Prăznuirea Nașterii celei după trup a Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos
Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său (Galateni 4:4) să mântuiască neamul omenesc. Iar când s-au împlinit nouă luni de la Bunăvestirea adusă de Arhanghelul Gavriil Sfintei Fecioare Maria la Nazaret, când i-a zis: Bucură-te, ceea ce ești plină de har. . . iată, vei lua în pântece și vei naște Fiu (Luca 1:28, 31), atunci a ieșit și de la împăratul August porunca să se facă recensământul în tot imperiul, spre a se putea încasa taxele.
Conform acestei porunci, fiecare trebuia să meargă și să se înscrie în cetatea lui. De aceea au mers la Betleem Dreptul Iosif și cu Fecioara Maria, Betleemul fiind orașul lui David, iar ei fiind amândoi din seminția lui David.
Dar cum în acel mic oraș se strânseseră pentru înscriere mulțime de popor, losif și Maria nu au putut afla acolo o gazdă la care să tragă, și de aceea au intrat într-o mică peșteră pe care păstorii din împrejurimi o foloseau ca staul pentru animale, în acea mică peșteră, în noaptea dinspre sâmbăta spre Duminică, 25 decembrie, Preasfânta Fecioară Maria a dat naștere Domnului și Dumnezeului nostru lisus Hristos, Fiul ei.
Ea L-a născut pe Domnul fără durerile firești nașterii femeilor, așa cum și de la Duhul Sfânt îl zămislise. De aceea ea L-a înfășat cu mâinile ei, I s-a închinat Lui ca lui Dumnezeu, și L-a așezat în iesle. Atunci Dreptul losif s-a apropiat și el și s-a închinat Domnului Dumnezeu, Pruncul Hristos lisus, Cel născut din pântecele preacurat al Fecioarei Maria.
Atunci au venit și păstorii din împrejurimi, cei vestiți de Nașterea lui Mesia de către un înger al Domnului. El i-a călăuzit, iar ei au intrat în peșteră și au căzut la pământ închinându-se Domnului Dumnezeu, lisus Hristos Pruncul Nou Născut. Atunci au auzit păstorii cântarea corurilor îngerești Slavă întru cei de sus și pe pământ pace, între oameni bunăvoire! (Luca 2:14).
Atunci au sosit și Cei trei Crai de la Răsărit, călăuziți de minunata Stea, purtând cu ei împărătești daruri: aur, smirnă și tămâie. Ei s-au închinat Pruncului ca Unui împărat al împăraților Căruia i-au adus darurile lor bogate (Matei 2).
Astfel a intrat în lume Acela a Cărui venire a fost vestită mai înainte de proroci, și Care S-a născut așa cum s-a prorocit despre dânsul: din Precurata Fecioară, în cetatea Beleemului ludeei, din seminția lui David după trup, și la vremea când rege în Ierusalim nu va fi din neamul lui Iuda ci va fi un rege de neam străin, acela fiind Irod.
După multe tipuri și preînchipuiri, vestitori, heralzi, proroci și drepți, înțelepți și împărați, care au vestit venirea Lui de-a lungul a sute de ani, la urmă a venit și El, Domnul lumii și împăratul împăraților, spre a săvârși lucrarea de mântuire a omenirii, care nu a putut fi săvârșită de robii Lui. A Lui este veșnica slavă în veci, Amin.
Comentarii
Trimiteți un comentariu