Fapte 15, 35-41


Prochimen, al Tuturor Sfinților, glasul al 7-lea (Psalm 31: 12, 1)

Bucurați-vă în Domnul și vă veseliți, drepților.

Stih: Fericiți cărora s-au iertat fărădelegile și cărora s-au acoperit păcatele.

Alt prochimen, pentru cei morți, glasul al 6-lea (Psalm 24: 14, 1-2)

Sufletul lor întru bunătăți se vor sălășlui și seminția lui va moșteni pământul.

Stih: Către Tine, Doamne, am ridicat sufletul meu.

35 Iar Pavel și Barnaba stăteau în Antiohia, împreună cu mulți alții, învățând și binevestind cuvântul Domnului. 36 Și, după câteva zile, Pavel a zis către Barnaba: „Hai să ne întoarcem și să cercetăm cum se află frații noștri în toate cetățile în care noi am vestit cuvântul Domnului!“ 37 Iar Barnaba voia să-l ia cu ei și pe Ioan cel numit Marcu, 38 dar Pavel cerea să nu-l ia cu ei, fiindcă acela încă din Pamfilia se despărțise de dânșii și nu venise alături de ei la lucru. 39 Deci s'a iscat neînțelegere între ei, așa încât s'au despărțit unul de altul; și Barnaba, luându-l pe Marcu, a plecat cu corabia la Cipru; 40 iar Pavel și l-a ales pe Sila și a plecat, încredințat fiind de către frați harului Domnului. 41 Și străbătea Siria și Cilicia, întărind Bisericile.

Aliluia, al Tuturor Sfinților, glasul al 4-lea (Psalm 33: 16, 18)

Stih 1: Strigat-au drepții și Domnul i-a auzit și din toate necazurile lor i-a izbăvit.

Stih 2: Multe sunt necazurile drepților, dar din toate acelea îi va izbăvi pe ei Domnul.

Alt Aliluia, pentru cei morți, glasul al 6-lea (Psalm 64: 4, 5)

Stih 1: Fericiți sunt cei pe care i-ai ales și i-ai primit Doamne.

Stih 2: Locui-vor în curțile Tale și se vor umple de bunătățile casei Tale.7n 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta