Fapte 8, 26-39
Prochimen, glasul al 8-lea (Psalm 18: 4, 1)
În tot pământul a ieșit vestirea lor, și la marginile lumii cuvintele lor.
Stih: Cerurile spun slava lui Dumnezeu și facerea mâinilor Lui o vestește tăria.
26 Și un înger al Domnului a grăit către Filip, zicând: Ridică-te și mergi spre miazăzi, pe calea care coboară de la Ierusalim la Gaza; aceasta este pustie. 27 Ridicându-se, a mers. Și iată un bărbat din Etiopia, famen, mare dregător al Candachiei, regina Etiopiei, care era peste toată vistieria ei și care venise la Ierusalim ca să se închine, 28 Se întorcea acasă; și șezând în carul său, citea pe proorocul Isaia. 29 Iar Duhul i-a zis lui Filip: Apropie-te și te alipește de carul acesta. 30 Și alergând Filip l-a auzit citind pe proorocul Isaia, și i-a zis: Înțelegi, oare, ce citești? 31 Iar el a zis: Cum aș putea să înțeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva? Și a rugat pe Filip să se urce și să șadă cu el. 32 Iar locul din Scriptură pe care-l citea era acesta: "Ca un miel care se aduce spre junghiere și ca o oaie fără de glas înaintea celui ce-o tunde, așa nu și-a deschis gura sa. 33 Întru smerenia Lui, judecata Lui s-a ridicat și neamul Lui cine-l va spune? Că se ridică de pe pământ viața Lui". 34 Iar famenul, răspunzând, a zis lui Filip: Rogu-te, despre cine zice proorocul acesta, despre sine ori despre altcineva? 35 Iar Filip, deschizând gura sa și începând de la scriptura aceasta, i-a binevestit pe Iisus. 36 Și, pe când mergeau pe cale, au ajuns la o apă; iar famenul a zis: Iată apă. Ce mă împiedică să fiu botezat? 37 Filip a zis: Dacă crezi din toată inima, este cu putință. Și el, răspunzând, a zis: Cred că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu. 38 Și a poruncit să stea carul; și s-au coborât amândoi în apă, și Filip și famenul, și l-a botezat. 39 Iar când au ieșit din apă, Duhul Domnului a răpit pe Filip, și famenul nu l-a mai văzut. Și el s-a dus în calea sa, bucurându-se.
Aliluia, glasul 1 (Psalm 88: 6, 8)
Stih 1: Lăuda-vor cerurile minunile Tale, Doamne, și adevărul Tău, în adunarea sfinților.
Stih 2: Dumnezeul, Cel slăvit în sfatul sfinților, mare și înfricoșător este peste toți cei dimprejurul Lui.

Comentarii
Trimiteți un comentariu