Ioan 20, 1-10


 1 Iar în ziua întâia a săptămânii (duminica), Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineață, fiind încă întuneric, și a văzut piatra ridicată de pe mormânt. 2 Deci a alergat și a venit la Simon-Petru și la celălalt ucenic pe care-l iubea Iisus, și le-a zis: Au luat pe Domnul din mormânt și noi nu știm unde L-au pus. 3 Deci a ieșit Petru și celălalt ucenic și veneau la mormânt. 4 Și cei doi alergau împreună, dar celălalt ucenic, alergând înainte, mai repede decât Petru, a sosit cel dintâi la mormânt. 5 Și, aplecându-se, a văzut giulgiurile puse jos, dar n-a intrat. 6 A sosit și Simon-Petru, urmând după el, și a intrat în mormânt și a văzut giulgiurile puse jos, 7 Iar mahrama, care fusese pe capul Lui, nu era pusă împreună cu giulgiurile, ci înfășurată, la o parte, într-un loc. 8 Atunci a intrat și celălalt ucenic care sosise întâi la mormânt, și a văzut și a crezut. 9 Căci încă nu știau Scriptura, că Iisus trebuia să învieze din morți. 10 Și s-au dus ucenicii iarăși la ai lor.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta