de ironie, fie de îndoială…
• Orice culpă… surpă!!!
• …și uitarea are trufiile ei?!
• Credința e o ardere lăuntrică, nevăzută, dar atoatenecesară!
• Ne sărutăm printre lacrimi visele, cruzi cu atâtea iluzii posibile…
• Uneori și tăcerea se șterge sub amprenta Timpului!
• Suntem prăzile vinovăției noastre!
• Gândurile fără de cuvinte ard mai mult (încercuite părerilor de rău?)…
• Ura duce minusul Vieții la limite extreme!
• Inima fără de iubire arde în flăcările propriilor iluzii!
• Atoate împlinirile ar trebui să tindă spre un IDEAL, altfel vor fi esențe ale trufiei și evanescenței!
• Clipa dorită poate fi călăuză, drum spre posibile împliniri!
• Sufletul în psalmi se alină, inima în lacrimi și în rugăciuni!
• Orice înfrângere năruie idealuri, gânduri, trăiri…
• Tăcerea se descompune în suflete fără de speranță!
• Inima prețuiește mai mult când sufletul arde-n miez de petale!
• Înlăcrimat e cel fără de dor; înstrăinat – cel sieși rătăcitor?!
• În orice durere arde o lacrimă de înger!
DECRIPTĂRI COTIDIENE, III
• Sufletul în roua rugăciunii tresare!
• Lacrima înțărmurește ființa de dureri viitoare?!
• În cel singur, lumina se rărește… a părăsire!
• Spre trădare lacrimile devin… atotmistuitoare!
• Tăcerea mângâie mai mulct decât cuvintele!
• Sufletul fără de rugăciune se sfâșie sieși!
• Eul: dublul dedublat continuu; unic dorit, arareori (și) înregistrat!
• Sărbătorile au esența unui vis și învelișuri false de trufie!
• Singurătatea se surpă între certitudine și eșec!
• Inimă fărâmițață în tristețe: lacrimile au aripi de îngeri!
• Numai ochii în trufie sunt plini de enclave de dor!
• Tăcerile mele sunt împerecheate cu dorul tău; lacrimile mele ard în petale de îngeri dorinți nespuse, dorinți de înflorire!
• Poezia vieții mele ești doar TU, VIAȚĂ!
• Clipa rămâne… între ceea ce A fost și ceea ce Va fi!
• Tăcerea cicatrizează mărturisiri!
• Martiră privire, lacrima…
• Nu toate bucuriile tind… să ne ajungă?!
• Tăcerile ispășesc necruțător vinovățiile verbui A Fi!
• Teama și neputința nu au preț de răscumpărare?!
• Efemerul are propria sa erezie!
• Credința se cuantifică mereu prin dăruire și speranță!
• Cel care iartă știe să și îndure mai mult ca suferința sa, și suferința celorlalți?!
• Tăcerea e înscrisă în lacrimi neplânse, permanent al iubirii mute!
• Ființa înseamnă A Spera și A Crede; restul e… diversitate în unitate??
• Orgolios nu e cel care se impune, cel care „intuitiv” se supune!
• Aș vinde toate cuvintele din lume pentru … o lacrimă cu iubire!
• Binele anticipează fericirea; răul – nenorocirea?!
• La prețul meu de fericire… cea mai frumoasă lacrimă e iubirea!
DECRIPTĂRI COTIDIENE, IV
• Mai presus de jertfă e conținutul… verbului A Fi!
• Strălucirile ființei continuă…speranța, miezul ei de poezie?!
• Pre-singurătate: lacrima strânsă în pumni!
• Tăcerea are scutul ei de nemărturisiri și de speranță!
• Martirii n-au nevoie de trup, ci de suflet și de speranță!
• Psalmul e o împlinire a Credinței întru dorință/stăruință!
• În suflet amar iubire are dor de imaginar…
• În carnea mea de adevăr, minciuna are capcanele necesare ale trufiei: se revarsă mereu asupra mea?!
• Zbatere a unui zbor fluid, posibil: trufia!
• Fisură în fisură, singurătatea are nevoie de arhitectura abisului și al fricii de A Fi!
• Nicio destrămare nu se împarte în două; toată devoră Ființa, sufletul, energiile interioare!
• Doamne, să nu ne judece alții când noi singuri nu ne mai putem judeca și nici Tu nu mai ai răbdare cu trufiile noastre!
• Pândesc tăcerea între cuvinte și, sufletul se sfâșie între trufie și imaginar!
• Ochiul care învață a privi știe… secanta inimii?!
• Tăcerea e uscată peste lacrimile zilei…
• Lucrurile se desfac întru aduceri aminte; gândurile întru supraviețuiri posibile?!
• Trupul fără de iubire fulguiește între versuri și speranță?!
• Aripile zborului Dor sunt închise în petale ce ard fior cu fior!
• Singurătatea ar trebui să ardă pe propriul eșafod…
• Alcoolul plutește pe trepte de… efemer!
• Mințirea are rod în trufii posibile?!
• Răul orbește; Binele luminează!!
• Orice iluzie are partea ei de vise și de captivități lirice…
• Amarul are margini de abis!
• În țipătul sângelui se aude… ezitarea prezentului!
• Orice realitate are dreptul la neutralitate sporită!
• Viața se oprește acolo unde nimeni nu-i dă niciun sens!