Tot în această zi, pomenirea sfântului Ioan Rusul, mărturisitorul și făcătorul-de-minuni (+1730).

Tot în această zi, pomenirea sfântului Ioan Rusul, mărturisitorul și făcătorul-de-minuni (+1730).

Sfântul Mărturisitor Ioan Rusul s-a născut în Mica Rusie în jurul anului 1690, fiind crescut în evlavie și dragoste pentru Biserica Domnului. La maturitate a fost chemat în armată unde a fost simplu soldat în armata lui Petru I și a luat parte la războiul ruso-turc. În timpul Campaniei din Prutsk în 1711 el împreună cu alți soldați au fost capturați de tătari și au fost predați comandantului cavaleriei turcești. Acesta i-a dus pe prizonierii ruși în Asia Mică, în satul Prokopion.

Turcii au încercat să-i convertească pe soldații creștini la credința musulmană prin flatări și amenințări iar cei care nu au primit au fost bătuți și torturați. Alții, însă au renunțat la Hristos și au devenit musulmani, în speranța că-și vor îmbunătăți soarta. Sf. Ioan nu a fost cucerit de promisiunile bunătăților lumești, suferind cu curaj umilințele și bătăile.

Stăpânul său îl tortura frecvent în speranța că sclavul va ceda și va accepta islamismul. Sf. Ioan a fost neînduplecat în hotărârea sa spunând stăpânului: "Nu mă vei putea întoarce de la credința mea prin amenințări sau cu promisiuni de bunătăți și bogății. Am să mă supun ordinelor tale de bunăvoie dacă mă lași să-mi urmez liber credința. Mai degrabă îți dau capul meu decât să-mi schimb credința. M-am născut creștin și am să mor creștin."

Cuvintele înălțătoare și credința tare, precum și smerenia și umilința Sf. Ioan au îmblânzit în cele din urmă inima sălbatică a stăpânului său. Acesta l-a lăsat în pace și nu l-a mai forțat să renunțe la creștinism. L-a pus să stea în grajd cu animalele de care avea grijă și Ioan era foarte bucuros să se nevoiască în grajd și să aibă ca pat ieslea, așa cum s-a născut și Mântuitorul.

De dimineața până seara muncea pentru stăpânul său turc, îndeplinind toate ordinele. Fie că era iarnă sau vară, sfântul umbla desculț și cu puține haine pe el. Alți sclavi își râdeau de el, văzându-l atât de râvnitor dar Ioan nu s-a supărat niciodată pe ei, dimpotrivă, îi ajuta și pe ei cum putea, ușurându-le neputințele.
Blândețea sfântului și bunătatea sa au sensibilizat sufletele sclavilor și al stăpânului său, astfel încât aga și soția lui au ajuns să-l îndrăgească și au hotărât să-i dea o cameră lângă podul de uscat fânul. Sf. Ioan nu a acceptat, preferând să rămână în grajd cu animalele. Acolo se culca pe fân și se acoperea cu o haină veche. Astfel grajdul a devenit locul său de pustnicie, unde se ruga și cânta psalmi, umplând locul de bună mireasmă.

Prin simpla lui prezență în casa turcului, sfântul i-a adus numai binecuvântări. Ofițerul de cavalerie s-a îmbogățit și a devenit în scurt timp unul dintre cei mai influenți oameni din Prokopion. El era conștient de ce i s-a schimbat atât de mult soarta și nu se ferea să spună și altora despre asta. Uneori sfântul pleca seara la biserica Sf. Mucenic Gheorghe unde priveghea în pronaos. În duminici și sărbători se împărtășea cu Sfintele Taine.

În tot acest timp a continuat să-și slujească stăpânul ca și până acum, și, în ciuda sărăciei sale, întotdeauna ajuta pe nevoiași și pe neputincioși, împărțind hrana sa puțină cu aceștia.

Într-una din zile, ofițerul a plecat în pelerinaj la Mecca. Soția lui a făcut un banchet peste câteva zile la care și-a invitat rudeniile și pe prietenii soțului ei, rugându-i să pună o rugăciune pentru întoarcerea cu bine acasă a stăpânului. Sf. Ioan servea la masă și a luat o farfurie cu pilaf, mâncarea preferată a stăpânului său și a pus-o pe masă. Soția amintindu-și de mâncarea preferată a soțului i-a spus lui Ioan: "Ce bucuros ar fi stăpânul tău dacă ar putea fi aici să mănânce cu noi din acest pilaf!" Atunci sfântul i-a cerut o farfurie cu pilaf spunând că o va trimite stăpânului său la Mecca. Musafirii au râs la auzul acestor cuvinte iar soția a pus să i se pregătească o farfurie plină ca să o mănânce el sau ca să o dea săracilor. Primind farfuria s-a dus cu ea în grajd și s-a rugat la Dumnezeu să-i trimită farfuria stăpânului său, fiind convins că Dumnezeu va găsi o cale să-i îndeplinească rugăciunea. Numaidecât farfuria dispăru din fața lui și atunci Ioan a intrat în casă să-i spună stăpânei că farfuria a fost trimisă.

După câtva timp stăpânul s-a întors acasă cu farfuria de cupru în care a fost pilaful, povestind tuturor cum într-o zi (chiar în ziua când s-a ținut banchetul), întorcându-se de la moschee la locul unde era cazat, deși nu era nimeni acasă, a intrat și a găsit pe masă o farfurie aburindă plină cu pilaf. Neînțelegând cum ar fi putut intra cineva cu farfuria dacă ușa era încuiată, s-a uitat mai atent la farfurie și a văzut numele său gravat pe ea. Uimit, a mâncat totuși mâncarea cu mare plăcere.
Când familia și servitorii au auzit povestea s-au minunat foarte. Atunci soția i-a spus că Ioan a fost cel care i-a trimis mâncarea și că toți au râs de el când le-a spus că a reușit să o trimită la Mecca. Atunci au înțeles că ce le spusese sfântul s-a adeverit. (comparați cu povestea lui Habakkuk, care în mod minunat i-a dus mâncare lui Daniil în groapa cu lei [Dan. 14:33-39], Septuaginta).

Spre sfârșitul vieții sale grele Sf. Ioan s-a îmbolnăvit, simțind că i se apropie sfârșitul. A chemat preotul ca să-l împărtășească dar acestuia i-a fost frică să vină direct cu Sfânta Împărtășanie în casa musulmanului, așa că le-a băgat într-un măr și așa le-a dus lui Ioan.

Sf. Ioan a slăvit pe Dumnezeu, a primit Trupul și Sângele Domnului și apoi a răposat, ducându-se la Domnul pe care L-a iubit în 27 mai 1730. Când stăpânul său a fost anunțat că a murit Ioan, acesta a chemat preoții și le-a dat trupul neînsuflețit pentru a-l îngropa creștinește. Aproape toți locuitorii creștini din Prokopion au mers la înmormântare, petrecând trupul sfântului până la cimitirul creștin.

După trei ani și jumătate preotului i s-a descoperit în mod miraculos că rămășițele trupești ale sfântului s-au făcut moaște. La scurt timp, moaștele sfântului au fost transferate la biserica Sf. Mucenic Gheorghe și puse într-o raclă specială. Noul sfânt al lui Dumnezeu a început să fie slăvit pentru nenumăratele sale minuni despre care s-a dus vorba până în cele mai îndepărtate orașe și sate. Credincioși din toate locurile veneau la Prokopion să se închine sfintelor moaște ale Sf. Ioan, primind tămăduire prin rugăciunile lui. Pe lângă creștini veneau la el și armeni și turci care se rugau sfântului să nu-i disprețuiască.
În anul 1881 o parte a sfintelor moaște au fost mutate la Mănăstirea Sf. Mare Mucenic Pantelimon, din Rusia, de către călugării Muntelui Athos, după ce aceștia fuseseră salvați de sfânt în vremea unei călătorii periculoase.

Din cauza deteriorării serioase a vechii biserici unde se aflau sfintele moaște ale Sf. Ioan, s-a început construcția unei noi biserici în anul 1886, cu ajutorul mănăstirii și a locuitorilor din Prokopion. În 15 august 1898, noua biserică cu hramul Sf. Ioan Rusul a fost sfințită de Mitropolitul Ioan al Cezareei, cu binecuvântarea Patriarhului Ecumenic Constantin al V-lea.
În 1924 a avut loc un schimb între populația Greciei și cea a Turciei, adică mulți musulmani s-au mutat din Grecia și mulți creștini s-au mutat din Turcia. Oamenii din Prokopion, mutându-se și ei pe insula Euboia, au luat cu ei și o parte din sfintele moaște ale Sf. Ioan Rusul.

Timp de câteva zeci de ani moaștele au stat în biserica Sfinților Constantin și Elena din Noul Prokopion de pe insula Euboia, iar în 1951 au fost mutate într-o biserică nouă, cu hramul sfântului. Mii de pelerini s-au adunat acolo din toate părțile Greciei, mai ales de hram, în 27 mai.
Sf. Ioan este la mare cinste în Muntele Athos, mai ales la mănăstirea rusă a Sf. Pantelimon.

Călătorii și cei care duc cu ei lucruri multe pe drum lung, caută ajutorul Sf. Ioan Rusul, care îi ocrotește pe aceștia în călătoriile lor.