Nașterea Domnului Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos

 

Nașterea lui Iisus Hristos astfel a fost: fiind logodită Preacurata Maica Lui, Fecioara Maria, cu Iosif, bărbat drept și bătrân cu anii - căci era de 80 de ani și, sub chipul însoțirii, după mărturia Sfântului Grigore de Nissa și a Sfântului Epifanie al Ciprului, a fost dată lui pentru paza fecioriei și pentru purtarea de grijă pentru dânsa, mai înainte până a nu se aduna ei. Iosif era numai cu părerea bărbat Mariei, iar de fapt era păzitor al fecioriei ei celei sfințite lui Dumnezeu, martor cu ochii și văzător al vieții ei celei fără prihană. Căci așa a vrut Dumnezeu, să tăinuiască înaintea diavolului taina întrupării Sale din Preacurata Fecioară, acoperind prin logodire fecioria Preasfintei Maicii Sale, ca să nu cunoască vrăjmașul că aceasta este fecioara aceea, despre care a zis Isaia mai înainte: Iată fecioara va lua în pântece.

Acest lucru îl mărturisește și Sfântul Atanasie, arhiepiscopul Alexandriei, zicând: "De trebuință era Iosif spre slujirea tainei, să se socotească ca și cum fecioara ar avea bărbat; iar cu lucrul să se tăinuiască de diavol, ca să nu știe cele ce vor să fie, anume că Dumnezeu voiește a petrece cu oamenii". Asemenea și Sfântul Vasile cel Mare grăiește: "Pentru ca să se tăinuiască de domnul veacului acestuia, s-a economisit să se facă logodire cu Iosif". Și Sfântul Ioan Damaschin zice: "Se logodește Iosif cu Maria ca și cu un bărbat, ca nu cumva, cunoscând diavolul nașterea lui Hristos din fecioară fără de bărbat, să se dea în lături, adică să înceteze a-l mânia pe Irod și a îndemna pe iudei spre zavistie. Pentru că diavolul, încă de atunci de când a proorocit Isaia: Iată fecioara în pântece va lua și va naște, pândea pe toate fecioarele, când va zămisli vreuna dintr-însele fără de bărbat și să nască fiind fecioară. Deci, a iconomisit purtarea de grijă a lui Dumnezeu, să se logodească Fecioara Maria cu Iosif, pentru ca să se tăinuiască de către domnul întunericului, fecioria Preacuratei Născătoare de Dumnezeu și întruparea Cuvântului lui Dumnezeu.

Deci, mai înainte de săvârșirea însoțirii prin cunoștința trupească, Preacurata Fecioară s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt și creștea sfântul ei pântece după ce a încăput în sine pe Dumnezeu cel neîncăput. Mai ales după ce s-a întors la casa ei, după o ședere de trei luni la Elisabeta, s-a cunoscut că este îngreuiată, din zi în zi crescând dumnezeiescul rod și apropiindu-se de nașterea Sa, prin împlinirea vremii celei obișnuite.

Acest lucru văzându-l Iosif, a căzut în nepricepere și în mare întristare, căci o socotea că este furată de nuntă. Și, tulburându-se bătrânul foarte, zicea în sine: "De unde i s-a făcut ei aceasta? Eu pe dânsa nu am cunoscut-o și nici măcar cu gândul n-am greșit și iată că se vede îngreuiată, vai mie, ce s-a făcut, cu cine a căzut? Cine a înșelat-o pe dânsa? Și ce voi face eu? Nu știu! O voi vădi pe ea, ca pe o călcătoare de lege sau voi tăcea rușinea ei și a mea? Pentru că de o voi vădi pe dânsa, apoi cu adevărat, după legea lui Moise, o vor ucide cu pietre și eu mă voi socoti ca un tiran, dând-o spre moarte cumplită. Iar dacă, nevădind-o pe dânsa, voi tăcea, apoi voi lua parte la a ei desfrânare. Deci ce voi face? Nu mă pricep! Voi izgoni-o pe ea în taină, ca să se ducă oriunde va vrea sau eu să mă duc de la dânsa într-altă parte depărtată, ca să nu mai vadă ochii mei o rușine ca aceasta".

Astfel gândind Iosif întru sine, s-a apropiat și a zis către fecioara, precum vorbește de aceasta Sfântul Sofronie, patriarhul Ierusalimului: "Mario, ce este lucrul acesta pe care-l văd întru tine? Nu mă pricep și mă minunez și cu mintea mă înspăimântez. Ascunde-te de la mine degrabă. Marie, ce este lucrul acesta care-l văd întru tine? În loc de cinste, rușine; în loc de bucurie, întristare, în loc ca să mă laud, ocară mi-ai adus mie; te-am luat de la preoți din biserică, fără prihană, și acum ce este ceea ce se vede?"

Și Atanasie al Alexandriei povestește de aceasta astfel: "Iosif, văzând-o pe ea având în pântece, iar comoara cea dinăuntru neștiind-o și tulburându-se vorbea către fecioară, zicând: "Ce ți s-a întâmplat, Marie? Oare nu ești tu fecioara cea mai cinstită, care ai fost crescută în sfintele pridvoare? Nu ești tu Maria care nici nu voiai a te uita la față de bărbat? Oare nu ești tu Maria pe care n-au putut preoții să te înduplece după voia lor și să te logodească? Oare nu ești tu Maria care te-ai făgăduit a-ți păzi nevestejit trandafirul fecioriei? Unde este cămara curăției tale? Unde este fața cea frumoasă? Eu mă rușinez și tu îndrăznești, căci îți tăinuiesc păcatul tău?"

Acestea și multe altele zicând Iosif către dânsa, o! cât se rușina fiind nevinovată mielușeaua și porumbița cea fără prihană, fecioara cea curată, rumenindu-se la față la auzirea unor asemenea cuvinte ale lui Iosif. Nici nu îndrăznea a-i spune buna-vestire a Arhanghelului și proorocirea Elisabetei despre dânsa, ca să nu se arate măreață în deșert, lăudându-se. De acest lucru adeverește și Atanasie, cel mai sus pomenit, că ea a zis către Iosif: "De voi mărturisi eu singură despre mine, apoi voi fi măreață în deșert; rabdă puțin, Iosife, și păstorii te vor încredința pe tine".

Fecioara Maria nimic altceva nu răspundea lui Iosif, decât numai acestea: "Viu este Domnul Cel ce m-a păzit întreagă întru feciorie până acum, că nu am cunoscut păcat și nimeni nu s-a atins de mine; iar ceea ce este întru mine, din voia și din lucrarea lui Dumnezeu este". Iosif, ca un om cugeta cele omenești, socotind că din păcat este ceea ce s-a zămislit. Însă, ca un drept ce era, n-a voit să o vădească pe dânsa, ci voia să o lase pe ascuns și să se ducă de la dânsa undeva departe.

Acestea gândind el, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, zicând: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, femeia ta. Aici îngerul numește pe fecioara, femeie a lui Iosif, înlăturând părerea acestuia despre desfrânare - căci Iosif socotea că Maria prin desfrânare a zămislit "femeia cea logodită este a ta, iar nu a altui bărbat". Teofilact așa zice: "Femeie a lui Iosif, numește îngerul pe Maria, arătând că cea logodită nu este cu altcineva însoțită, încă și pentru aceea o numește femeia lui Iosif, ca împreună cu fecioria să fie cinstită și nunta cea după lege". Așa socotește și Sfântul Vasile cel Mare: "Și fecioară, zice, cu bărbat logodită, ca și fecioria să se cinstească și nunta să nu se defaime".

Fecioria a fost aleasă, deci, ca una ce era de trebuință pentru sfințire; iar logodirea, ca ceea ce este începătura nunții, s-a rânduit ca legiuită, să nu se socotească că acel născut este născut din fărădelege. Apoi, ca Iosif să fie martor adevărat al curăției, și ea să nu fie sub defăimare, ca una ce și-ar fi întinat fecioria, pentru că avea chiar pe logodnic martor al vieții sale și păzitor. Deci, zice îngerul: Nu te teme a lua pe Maria, femeia ta, ca și cum ar fi zis: "Primește pe femeia ta după logodire, iar fecioară după făgăduința ei, cu care s-a făgăduit lui Dumnezeu; că în neamul evreesc numai această fecioară s-a făgăduit lui Dumnezeu, cea dintâi ca să-și păzească fecioria neîntinată până la sfârșit. Nu te teme, că cel ce s-a zămislit într-însa de la Duhul Sfânt este: va naște fiu și-i vei chema numele Lui ca un tată, deși nu ești părtaș la nașterea Aceluia. De vreme ce este obicei ca părinții să dea nume fiilor lor, precum Avraam a dat nume fiului său Isaac și tu, măcar că nu ești tată firesc, însă după părere fiindu-i tată, îi vei sluji părintește punându-i nume".

Sfântul Teofilact mai spune despre înger că a zis astfel lui Iosif: "Măcar că nu ai nici o împărtășire la naștere, însă această dregătorie părintească voiesc să ți-o dau, ca să dai nume Celui născut. Tu vei da nume Pruncului, deși nu este nașterea ta, dar trebuie să te arăți ca un părinte. Iar numele ce vei da va fi Iisus, care înseamnă Mântuitor, pentru că Acesta va mântui pe poporul Său de păcate".

Sculându-se Iosif din somn a făcut după cum i-a poruncit îngerul Domnului: a luat pe femeia sa cea logodită, pe fecioara cea fără prihană, care, prin făgăduința fecioriei, era sfințită Domnului, ca să fie Maica Stăpânului și care de la Duhul Sfânt a zămislit pe Mântuitorul lumii. Pe aceasta a primit-o ca pe o logodnică a sa, iar ca pe o fecioară a Domnului, cinstind-o foarte mult și slujindu-i ca Maicii Mântuitorului, cu bună credință și cu frică, n-a cunoscut-o până când a născut și, după mărturia lui Teofilact, nu s-a atins de dânsa niciodată.

Iosif fiind drept, nu putea să se atingă de aceea, care nu pentru nuntă îi fusese dată din biserica Domnului, ci, după obiceiul nunții, spre paza fecioriei. Cum putea să se atingă de o fecioară a Domnului, care făgăduise feciorie veșnică lui Dumnezeu? Cum putea să se atingă de Maica Domnului, Ziditorului Său, de aceea care era fără prihană? Iar ceea ce zice Evanghelia: până ce a născut, acest cuvânt, până ce, l-a pus Sfânta Scriptură în loc de vreme neîncetată. Căci și David grăiește: Zis-a Domnul Domnului Meu: șezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut picioarelor Tale.

Nu trebuie să înțelegem că numai până atunci vrea Domnul, ca Fiul să șadă de-a dreapta Sa, până când va pune pe vrăjmași așternut picioarelor Lui, iar după punerea vrăjmașilor nu va avea să mai șadă. Ci, chiar după ce va pune pe vrăjmași sub picioare, are să șadă mai cu slăvire, ca un biruitor în veacuri nesfârșite. Asemenea și despre Sfântul Iosif se scrie: Nu a cunoscut-o pe ea, până ce a născut. Nu se înțelege că după aceea avea să o cunoască, precum au socotit unii dintre eretici, care este lucru străin de credința Bisericii. Dar după nașterea unui Fiu ca Acela, Care este Dumnezeu întrupat și după atâtea minuni ce s-au făcut în vremea nașterii - pe care singur Iosif le văzuse -, nu numai că nu a îndrăznit a se atinge de dânsa, dar și mai mult o cinstea ca un rob pe doamna sa, slujindu-i ca unei Maici a lui Dumnezeu, cu frică și cu cutremur.

Pentru acest cuvânt, până ce, Sfântul Teofilact vorbește astfel: "Sfânta Scriptură spune așa precum și despre potop grăiește: Nu s-a mai întors corbul în corabie, până ce s-a uscat apa de pe pământ. Dar el nici după aceea nu s-a întors. Chiar Domnul nostru Iisus Hristos grăiește: Cu voi sunt până la sfârșitul veacului. Oare se înțelege că după sfârșitul veacului nu va mai fi cu noi? Atunci mai vârtos va fi cu noi în veacurile cele nesfârșite. Așa și aici zice,până ce a născut. Adică, nici mai înainte de naștere, nici după naștere n-a cunoscut-o; precum și Domnul și în veacul acesta și după sfârșitul veacului va fi cu noi. Deci cum putea să se atingă de cea Preacurată, după înștiințarea negrăitei nașteri?

De aici se arată cu dinadinsul și după naștere fecioria Preacuratei Născătoare de Dumnezeu. Căci, atunci când s-a arătat îngerul lui Iosif, care se îndoia de însărcinarea fecioarei și o socotea că este furată de nuntă, îngerul a numit atunci pe Maria femeia lui Iosif: Nu te teme, a lua pe Maria, femeia ta, și cu aceasta, precum s-a zis mai sus, a surpat părerea despre desfrânare. Când același înger s-a arătat lui Iosif, care acum se încredințase despre curățenia Mariei și despre Cel născut din Duhul Sfânt, după nașterea lui Hristos - înger care s-a arătat și în Betleem și în Egipt - după aceea nu mai numește pe Preacurata Fecioară Maria, femeie a lui, ci numai Maica Celui născut. Că așa se scrie:Ducându-se magii, iată îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif, zicând: "Scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui - iar nu pe femeia ta - și fugi în Egipt". Și în Egipt iarăși îi zice:"Scoală-te, ia pruncul și pe maica lui și du-te în pământul lui Israel".

Aici se arată că nu spre nuntă rânduia pe Iosif, ci spre a sluji Pruncului și mamei sale. Deci nu numai până ce a născut pe Fiul său cel Întâi născut, Maria n-a fost cunoscută de Iosif ca femeie, ci și după nașterea Aceluia, asemenea a rămas fecioară, precum despre aceasta într-o unire mărturisesc toți Sfinții Părinți și dascălii cei mari ai Bisericii creștine.

Se povestește și aceasta, că Fecioara Maria fiind îngreuiată, un oarecare dintre cărturari, cu numele Anin, venind în casa lor - aceasta după arătarea îngerului în vis lui Iosif - și, văzând pe fecioară îngreuiată, a alergat degrabă la arhiereu și la tot soborul, zicând: "Iosif, teslarul, pe care toți l-ați mărturisit că este drept, a făcut fărădelege; căci pe fecioara, care a luat-o din biserica Domnului spre pază, a cunoscut-o în ascuns și acum este îngreuiată".

Ducându-se în casa lui Iosif slugi trimise de arhiereu, au găsit pe Maria după cum spusese cărturarul acela și luând-o cu Iosif, au dus-o la arhiereu și la sobor. Arhiereul a zis către fecioara Maria: "Ai uitat pe Domnul Dumnezeul tău, tu care ai fost crescută în sfânta sfintelor, care ai primit hrană din mâinile îngerului și ai auzit cântări îngerești. De ce ai făcut aceasta?" Iar ea, plângând, zicea: "Viu este Domnul Dumnezeul meu, că sunt curată și nu știu de bărbat". Atunci arhiereul a zis către Iosif: "De ce ai făcut aceasta?" Iosif a răspuns: "Viu este Domnul Dumnezeul meu că sunt curat față de dânsa". Și i-a zis arhiereul: "De vreme ce n-ai plecat capul tău sub mâna cea tare a lui Dumnezeu ca să fie binecuvântată seminția ta și fiindcă, nespunând fiilor lui Israel, pe ascuns te-ai unit cu fecioara cea adusă dar Domnului, pentru aceasta veți bea apa vădirii, ca să arate Domnul păcatul vostru înaintea tuturor".

Era judecată rânduită de la Dumnezeu prin Moise, precum se scrie în cartea a patra a lui Moise, capitolul al cincilea: Dacă vreo față bărbătească sau femeiască ar fi fost prihănită pentru desfrânare și n-ar fi mărturisit adevărul, i se dă aceleia să bea apa jurământului în casa Domnului, cu lucrările și rânduielile cele scrise acolo, deosebit. Și se făcea după băutura aceea, prin judecata lui Dumnezeu, oarecare semn asupra acelora ce au păcătuit, după care semn se cunoștea fărădelegea făcută. Deci cu acea apă, după rânduiala ce se cuvenea, arhiereul a adăpat întâi pe Iosif, apoi și pe Maria. Însă nu s-a făcut asupra lor nici un semn, încât se mira poporul că nu s-a aflat într-înșii păcat. Apoi a zis către dânșii arhiereul: "Dacă Domnul Dumnezeu n-a arătat păcatul vostru, să mergeți de aici cu pace". Iosif, luând pe fecioara Maria, s-a dus la casa sa, bucurându-se și lăudând pe Dumnezeul lui Israel.

După aceasta a ieșit poruncă de la Cezarul August ca să se înscrie toată lumea. Și mergeau toți de se înscriau, fiecare în a sa cetate. S-a dus și Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David, care se numește Betleem - pentru că el era din casa și familia lui David - ca să se înscrie cu Maria cea logodită cu el, ea fiind însărcinată. Betleemul este o cetate mică, nu departe de Ierusalim, în partea dinspre miazăzi, lângă drumul ce merge la munte către Hebron, cetatea preoților, în care era casa lui Zaharia, unde Preacurata Fecioară, după buna vestire a Arhanghelului, a cercetat și a sărutat pe Elisabeta, maica Mergătorului Înainte.

Deci, între Ierusalim și Hebron se află la mijloc Betleemul; și de la cetatea Nazaretul Galileii, până aici este cale de trei zile și ceva. Se numește Betleemul, cetatea lui David, căci într-însa s-a născut David și s-a uns ca împărat. Acolo a murit și Rahila și se vede mormântul lui Iesei, tatăl lui David. Mai înainte numele Betleemului era Efrata. Iacob, păscând acolo dobitoacele sale, l-a numit casa pâinii, mai înainte văzând cu duhul și mai înainte vestind că avea să se nască într-acel loc pâinea, care s-a pogorât din cer, adică Hristos Domnul. Aproape de Betleem, către răsărit - în preajma puțului lui David, unde a însetat el odată și a zis: "Cine mă va adăpa pe mine cu apă din fântâna cea dinaintea porților Betleemului?" - acolo se află o peșteră într-un munte de piatră, pe care stă cetatea Betleemului. Peștera aceea era aproape de o holdă a Salomeii, care locuia acolo în Betleem și care era rudenie a amândorura, adică Fecioarei Maria și lui Iosif.

Când s-a apropiat Iosif de cetate, s-au împlinit zilele ca să nască Mireasa cea neispitită de nuntă și căuta casă de odihnă, în care ar putea avea loc lesnicios ca să nască, adică să-și dea în lume rodul pântecelui său cel binecuvântat. Dar nu au găsit gazdă, din pricina mulțimii poporului care venise să se înscrie, căci se umpluse nu numai gazda cea de obște, ci și toată cetatea. Deci s-au întors la peștera aceea, pentru că nu găseau loc de găzduit și ziua era pe sfârșite. Peștera aceea slujea ca grajd de dobitoace, unde Preacurata și Preabinecuvântata Fecioară, în miezul nopții, rugându-se lui Dumnezeu cu fierbințeală și cu totul fiind cu mintea la Dumnezeu, arzând de dorirea și de dragostea Lui, a născut fără durere pe Domnul nostru Iisus Hristos, în douăzeci și cinci ale lunii decembrie. Pentru că astfel se și cuvenea să nască, fără durere, aceea care a zămislit fără păcat. "Nu am cunoscut, zice, plăcerea nunții, fiind neînsoțită".

Precum a zămislit curată, tot așa a și născut fără de stricăciune, după cum grăiește Sfântul Grigorie al Nissei: "Fecioară a zămislit, Fecioară a purtat, Fecioară a rămas și nici o minune din cele ce s-au făcut pe pământ nu a fost mai mare ca aceasta". Iar Sfântul Damaschin zice: "O minune mai nouă decât toate minunile cele de demult. Căci cine a cunoscut să fi născut maică fără de bărbat?" Da, fără de bărbat, adică asemenea lui Adam, din care s-a făcut Eva, fără femeie. De care grăiește Sfântul Ioan Gură de Aur, astfel: "Că precum Adam fără femeie a adus în lume femeie, pe Eva, tot astfel și fecioara astăzi, fără de bărbat a născut bărbat, plătind pentru Eva datoria bărbaților. Și precum Adam a rămas nevătămat, după luarea coastei trupești, tot așa a rămas și Fecioara după ieșirea Pruncului dintr-însa".

Astfel s-a împlinit Scriptura cea de mai înainte, despre rugul cel nears și despre Marea Roșie. "Căci precum rugul n-a ars fiind aprins, cum cântă biserica, astfel Fecioară ai născut și Fecioară ai rămas". Și iarăși zice: "Marea Roșie după trecerea lui Israel a rămas neumblată, iar cea fără prihană, după nașterea lui Emanuel, a rămas nestricată". Astfel, fără vătămarea fecioriei sale, pururea Fecioara Maria a născut pe Dumnezeu întrupat, fără ajutor și fără slujba cea obișnuită a moașei. Aceasta mărturisește Sfântul Atanasie al Alexandriei - despre cuvintele acestea ale Evangheliei: A născut pe Fiul său Cel întâi născut, L-a înfășat și L-a pus în iesle -, socotind, zice astfel: "Vezi nașterea cea cu taină a Fecioarei; singură a născut și singură a înfășat. Pe când la femeile cele lumești, una naște și alta înfașă, iar la fecioară nu s-a întâmplat astfel, ci singură a născut și singură a înfășat, singură Maică, fără osteneală și fără moașă învățată, așa că n-a lăsat pe nimeni să se atingă cu mâini necurate de aceea care era cu totul curată, singură a slujit Celui dintr-însa și mai presus de ea, apoi singură L-a înfășat și L-a culcat în iesle".

Asemenea și Sfântul Ciprian zice: "Întru naștere și după naștere, cu dumnezeiască putere a fost fecioara, care a născut fără durere. Nu avea trebuință de nici o slujbă de-a moașei, ci singura Născătoare a fost și slujitoare a nașterii, cu bună cucernicie, arătând Preaiubitului său rod slujba cea de maică, îmbrățișându-L, sărutându-L, alăptându-L și făcând toate plină de bucurie, pentru că întru naștere n-a avut nici o durere și nici o neputință a firii".

După aceasta, Născătoarea de Dumnezeu cea fără de prihană și singură slujitoarea nașterii sale, înfășând pe dulcele său Fiu cu scutece albe, curate și subțiri, ce erau pregătite mai înainte și aduse cu sine din Nazaret și, punându-L în ieslea ce era într-aceeași peșteră, s-a închinat Lui ca lui Dumnezeu, Ziditorul Său". De acest lucru pomenește fericitul Iosif, făcătorul de canoane către Preacurata, zicând: "Fecioară, pe Cel întrupat și pe Cel înfășurat cu asemănarea omenească, ținându-L în mâinile tale, închinându-te Lui și sărutându-L, ai zis ca o maică: Preadulcele meu Fiu, cum Te țin pe Tine, Cel ce ții cu mâna toată făptura?"

Deci încredințat lucru este că dumnezeiasca fecioară s-a închinat până la pământ Celui născut dintr-însa, Care era culcat în iesle și pe Care cu mirare, Îl înconjurau nevăzut, cetele îngerești, adeverind despre aceasta Biserica, astfel: "Îngerii înconjurau ieslea ca pe un scaun de heruvimi, căci vedeau peștera ca un cer, fiind culcat într-însa Stăpânul. Lângă iesle erau legați un bou și un asin ca să se împlinească Scriptura: cunoscut-a boul pe cel ce-l are pe el și asinul ieslea Domnului său. Boul acela și asinul erau aduși de Iosif din Nazaret. Asinul se adusese pentru Fecioara cea îngreuiată ca s-o ducă deasupra sa pe cale, iar pe bou îl adusese Iosif, ca să-l vândă și să plătească datornicul bir împărătesc, și ca să cumpere cele de trebuință. Acele dobitoace necuvântătoare stând lângă iesle, cu aburul lor încălzeau pe Prunc în frigul iernii și așa slujeau Stăpânului și Făcătorului.

Apoi Iosif s-a închinat Celui născut, cum și aceleia ce L-a născut, căci atunci a cunoscut că Cel născut dintr-însa este de la Duhul Sfânt, precum grăiește și Sfântul Atanasie: "Cu adevărat nu a cunoscut-o Iosif pe dânsa, până ce a născut pe Fiul său Cel întâi născut. Cât a purtat fecioara pe Cel zămislit, nu o știa Iosif. Nu știa ce este într-însa, nu știa ce se întrupa. După ce a născut, atunci a cunoscut puterea fecioarei și de ce s-a învrednicit ea. Atunci a cunoscut, văzând pe Fecioara hrănind piept și păzind floarea fecioriei. Atunci a cunoscut, când fecioara a născut, iar cele ce sunt ale celor ce nasc nu le-a priceput. Atunci a cunoscut când a dat lapte, piatra cea netăiată, pietrei celei gândite. Atunci a cunoscut Iosif că pentru dânsa a scris Isaia: Iată, fecioara în pântece va lua".

Până aici sunt cuvintele lui Atanasie, care încredințează că în acea vreme a cunoscut Iosif puterea tainei și, cunoscând, s-a închinat cu frică și cu bucurie, mulțumind lui Dumnezeu Cel întrupat, Care l-a învrednicit a fi singur văzător și slujitor al tainei. Ziua nașterii lui Hristos, se scrie de către mulți scriitori vrednici de credință, că ar fi fost sâmbătă spre Duminică, la miezul nopții.

Așa se arată și de Soborul al șaselea ecumenic, care grăiește pentru prăznuirea zilei Duminicii, zicând că în această zi a făcut Domnul lumina. Întru această zi a plouat mană din cer. În această zi Domnul a binevoit a Se naște. Întru aceasta a luat Domnul botezul în Iordan de la Ioan. Întru această zi, Preamilostivul Răscumpărător al neamului omenesc a înviat din morți, pentru mântuirea noastră. Întru aceasta a trimis pe Duhul Sfânt peste ucenici. Că precum vineri, după mărturii vrednice de credință, S-a zămislit în pântecele cel fecioresc, prin buna vestire a Arhanghelului și vineri a pătimit, așa Duminică S-a născut și Duminică a înviat.

Cu cuviință era a Se naște Hristos în ziua Duminicii, căci în care zi Dumnezeu a zis să se facă lumină și s-a făcut lumină - întru aceea Însuși El fiind Lumina cea neapropiată să răsară lumii. Iar că avea să Se nască Hristos noaptea și în ceasurile ei, cu proorocie s-a spus mai înainte în cărțile Înțelepciunii astfel: "Pentru că liniștită tăcere cuprinzând toate și noaptea întru a sa grăbire înjumătățindu-se, Cuvântul Tău cel Atotputernic din cer, de la scaunul împărăției, aspru războinic, a venit în mijlocul pământului celui pierzător".

S-au făcut și minuni mari în vremea nașterii Domnului în toată lumea, căci în acel ceas prin care a trecut Domnul nostru prin poarta fecioriei cea pecetluită cu curăția, tot în acela, în peșteră a izvorât din piatră izvor de apă. În Roma a ieșit din pământ un izvor de untdelemn și a curs în râul Tibrului. O capiște idolească, ce se numea veșnică, a căzut și idolii s-au sfărâmat și tot acolo s-au arătat pe cer trei sori. În Spania în aceeași noapte s-a arătat un nor mai luminos decât soarele. În pământul Iudeii au odrăslit viile cele din Engadi, fiind iarnă. Iar, mai ales, după cum se scrie în Evanghelie, cu cântare s-au pogorât îngerii din cer și s-au arătat oamenilor în vederea ochilor.

În preajma peșterii acelea, în care S-a născut Hristos, era un turn ca la o mie de stânjeni departe, ce se numea Ader, slujind de locuință păstorilor. Acolo în acea noapte s-a întâmplat că nu dormeau trei păstori, care își străjuiau turma lor; și iată, cel mai întâi stătător între puterile cerești - pe care îl socotește Sfântul Ciprian că este binevestitorul Gavriil - s-a arătat lor în mare lumină, strălucind cu slavă cerească și cu aceeași lumină strălucindu-i și pe dânșii, iar ei, văzându-l, foarte s-au înfricoșat. Dar îngerul ce s-a arătat, le-a poruncit să lase frica și să nu se teamă și le-a vestit bucuria ce venise la toată lumea prin nașterea Mântuitorului. Apoi le-a spus și semnul bunei sale vestiri, celei nemincinoase:Veți afla, zice, un Prunc înfășat culcat în iesle.

Acestea vorbind îngerul către dânșii, îndată s-au auzit în văzduh cete îngerești, lăudând pe Dumnezeu și zicând: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire. După vederea aceea a îngerului și după cântările auzite, sfătuindu-se păstorii, s-au dus degrabă până la Betleem ca să vadă de sunt adevărate, cele ce li s-au spus lor de către înger. Și au aflat pe Preacurata Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu, pe Sfântul Iosif, logodnicul ei, precum și Pruncul înfășat și pus în iesle.

Crezând fără îndoială că Acela este Hristos Domnul, Mesia cel așteptat, Care a venit în lume să mântuiască neamul omenesc, s-au închinat Lui și au spus toate cele ce au auzit și ceea ce li s-a spus de înger, despre Pruncul Acela. Atunci toți cei ce auzeau, adică Iosif, Salomeea și cei ce se întâmplaseră de veniseră în acea vreme acolo, se mirau de cele grăite de păstori. Mai ales Preacurata Fecioară Maria, care născuse fără stricăciune, păstra toate graiurile acestea punându-le în inima sa. Și s-au întors păstorii, lăudând și binecuvântând pe Dumnezeu.

Așa a fost Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia, și de la noi păcătoșii, să-I fie cinste și slavă, închinăciune și mulțumire, împreună cu Cel fără de început al Lui Părinte și cu Cel pururea de o ființă, Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.