Cuvânt de învățătură la Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos

 

Apropiați-vă fraților, și ascultați cu înțelegere, că vreau să vă arăt și să vă spun puterea și cinstea zilei de astăzi, întru care s-a făcut cercetarea și înnoirea neamului omenesc.

Trăim în această zi sfântă, fapta cea mai adâncă a lumii; ascuns în pruncul Iisus, Dumnezeu se face om, ca pe oameni să-i îndumnezeiască. Că din început, omul a fost făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Dar de ce fapta aceasta de cercetare a omului, din partea lui Dumnezeu? Noi nu uităm, fraților, că viața noastră, viața fiecărui om dintre noi, închide o sfâșietoare taină. Neascultarea de Dumnezeu a strămoșului Adam și înșelăciunea cea din început a diavolului, ne-au prins pe toți în lanțul păcatului, a stricăciunii, a rătăcirii, a dobitociei. Și așa, prin invidia diavolului și prin neînfrânarea fiecăruia din noi și a tuturor laolaltă, am căzut din slava lui Dumnezeu și ne-am lipsit, împreună cu Adam, de hrana cea sfântă a Raiului, și în stricăciune și în viața lovită de moarte ne naștem toți pe lume. Și aceasta ne-a fost deajuns.

Ci, după ce ne-a văzut pe noi vrăjmașul, goliți de slava lui Dumnezeu, a început cu și mai mari înșelăciuni să surpe pe oameni, vrând să ne înstrăineze cu totul de Dumnezeu, prin războaie, prin furtișaguri, prin desfrânări, prin închinări la idoli; și gândul lui este, ca la urmă, să ajungă să ne facă pe toți, adevărați vrăjmași ai lui Dumnezeu.

Dar, preamilostivul Domnul nostru n-a mai putut suferi ca să ne vadă pe noi căzuți, în atâta prăpastie de rele și de nenorociri. Și n-a uitat că făpturile mâinilor Lui suntem, ci, plecând cerurile, S-a pogorât pentru cercetarea noastră. Și ce a făcut? La plinirea vremii, Domnul nostru Dumnezeu s-a ascuns într-un trup de prunc, în pântecele Maicii Domnului, adică în trup omenesc S-a îmbrăcat, vrând, ca din acest trup, ca un soare ascuns după un nor, să lumineze și să îndumnezeiască pe om, cu a Sa lumină, cu a Sa dumnezeire. Și cu scutece se înfășă Cela ce înfășură rotundul pământului cu nori. Și în ieslea dobitoacelor S-a culcat, Cela ce se odihnește pe umerii heruvimilor de-a pururea, ca să ne scape pe noi de viața cea dobitocească. Și, iată, Cel nevăzut, că Dumnezeu, S-a făcut văzut, ascuns în trup de om. Cel nepipăit, S-a făcut pipăit; Fiul lui Dumnezeu, Se face fiu omului. Fără să se schimbe ca Dumnezeu, om cu trupul Se face, desăvârșit Dumnezeu și om desăvârșit. Ba încă și trupul fiecăruia din noi îl face trup din trupul Lui, și os din oasele Lui. Împrumută de la noi trupul nostru omenesc și ne aduce, în schimb, împărtășire din viața firii Lui de Dumnezeu.

Și așa, ascunzându-și dumnezeirea, cu trupul Său de om, se pogoară El în căutarea noastră. Și, aflând oaia cea pierdută, adică toată omenească frământătură, o ia pe umerii Săi și la Tatăl ceresc o duce și, făcând pace cu El, ne dă iarăși intrare liberă la Izvorul cel dumnezeiesc al vieții celei fără de moarte și ne plămădește din nou, cu har dumnezeiesc, biata noastră fire de oameni, firea noastră, care ajunsese pierdută în lume cea fără de nădejde a morții, a stricăciunii, a patimilor și a dobitociei păcatului.

Că puteri de viața sfântă și dumnezeiască ne dă, în adevăr, Domnul Hristos, Omul-Dumnezeu, prin cuvântul Lui, prin moartea Lui pe cruce și prin Învierea Lui, prin trupul și sângele Lui din Sfânta Împărtășanie; într-un cuvânt, prin toată această milostivă, atotcuprinzătoare și tainica pogorâre de haruri a venirii Lui în lumea noastră. Cu adevarat, așa cum spun Sfinții Părinți: la Crăciun, Dumnezeu S-a făcut prunc de om, că pe om să-l facă Dumnezeu.

Deci, ce vom răsplăti Domnului pentru toată această covârșitoare binefacere dumnezeiască, pentru toată această milostivă cercetare, pentru tot acest pogorământ dumnezeiesc de neînchipuit?

Răspunsul credinței este că datori suntem, mai întâi, să nu uităm fapta aceasta a lui Dumnezeu și să-I fim mulțumitori pentru ea, simțind că nevrednici suntem de atâta milă, de atâta bunătate. Pe pardoseala peșterii din Betleem, la locul unde S-a născut Mântuitorul și a fost culcat în iesle, stă scris: "Aici s-a născut Iisus Hristos, Dumnezeu, Care S-a făcut om, pentru mântuirea lumii". Cu ochii gândului țintă la locul acela al peșterii din Betleem, să lăsăm, fraților, și noi acum simțirea inimilor noastre să dea glas cântării ei de preamărire și de mulțumitoare închinăciune lui Dumnezeu, pentru venirea Lui la noi în trup omenesc, venirea cea plină de daruri, pe care o prăznuim astăzi, glasul cântării de taină, cutremurătoare și adâncă, pe care împreună cu Biserica, o cântă astăzi toată creștinătatea din lume.

"Taină străină văd astăzi și preamărită, Cer se face peștera, scaun de Heruvimi, Fecioara; ieslea, sălășluire întru care S-a culcat Cel neîncăput, Hristos-Dumnezeu, pe Care, lăudându-L, ÎI mărim".

Cu adevărat, fiecare din noi putem zice: "Îți mulțumesc, Doamne, că Te-ai gândit și la mine și la mântuirea mea și a fiecăruia din noi, în ziua când Te-ai născut prunc și Te-ai făcut om, în peștera din Betleem".

Și cu dreptate, la bucuria aceasta pentru om, Dumnezeu a chemat și puterile cerești, zicându-le: "Bucurați-vă împreună cu Mine, că am aflat și am adus acasă, oaia cea pierdută".

Dar, oricând ne vom gândi cu adevărat la toate aceste tainice daruri, câte a făcut Dumnezeu pentru noi, cu neputință este să nu ne îndemnăm spre dragostea lui Dumnezeu și cu neputință este să nu ne străduim și noi, ca să facem poruncile Aceluia, Care ne-a dat viața și atât de mult ne poartă de grijă. Drept aceea, datori suntem, fraților, să cinstim pogorârea lui Dumnezeu la noi și prin păzirea de-a pururea a poruncilor Lui, că poruncile Lui sunt cai de tainică împărtășire din viața Lui cea dumnezeiască și fără de moarte. Deci, cu dragoste, unul pe altul să cinstim, și, precum Însuși Domnul a scris în Legea Sa, așa să facem, că a zis: "Să nu ucizi, să nu furi, să nu fi desfrânat, să nu grăiești minciuni, să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta și să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți, pe aproapele nu numai pe cel de bun neam cu tine, ci pe tot omul în nevoie din lume, pentru care a venit Dumnezeu la noi și S-a făcut om".

Încă, datori suntem să păzim și alte porunci ale Lui, pe cei flămânzi să-i hrănim, pe cei străini să-i primim, pe cei goi să-i îmbrăcăm; pe oamenii lui Dumnezeu în cinste să-i avem, pentru că aceia priveghează și se roagă pentru sufletele noastre; de Biserică să nu ne înstrăinăm și acolo să ne curățim de păcate și să ne trezim la bine. Și așa, cu bună știință, să ne apropiem de trupul și sângele Domnului, neavând spre nimeni vrajbă, iubindu-ne nu cu fățărnicie, ci din inimă, cinstindu-ne unul pe altul, ca să fim fiii Celui Preaînalt, părtașii vieții dumnezeiești a lui Hristos-Domnul și moștenitori Împărăției cerești. Că, pentru a înnoi viața oamenilor din lume, a venit la noi, chemându-ne pe toți Hristos, adevăratul Fiu al lui Dumnezeu; Dumnezeu adevărat și Om adevărat. A lui să fie slavă în Treime, Celui de o ființă cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. Amin.