Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a trăit pe vremea împăraților Dioclețian și Maximian Galeriu (284-311) și era fiul voievodului cetății Tesalonicului, botezat în taină de părinții săi, de frica cruntelor prigoane împotriva creștinilor. Și îl învățau părinții în cǎmara cea ascunsă a palatului lor toate tainele sfintei credințe, luminându-i cunoștința despre Domnul nostru Iisus Hristos, precum și milostenia cea către săraci, săvârșind, adică, faceri de bine, celor ce trebuiau. Și așa, Dimitrie a cunoscut adevărul din cuvintele părinților săi, dar, mai ales, a început a lucra într-însul darul lui Dumnezeu. Și tânărul creștea cu anii și cu înțelepciunea, urcând ca pe o scară, din putere în putere. Și, ajungând la vârsta cea mai desăvârșită, părinții lui s-au dus din vremelnica viață, lăsând pe tânărul Dimitrie moștenitor nu numai al multor averi, ci și al bunului lor nume. Deci, Maximian împăratul, auzind de moartea voievodului Tesalonicului, a chemat la dânsul pe fiul acestuia și, ...