Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Nichita Mărturisitorul, Episcopul Calcedonului


 

Troparul Sfântului Ierarh Nichita Mărturisitorul, Episcopul Calcedonului, glasul al 4-lea:

Îndreptător credinței și chip blândeților, învățător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câștigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Nichita, roagă pe Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Cântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Adâncul Mării Roșii...

Stih: Sfinte Părinte Nichita, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luminându-te cu vărsarea luminii celei dumnezeiești, luminezi pe cei ce cu credință săvârșesc adormirea ta cea purtătoare de lumină.

Stih: Sfinte Părinte Nichita, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prin lucrările cele arătătoare de lumină te-ai arătat plin de lumină, luminând pe cei ce sunt în noaptea celor cumplite și i-ai îndreptat cu duhul către lumina cea cerească, Sfințite Părinte Nichita.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Primind în locul ostenelilor și durerilor tale de la Dumnezeu răsplătire cu darul minunilor, luminezi pururea pe cei ce se apropie de sicriul tău cel sfințit, fericite.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu voia Tatălui mai presus de fire de la dumnezeiescul Duh ai zămislit pe Fiul lui Dumnezeu și cu trup L-ai născut, pe Cel din Tatăl fără mamă, iar pentru noi din tine fără tată.

Cântarea a 3-a. Irmos: Se veselește de Tine...

Stih: Sfinte Părinte Nichita, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Smerindu-te pentru Hristos, te-ai înălțat și sprânceana șarpelui celui cugetător, prin Duhul până la pământ o ai smerit, cuvioase.

Stih: Sfinte Părinte Nichita, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Învrednicindu-te de la Dumnezeu de darurile cele mari, mare sfințit te-ai arătat părinte arhiereule, plăcute al lui Dumnezeu.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Fără de răutate ca un prunc petrecându-ți viața, ai pierdut prin har toată răutatea vrăjmașului, preacuvioase.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe Născătoarea de Dumnezeu, pe Una cea Binecuvântată între femei, ca pe un Locaș al lui Dumnezeu cel bine încuviințat toți cu bucurie să o lăudăm.

Irmosul:

Se veselește de Tine Biserica Ta, Hristoase, strigând: Tu ești puterea mea, Doamne și scăparea și întărirea.

Cântarea a 4-a. Irmos: Ridicat pe Cruce...

Stih: Sfinte Părinte Nichita, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu privegherile cele de peste toată noaptea și cu starea cea de peste toată ziua, toate mișcările trupului ai potolit, de Dumnezeu înțelepțite părinte și bucurându-te ai strigat: Slavă puterii Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Părinte Nichita, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu puterile cele sufletești supunând pe cele nesupuse ale trupului tău, de Dumnezeu înțelepțite, ai primit har a izgoni duhurile și a curăți neputințele, preafericite.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Întărindu-te cu dumnezeiască putere, toate taberele diavolilor ai biruit, sfințite și ca unul cu nume de biruință, ai moștenit cununa minunilor de la Dătătorul de cununi.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Înfrumusețatu-te-ai cu podoabele Duhului, zămislind pe Cuvântul Cel împreună cu Tatăl fără început și născându-L cu trup, Preacurată Fecioară, roagă-L pentru pace.

Cântarea a 5-a. Irmos: Tu, Doamne, lumina mea...

Stih: Sfinte Părinte Nichita, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Împodobindu-te arătat cu smerenia sufletului, te-ai sălășluit în pământul celor blânzi, făcându-te fericit, Sfințite Nichita.

Stih: Sfinte Părinte Nichita, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Adăpându-te cu izvoarele darurilor Duhului, părinte, izvorăști tămăduiri celor ce doresc de tine, Nichita, de Dumnezeu înțelepțite.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Luminându-ți viața ta cu lumina virtuților, cu harul minunilor, ca și cu o podoabă de mult preț te-ai înfrumusețat, preafericite.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe tine armă nebiruită asupra vrăjmașilor te punem înainte, pe tine întărire și nădejde mântuirii noastre te-am câștigat, Dumnezeiască Mireasă.

Cântarea a 6-a. Irmos: Jertfi-voi Ție cu glas...

Stih: Sfinte Părinte Nichita, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Lumina cea strălucitoare a Treimii a luminat pe Nichita împreună cu Ignatie, sfințita frățietate și strălucind arătat, dau tămăduiri credincioșilor.

Stih: Sfinte Părinte Nichita, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind rudenie după trup unul cu altul înțelepților, v-ați învrednicit prin duhul rudeniei celei adevărate, petrecând cu un obicei și cu plăcere lui Dumnezeu.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Scăpând de taina cea pierzătoare a ereziilor, prin închinarea icoanei lui Hristos, ai mântuit pe cel după chip, plăcutule al lui Dumnezeu, arhiereule Nichita.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce ești Ușă, prin care a trecut singur Cel de sus, deschide-mi ușa pocăinței și intrările mântuirii, păzindu-mă de toată stricăciunea, Preacurată.

Irmosul:

Jertfi-voi ție cu glas de laudă Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele demonilor curățindu-se, cu sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.

CONDAC, glasul al 8-lea. Podobie: Apărătoare Doamnă...

Strălucind cu lumina faptelor tale, te-ai făcut moștenitor scaunului celui apostolesc, preacuvioase Nichita și ca un soare ai luminat turma ta, părinte, umplând pe toți de dumnezeieștile învățături. Pentru aceasta strigăm Ție: Bucură-te înfrumusețarea Calcedonului.

Cântarea a 7-a. Irmos: În cuptor tinerii lui Avraam...

Stih: Sfinte Părinte Nichita, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca unul ce cu adevărat stai împreună cu ierarhii, fiind plin de strălucirea cea cugetătoare, înțelepte părinte, luminează-ne și pe noi cei ce strigăm: Bine ești cuvântat în Biserică slavei Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Părinte Nichita, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un începător păstor și ca un mijlocitor curat al lui Dumnezeu, Acestuia luminat ai adus jertfe curate, cântând: Bine ești cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne,

Stih: Sfinte Părinte Nichita, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătatu-te-ai ca un păstor, chemând cu fluierul cel cuvântător pe ucenicii cei adevărați către pășune, strigând: Bine ești cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Înfrumusețându-ți viața cu mărturisire, ai primit de la Duhul harul cel adevărat al tămăduirilor, cântând: Bine ești cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca să îndumnezeiască omenirea, din pântecele tău de bună voie luând trup Mântuitorul, S-a arătat Om; Binecuvântată ești tu între femei, Preacurată Stăpână.

Cântarea a 8-a. Irmos: Mâinile întinzându-și...

Stih: Sfinte Părinte Nichita, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Primind arătat răsplătirea ostenelilor celor mari, lumina cea negrăită și viață fără de moarte și cămara cea nestricăcioasă, bucurându-te cânți Dătătorului de cunună, Hristosului tău: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Stih: Sfinte Părinte Nichita, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prin milostivire căutând milă, ai îndestulat pe cei săraci și ai hrănit pe cei lipsiți, pe cei goi ai îmbrăcat agonisindu-ți haina măririi și ai fost chip călugărilor, celor ce strigau: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Stih: Sfinte Părinte Nichita, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prin curăția cugetului, făcându-te Biserică înfrumusețată a dumnezeiescului Duh, alungi duhurile vicleniei și curățești neputințele celor ce se apropie către tine și strigă: Bine cuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Binecuvântăm pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.

Biruind toate întru Hristos și acum prealuminat împreunându-te cu Dumnezeu, fii mijlocitor pentru turma pe care o ai câștigat, preacuvioase și care săvârșește cu credință dumnezeiască adormirea ta și strigă: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Sălășluindu-Se în pântecele tău Hristos, Domnul tuturor, precum a voit, mai Sfântă decât îngerii te-a arătat pe tine, Maică Fecioară, dăruindu-ne sfințenie și luminare nouă celor ce strigăm: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Irmosul:

Să lăudăm bine să cuvântăm și să ne închinăm Domnului, cântându-I și preaînălțându-L pe Dânsul întru toți vecii.

Mâinile întinzându-și Daniil, gurile leilor cele deschise în groapă le-a încuiat și puterea focului a stins, cu fapta bună încingându-se, tinerii cei iubitori de dreapta credință, strigând: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Cântarea a 9-a. Irmos: Hristos, Piatra cea netăiată...

Stih: Sfinte Părinte Nichita, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu sfințită cuviință urmând dumnezeiescului celui cu un nume numit al tău, obiceiurilor acestuia te-ai învrednicit, de Dumnezeu fericite, Părinte Nichita și cu razele Duhului cele dătătoare de har te-ai îmbogățit, de Dumnezeu insuflate.

Stih: Sfinte Părinte Nichita, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prin harul Treimii v-ați arătat bogați, purtătorilor de Dumnezeu, primind de la Dânsa lucrarea cea dumnezeiască a tămăduirilor și curat după plăcere, lui Dumnezeu ați petrecut, vrednicilor de minune.

Stih: Sfinte Părinte Nichita, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Astăzi prăznuirea ta mai mult decât soarele strălucește cu lumina virtuților, cu minunile lumea și pe credincioși luminând, preacinstite tăinuitorule de cele sfinte.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Ca niște stele strălucitoare de dimineața, cu Ignatie cel lucrător de cele sfinte, te-ai arătat Sfinte Nichita, că pe toți, ca niște buni credincioși și fericiți, ați luminat, pe cei ce pururea vă laudă pe voi.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Arătatu-te-ai locaș luminii, a Cuvântului, Celui Ce a strălucit din Tatăl mai înainte de veci, Pruncă Fecioară, una cu har dăruită și a luminat pe credincioși și pe cuvioși a încununat.

Irmosul:

Hristos piatra cea netăiată de mână, cea din capul unghiului, din tine muntele cel netăiat Fecioară S-a tăiat, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta veselindu-ne, pe tine, Născătoare de Dumnezeu te mărim.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină...

Din pruncie luând Crucea ta, cu dreaptă credință ai urmat lui Hristos, prin înfrânare veștejind cugetul cel trupesc. Pentru aceasta pe scaunul arhieriei cu multe feluri de semne ai înălțat pe Stăpânul, ce a înfrumusețat sicriul tău, de Dumnezeu fericite Părinte Nichita.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta