IN NOAPTEA IN CARE LUMEA FACE NOAPTE PENTRU LUMEA l ,
În noaptea-n care lumea-și pleacă, a ei lumină grea,
Și tace-un ceas, ca-n rugă, spre a-și cinsti mama sa,
Pământul, casa noastră, ce-o zbuciumăm mereu,
Își cere-un răgaz sacru, un gând, un rău mai greu.
Căci noi, fiii risipitori, cu mâini ce-au ars și-au frânt,
Am uitat de-a ei iubire, de-al ei cuvânt sfânt.
Am risipit comori, ce ne-au fost dăruite,
Și-am otrăvit izvoare, cu patimi neclintite.
Dar azi, în ceasul tăcerii, când lumina-i un suspin,
Să ne-amintim de Domnul, ce-a creat acest chin.
Căci El ne-a dat Pământul, ca pe-un altar curat,
Să-l iubim, să-l ocrotim, cu sufletul curat.
Să stingem azi lăcomia, ce-ne-mpinge-n abis,
Să aprindem în schimb iubirea, ce-i de nespus.
Să plantăm un pom, o floare, un gest de umilință,
Să-i cerem iertare mamei, cu lacrimi de credință.
Căci Ora Pământului, e-un clopot ce ne cheamă,
Să ne trezim din somnul, ce-ne-a adus a noastră teamă.
Să ne-ntâlnim cu cerul, cu stelele divine,
Și să-nțelegem iarăși, că suntem fii de-ai Săi, fii de ai ei, într-o comuniune.
Să ne rugăm, să ne pocăim, să ne-ndreptăm cărarea,
Să-i redăm Pământului, a lui lumină clară.
Căci doar cu dragoste și milă, vom putea salva,
Al nostru rai pierdut, ce-a fost cândva. Teolog și jurnalist Caranda Daniel Orșova 22.03.2008
Comentarii
Trimiteți un comentariu