DARURILE VIEȚII(din Constantin ANTON – Trilogia „CROMATICA IERTĂRII”, vol.I. Alb Amar; colecția Ideal și Comunitate, nr.13, Editura StudIS, Iași, 2019)

Darurile vieții sunt simple :
păstreează în tine cât mai mult esența
și belșugul verbuluiA Fi !
Nicio bunătate
nu e niciodată
în plus !
Orice dar e
mult mai minunat…
dacă și beneficiezi de el !
Eu vreau să dărui d
in simplitatea și firescului inimii mele,
nu să mă bucur de trădări, de fals, de interes !
Dor din dor…
se face iar DOR…
ușor, ușor… atotcuprinzător !
TĂCEREA ARDE ÎN PSALMI !
Tăcerea
arde în psalmi,
sufletul în miezuri noi de speranță !
În temeri și în fals ecou
sufletul fără iubire
se surpă din nou
Țipătul desparte ;
tăcerea (ruga)
unește !
Fără de psalmi și de dorinți divine cuvintele devin goale,
fără de sacrificii
Tăcerea
are aurul
lacrimilor neplânse
LACRIMI SINCERE
Lacrimi sincere
alină rănile ardente
ale iubirii
În fiecare anotimp iubirea pare altfel ;
dar cel mai frumos anotimp se regăsește
în inima celui care iubește !
Iubirea
are miezuri de sfinți
în rugăciunile lacrimii
Iubim printre doruri pierdute ;
ne regăsim în doruri
printre iubiri pierdute ?!
Iubirea cea mai sinceră
arde
în lacrima-poezie !
TRIUUMFUL IUBIRII
Iubirea
nu are nevoie de clipe,
ci de eternitate !
Iubirea sinceră
îți topește visele,
ființa !
În iubire fiecare strop de speranță
potolește
setea inimii
Urmează
razele din inimile celor care te iubesc
și nu te vei rătăci niciodată !
Iubirea
are triumful clipelor
ce vor urma
LACRIMILE – SILABELE CERULUI ?!
Lacrimile
sunt silabele Cerului
ascunse rugăciune în sufletele noastre
Într-o singură lacrimă
Dumnnezeu se roagă mai mult pentru noi
decât pentru El-Însuși
Dacă ploile
nu s-ar ruga împreună cu noi,
lacrimile nu ar fi suficiente
Îngerii sunt poeziile Cerului
ce ard în miezul nostru de rugăciune,
silabă cu silabă
În armura Prezentului
sângerează spada verbului A Fi
și plânge scutul A Iubi/A Ierta
ÎN RUGA CLIPELOR ULTIME …
În ruga clipelor ultime…
și lui Dumnezeu îi e dor
de noi puțin !
În Dumnezeu
există mai multă bunătate decât am cere noi,
decât ni s-ar cuveni !
Dumnezeu iubește
în noi mai mult speranțele
decât ezitările, trufiile, neputințele
Dacă Dumnezeu nu ne-ar iubi puțin,
mai mult am suferi,
mult mai mult !
Dorul
se sacrifică
pe altarul rugilor ultime…
ÎN RUGA FIRULUI DE IARBĂ…
În ruga firului de iarbă
suflete de rouă
au miez de poezie !
Rugă :
dor de Dumnezeu
în miezul inimii !
Să ai grijă, Iubire
de fiecare lacrimă neplânsă ;
candelă îți va fi în fiecare miez de dor !
Cuprins de nesfârșire
e lacrima
în miez de sărut
De dor și de drag
înflorește cămașa iubirii
ce o îmbrac Viață, pentru tine !
SCULPTEZ ÎN RĂNI… NEDEFINIREA !
Sculptez în răni nedefinirea
și frigul iluziilor tainic
mă mușcă !
Un actor își joacă toate singurătățile ;
un preot își cruță nemărturisirile
iertând crucificări posibile !
Să fii singur nu e o bucurie,
ci o nebunie în care cauți
să-ți cruți ne-marginile !
În conflict cu noi înșine,
viața pierde strălucirea singurătăți
în fiecare miez de rugăciune
Să fii singur nu e o consecință a inimii,
ci pierderea unui ideal,
e pierderea tainei A Iubi
CINE NU TE APROPIE, TE SFÂȘÂIE !
Cine nu te apropie cu inima,
te sfâșie cu sufletul
și cu privirea
Te iubesc
are miezul ireal al unor fapte posibile,
o sinceritate culpabilă la trufie !
O rană nevindecată la timp
acumulează mai multă suferință
decât suma tuturor tristeților dintr-o viață !
Decât captiv într-o lacrimă
mai bine revărsare
într-un rău al suferinței ?!
Ridurile înfloresc chipul,
dar înspinează
sufletul, inima, ființa !
CINA CEA DE TAINĂ A SINGURĂTĂȚII
Când singurătatea te cuprinde
atunci ajungi
să te auto-dușmănești ?!
Când tai lacrima în felii
și nu ai cui să o împarți
viața devine lipsită de sens și de bucurii !
O strop de vin de pe buzele iubirii
te vindecă de sete
pentru toată viața !
Sărută-ți iubirea
de câte ori oferi din lacrimile tale
poezia vieții pe care nu o știe ea !
Pune-ți sufletul pe masă ; fii sincer !
cei răi se vor înfrupta din el ; cei buni, îți vor dărui tot timpul din sufletul lor !
TOPIREA SENINULUI ÎN SENIN
Trebuie să strigi
în fiecare miez de speranță :
să știe lumea că acolo viața există!
Viața nu se vindecă în artă și filosofii ;
ci în fragmente de rugă,
în temeiul sacrificiilor în care vei stărui
Fragmente de singurătate e viața,
fragmente care ne unesc în rugă, în speranță, în iubire, în iertare, în certitudini și întru împliniri
Singurătatea
nu are nevoie de spații,
ci de timp pentru vindecare
Topirea seninului în senin,
culpabilizare a îngerilor în rugă,
sufletul arzând în emergențe spirituale
DE CONSOLARE
Când te caută trădările în viață,
îngrijește o floare ;
setea petalelor ei îți va vindeca inima
Roua plutește
între ideal și necesitate ? …
Dar, sufletul ?!
Ceea ce cauți nu îți va fi destul cu ceea ce găsești ?
dar ceea ce găsești îți va amplifica dorința
de a căuta ceea ce nu găsești ?!
Când scrumul se topește în flacără
nu mai are rost să mai cauți nimic ;
totul s-a pierdut déjà !
Odată ce viitorul va veni,
ce rost mai are Timpul care nu și-a construit pledoaria pentru a rămâne ?!
CONȘTIINȚA DE SINE
În conștiința de sine
singurătatea se oglindește
continuu…
Ființa poate fi uneori
la limita superioară
a negației supreme…
Adevăratul drum
nu e cel oferit de alții,
ci acel pe care tu îl parcurgi doar pentru tine !
Sufletul care nu atinge cerul în rugăciune
e plin de ură, de neputință, e un minereu de drame și sedimente de singurătăți sângerânde

Singurătatea
nu ne salvează doar de ceilalți,
ci și de noi înșine uneori…
SCRISORI PE FRUNZE DE VIAȚĂ
Mugurii cei mai sinceri
înfloresc
doar o singură dată…
O lacrimă scrie
într-o viață
mai mult decât un roman…
Un vis
fără de dorințe
e un vis amorf
Nu toți
cei singuri
pot fi și iubiți !
Viața
are nevoie
de sincerități multiple !
PETALE DE ROUĂ
Lacrima
e ieșirea din singurătate
și înflorirea în petalele sufletului
Parcă nicio singurătate nu e suficientă
celui care nu se regăsește întrânsul
nici pe sine !
În petale de rouă
și lacrima face
sacrificii multiple
Naivitatea
are dreptul ei
la neutralitate !
Nu toți îngerii înfloresc
în sufletele
celor care speră ?!