Icoana Maicii Domnului "Trei Bucurii
Chiar și în timpurile noastre icoana nu încetează să săvârșească minuni. Ea este mijlocitoare pentru cei ce sunt departe de familiile lor, pentru cei ce și-au pierdut drepturile asupra proprietăților lor și mult ajutătoare și protectoare a familiilor aflate în nevoi.
Icoana Macii Domnului „Trei Bucurii” este prăznuită pe 26 decembrie.
În secolul al XIX-lea, un pictor evlavios a adus cu el din Italia o copie a icoanei „Sfânta Familie” și a lăsat-o la Moscova la ruda sa, preotul bisericii Sfânta Treime de pe strada Pokrovka. La puțin timp el s-a întors în străinătate unde a și murit.
Primind vești despre ruda sa decedată, preotul a donat icoana Bisericii sale și a așezat-o deasupra intrării în biserică.
După 40 de ani, o nobilă rusoaică a avut mai multe necazuri unul după celalalt, într-o perioadă de timp relativ scurtă: soțul ei a fost defăimat și exilat, averea i-a fost confiscată, iar unicul ei fiu a fost luat prizonier de război.
Cu durere, femeia s-a rugat Maicii Domnului, ca să mijlocească înaintea lui Dumnezeu pentru cei ce se aflau în suferințe.
Odată, ea a auzit în vis o voce, care a îndemnat-o să găsească icoana „Sfântei Familii” și să se roage înaintea ei. După lungi căutări în mai multe biserici din Moscova, femeia a găsit icoana la intrarea bisericii Sfânta Treime din Pokrovka. Rugându-se înaintea ei, femeia a primit îndată trei vești de bucurie: soțul ei a fost reabilitat, fiul ei a fost eliberat și averea i-a fost returnată. Din acest motiv, icoana a fost numită „Trei Bucurii”.
Chiar și în timpurile noastre, icoana nu încetează să săvârșească minuni. Ea este mijlocitoare pentru cei ce sunt departe de familiile lor, pentru cei ce și-au pierdut drepturile asupra proprietăților lor și mult ajutătoare și protectoare a familiilor aflate în nevoi.
Icoana Maicii Domnului „Trei Bucurii” este o icoană rară, în care Maica Domnului și Pruncul Iisus sunt însoțiți de Dreptul Iosif și de Sfântul Ioan Teologul. În reprezentările ruse mai târzii ale icoanei au fost adăugați pe margine și alți sfinți.
Raritatea constă în faptul că, de regulă, Dreptul Iosif nu apare în icoane alături de Maica Domnului, fiindcă nu a fost soțul, ci ocrotitorul Pururea Fecioarei Maria.
Comentarii
Trimiteți un comentariu