Predică despre Nașterea Domnului, Fiul lui Dumnezeu


 


Ieșit-am de la Tatăl și am venit în lume (Ioan 16:28).
Fraților, Unul Născut Fiul lui Dumnezeu, născut din veșnicie fără maică, S-a născut în timp din maică, și fără tată pământesc.
Nașterea Lui dumnezeiască este taină nepătrunsă a Sfintei Treimi în veșnicie, iar nașterea cea de pe pământ este taină nepătrunsă a puterii lui Dumnezeu și a dragostei Lui față de omenire. Astfel, cea mai mare taină de pe pământ corespunde celei mai mari taine din veșnicie. Fără să voim a iscodi această cea mai înfricoșată taină cu lumina întunecată a minții noastre, să ne mulțumim, fraților, cu cunoașterea faptului că mântuirea noastră își are originea nu în vreun om sau fenomen de pe pământ, ci în cele mai înalte și nepătrunse culmi ale lumii dumnezeiești, nevăzute.
Atât de mare a fost milostivirea lui Dumnezeu, și atât de înaltă este demnitatea ființei umane, încât însuși Fiul lui Dumnezeu a pogorât din a Lui dumnezeiască veșnicie în timp, a pogorât din ceruri pe pământ, a pogorât de pe tronul slavei în peștera păstorilor, numai pentru a salva omenirea, numai pentru a-i curăți pe oameni de păcat și a-i readuce în Paradis. Ieșit-am de la Tatăl, acolo unde am avut totul, și am venit în lume, care nu îmi poate da nimic.
- Domnul S-a născut în peșteră ca să arate că lumea toată nu este decât o peșteră întunecată, pe care numai El poate să o lumineze.
- Domnul S-a născut în Betleem, iar cuvântul „Betleem" însemnează „Casă a Pâinii"; aceasta pentru ca să arate că El este singura adevărată Pâine a Vieții demnă a fi mâncată de adevărații oameni.
O, Stăpâne Doamne lisuse Hristoase, Fiule Veșnice al Dumnezeului Celui Viu, și Fiule al Fecioarei Maria, luminează-ne și ne hrănește pre noi cu Tine, Căci numai Ție se cuvine toată slava și mulțumita în veci, Amin.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta