I Petru 4, 12-19; 5, 1-5



Prochimen, glasul al 8-lea (Psalm 18: 4, 1)

În tot pământul a ieșit vestirea lor, și la marginile lumii cuvintele lor.

Stih: Cerurile spun slava lui Dumnezeu și facerea mâinilor Lui o vestește tăria.

12 Iubiților, nu vă mirați de focul aprins între voi ca să vă'ncercec, ca și cum vi s'ar întâmpla ceva străin, 13 ci de vreme ce sunteți părtași la suferințele lui Hristos, bucurați-vă, pentru ca și la descoperirea slavei Sale cu veselie să vă bucurațid. 14 De sunteți ocărâți pentru numele lui Hristos, fericiți sunteți, căci Duhul slavei și al lui Dumnezeue Se odihnește peste voi; blasfemiat de ei, de voi e preamărit. 15 Nimeni dintre voi să nu sufere ca ucigaș, sau fur, sau făcător de rele, sau ca iscoditorf; 16 dar dacă suferă pentru că e creștin, să nu se rușineze, ci'ntru numele acesta să-L preamărească pe Dumnezeu. 17 Căci vremea este ca judecata să'nceapă de la casa lui Dumnezeu; și dacă'ncepe de la noi, care va fi sfârșitul celor ce nu se supun Evangheliei lui Dumnezeu? 18 Și dacă dreptul abia se mântuiește, necredinciosul și păcătosul unde se vor arăta? 19 Așa încât cei ce suferă după voia lui Dumnezeu, Lui, credinciosului Dumnezeu să-și încredințeze sufletele întru săvârșirea binelui.

1 Pe cei dintre voi care sunt preoția îi îndemn eu, cel împreună-preot și martor al patimilor lui Hristos și părtaș al slavei ce va să se descopere: 2 Păstoriți turma lui Dumnezeu ce vi s'a dat în seamă, veghind asupra ei nu de nevoie, ci de bunăvoie, după Dumnezeu, nu pentru câștig rușinos, ci din tragere de inimă, 3 nu ca și cum ați fi stăpânii celor ce v'au căzut la sorțib, ci voi făcându-vă pilde ale turmei. 4 Iar când Se va arăta Mai-Marele păstorilor, veți primi cununa cea neveștejită a măririi. 5 De asemenea, voi, cei mai tineri, supuneți-vă celor bătrâni. Îmbrăcați-vă toți întru smerenie unii față de alții, pentru că Dumnezeu le stă'mpotrivă celor mândri, dar celor smeriți le dă har.

Aliluia, glasul 1 (Psalm 88: 6, 8)

Stih 1: Lăuda-vor cerurile minunile Tale, Doamne, și adevărul Tău, în adunarea sfinților.

Stih 2: Dumnezeul, Cel slăvit în sfatul sfinților, mare și înfricoșător este peste toți cei dimprejurul Lui. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta