Canon de rugăciune către Sfânta Muceniță Teodosia, fecioara
Troparul Sfintei Mucenițe Teodosia, fecioara, glasul al 4-lea:
La fapta bună muceniță, cu osârdie deprinzându-te, te-ai făcut vas iubit al lui Hristos și locaș iubit al Preasfântului Duh. Pentru aceasta ai rușinat pe vrăjmașul, cel ce se luptă cu neamul omenesc, bine pătimind și arătat cu sabia credinței ai ucis pe cel cu nume de fiară, Teodosia; și bucurându-te te-ai mutat la cer, cerând pururea mare milă, celor ce cu credință te cinstesc pe tine.
Cântarea 1, glasul al 4-lea.
Irmosul:
Adâncul Mării Roșii cu urme neudate, pedestru trecându-l Israel cel de demult cu mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui Amalec în pustiu o a biruit.
Stih: Sfântă Muceniță Teodosia, roagă-te lui Domnezeu pentru noi.
Dumnezeu, Cel Ce de bună voie S-a suit pe Cruce și S-a făcut ție Teodosia cale de pătimire, căci surpând pe tiranul, l-a făcut să se batjocorească de mucenici, ca o vrabie.
Stih: Sfântă Muceniță Teodosia, roagă-te lui Domnezeu pentru noi.
Cu bună tărie ai surpat la pământ pe înșelătorul, preacinstită Teodosia și ca o purtătoare de biruință, ai primit cununa biruinței, muceniță prealăudată.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Cel ce odinioară avea semeție mare, acum s-a surpat, lovindu-se de răbdarea ta, sfântă muceniță, căci luând asupra ta puterea Crucii, ai rușinat pe cel ce fără de măsură se trufea.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cu vicleșug înșelându-mă șarpele, m-a luat rob, punând întru mine poftă a mă face dumnezeu; iar prin tine, Preacurată, chemându-mă din nou, chiar cu adevărat m-am îndumnezeit.
Cântarea a 3-a. Irmos: Se veselește de Tine Biserica...
Stih: Sfântă Muceniță Teodosia, roagă-te lui Domnezeu pentru noi.
Pofta cea dumnezeiască pe tine Teodosia te-a arătat mireasă lui Hristos, căci ai iubit Crucea Lui, muceniță credincioasă.
Stih: Sfântă Muceniță Teodosia, roagă-te lui Domnezeu pentru noi.
Părăsind purtarea de grijă a trupului cea făcătoare de stricăciune, cinstită Teodosia, viețuiești întru Duh făcător de viață, prealăudată.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Vindecă-mi cugetul cu cinstit darul tău cel de Dumnezeu dăruit și sufletul meu care este slăbănogit de patimi tămăduiește-l.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ridicat-ai, o, stăpână preacurată, chipul meu cel căzut, născând pe începătorul sculării noastre a tuturor.
Irmosul:
Se veselește de Tine Biserica Ta, Hristoase, strigând: Tu ești puterea mea, Doamne și scăparea și întărirea.
Cântarea a 4-a.
Irmosul:
Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica pe Tine, Soarele dreptății, a stat întru a sa rânduială, precum se cuvine strigând: Slavă puterii Tale, Doamne.
Stih: Sfântă Muceniță Teodosia, roagă-te lui Domnezeu pentru noi.
Mândrindu-se tiranul cel viclean, socotea ca să înspăimânteze cu muncile bună întărirea răbdării tale, iar tu prealăudată strigai: Slavă lui Dumnezeu.
Stih: Sfântă Muceniță Teodosia, roagă-te lui Domnezeu pentru noi.
Cu cunoștință de mai înainte te-ai îmbogățit de dumnezeiasca numire cea de Dumnezeu dată, muceniță purtătoare de chinuri, căci te-ai făcut dare lui Dumnezeu, veselindu-ne pe noi care cu credință și cu dragoste te cinstim.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Fiind înfrumusețată și îmbrăcată cu podoabă mucenicească, înroșită cu sângele tău, cugetătoare de Dumnezeu Teodosia, strigai Mirelui tău: Cu dragoste voi alerga după Tine.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Fecioară Preacurată, cu cuviință dumnezeiască ai născut pe Cuvântul Întrupat și ai rămas Fecioară; drept aceea cu glasuri netăcute și cu credință neîndoită, strigăm ție: Stăpână, bucură-te.
Cântarea a 5-a.
Irmosul:
Tu, Doamne, lumina mea, în lume ai venit, lumina cea sfântă, Care întorci din întunericul necunoștinței, pe cei ce Te laudă pe Tine cu credință.
Stih: Sfântă Muceniță Teodosia, roagă-te lui Domnezeu pentru noi.
Cu cuget dumnezeiesc iubind fecioarele pe Hristos, au mers după Dânsul, slăvindu-L cu cântări.
Stih: Sfântă Muceniță Teodosia, roagă-te lui Domnezeu pentru noi.
Schimbând viața cea vremelnică, pe viața cea veșnică, prin puțin sânge, a moștenit mucenița împărăția cerurilor.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Moaștele mucenicilor ca niște izvoare curg tămăduiri celor bolnavi și prin credință vindecă bolile sufletelor.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cine poate să tâlcuiască taina ta, Preacurată? Căci pe Ziditorul, pe Care nu-L încap toate, L-ai încăput în pântecele tău.
Cântarea a 6-a. Irmos: Jertfi-voi Ție...
Stih: Sfântă Muceniță Teodosia, roagă-te lui Domnezeu pentru noi.
Pentru Tine Hristoase cu sârguință a primit moarte mucenița Teodosia, înspăimântându-se de îngrozirile tiranilor, urmând patimii Tale celei de bună voie.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Întărindu-se femeile cu Crucea Ta, fiind rănite de dorire și de dragostea Ta cea dumnezeiască, prea lesne au călcat capetele balaurilor, precum ai zis, Mântuitorule.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Mirele cel înțelegător, aflându-te pe tine Porumbiță cu totul desăvârșită și Preacurată și Crin foarte luminos și Floare din văi, S-a sălășluit întru tine, o, Maică a lui Dumnezeu.
Irmosul:
Jertfi-voi Ție cu glas de laudă, Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele demonilor curățindu-se, cu sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.
CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Căutând cele de sus...
Cu ostenelile ai câștigat viața cea fără osteneală și în sângiurile tale ai înecat pe vrăjmașul cel spurcat al Bisericii lui Hristos, prealăudată și te bucuri cu oștile cele de sus, acoperind pe cei ce săvârșesc pomenirea ta.
Cântarea a 7-a.
Irmosul:
În cuptorul persienesc tinerii lui Avraam, cu pofta dreptei credințe, mai vârtos decât cu văpaia focului fiind aprinși, au strigat: Binecuvântat ești în Biserica slavei Tale, Doamne.
Stih: Sfântă Muceniță Teodosia, roagă-te lui Domnezeu pentru noi.
Văzându-te noi pe tine, muceniță, împodobită cu frumuseți de Dumnezeu date, cu credință și cu cântări, curat strigăm Mirelui tău: Binecuvântat ești în Biserica slavei Tale, Doamne.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Împreună cu fecioarele purtând făclie, ai intrat acum, muceniță, bucurându-te, în cămara cea cerească a Mirelui strigând: Binecuvântat ești în Biserica slavei Tale, Doamne.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cel Ce sade pe tronul cel înălțat, aflându-te pe tine pe pământ Tron de cuviință dumnezeiască, Fecioară, S-a odihnit întru tine. Binecuvântată ești tu între femei, Preacurată Stăpână.
Cântarea a 8-a. Irmos: Mâinile întinzându-și...
Stih: Sfântă Muceniță Teodosia, roagă-te lui Domnezeu pentru noi.
Dezlegându-te de legăturile trupului, cinstită Teodosia, cu bucurie ai zburat către cămara Mirelui cea luminoasă, dănțuind ca o mireasă și strălucind cu sânge roșu mucenicesc și strigând: Toate lucrurile lăudați pe Domnul, și-L preaînălțați întru toți vecii.
Stih: Sfântă Muceniță Teodosia, roagă-te lui Domnezeu pentru noi.
Învrednicitu-te-ai luminat a locui în cămara Mirelui cea cerească, cinstită Teodosia, aflând mărire veșnică pururea pomenită și cu adevărat te-ai îmbogățit cu roada vitejiei tale, strigând: Binecuvântați toate lucrurile pe Domnul și-L preaînălțați întru toți vecii.
Binecuvântăm pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.
Arătatu-te-ai cu adevărat purtătoare de nume, cinstită Teodosia, căci dare de Dumnezeu preaaleasă te-ai dat nouă, preaînțeleaptă, izvorând râuri de daruri, mai presus de cuget, celor ce cu credință cântă: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul, și-l preaînălțați întru toți vecii.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cu adevărat născând pe Dumnezeu, cu adevărat te-ai arătat maică a lui Dumnezeu, Preacurată, purtând adevărată numire a Dumnezeirii, asemenea cu nașterea. Pentru aceea noi credincioșii cu cuget dumnezeiesc te mărim, Născătoare de Dumnezeu, Preacurată Stăpână.
Irmosul:
Să lăudam, bine să cuvântăm și să ne închinăm Domnului, cântându-I și preaînălțându-L pe Dânsul întru toți vecii.
Mâinile întinzându-și Daniil, gurile leilor cele deschise în groapă le-a încuiat și puterea focului a stins, cu buna faptă încingându-se, tinerii cei iubitori de dreapta credință, strigând: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.
Cântarea a 9-a. Irmos: Hristos, piatra cea netăiată...
Stih: Sfântă Muceniță Teodosia, roagă-te lui Domnezeu pentru noi.
Cu rugăciunile tale, de Dumnezeu cugetătoare, muceniță Teodosia, prealăudată, dezleagă lanțurile greșelilor celor ce cu dreaptă credință te laudă pe tine, ca una ce stai înaintea lui Dumnezeu Atotțiitorului, preacinstită.
Stih: Sfântă Muceniță Teodosia, roagă-te lui Domnezeu pentru noi.
Îndumnezeindu-te cu plecarea către Dumnezeu, cu iscusire ai câștigat pofta strămoașei Eva, făcându-te Dumnezeu prin împărtășire dumnezeiască; pentru aceasta, preafericită Teodosia, pe tine te fericim.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Cu totul este dulceață Mirele tău, purtătoare de chinuri, muceniță Teodosia; cu totul este veselie sufletească Hristos, de Care acum îndestulându-te, adu-ți aminte de noi cu rugăciunile tale.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cuvântul, Cel ce a împodobit toate, vrând să Se întrupeze, S-a sălășluit întru tine, pe tine singură aflându-te mai sfântă decât toate și te-a arătat cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu, Maică Fecioară.
Irmosul:
Hristos, piatra cea netăiată de mână, cea din capul unghiului, din tine muntele cel netăiat Fecioară S-a tăiat, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta veselindu-ne, pe tine Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină...
Dare lui Dumnezeu ești după cuviință, muceniță înțeleaptă, strălucind întru pătimire și întru luminată feciorie, cu razele luminând cugetele tuturor, celor ce pururea te cinstesc pe tine cu credință, Teodosia și săvârșesc pe pământ praznicul tău cel prealuminat, de Dumnezeu fericită.
SEDELNA, glasul al 8-lea: Podobie: Pe înțelepciunea...
Cu curgerea sângiurilor tale toată puterea diavolului celui viclean, cu adevărat înecând mărită, adâncul cel mare al chinurilor fără vătămare ai trecut și intrând în cămara cea cerească, te-ai sălășluit în pământul cel sfânt, după vrednicie primind plata ostenelilor, prealăudată Teodosia; roagă pe Hristos Dumnezeu ca să dăruiască iertare de greșeli, celor ce cu dragoste cinstesc sfântă pomenirea ta.
Comentarii
Trimiteți un comentariu