Pomenirea Sfântului Sfințit Mucenic Ianuarie și a celor împreună cu dânsul
Acest sfânt a fost Episcopul orașului Benevento din Italia. În timpul persecuțiilor lui Maximian, Ianuarie a fost adus înaintea curții de judecată și torturat în nenumărate feluri, chinuri pe care el le-a îndurat blând și fără să păcătuiască cu gândul sau cu cuvântul său.
Când l-au aruncat în foc, focul s-a răcorit printr-o nevăzută rouă, mucenicul stând în mijlocul lui fără să ardă, cântând cântare de laudă lui Dumnezeu. El a îndurat toate cu nevinovăție și cu răbdare și atunci când au început să-i sfâșie carnea cu unghii de fier, până ce toți puteau să privească la oasele lui albe.
La acestei chinuri ale mucenicului erau de față diaconul său, Festus și citețul său, Desiderie, care plângeau cu amar pentru părintele lor duhovnicesc. De aceea și ei au fost legați și duși împreună cu părintele lor Ianuarie, la Pozzuoli, lângă Napoli și aruncați în închisoare.
Diaconii din Pozzuoli, Proclu și Sussos, împreună cu alți doi creștini mireni, Eutihie și Acutius, se aflau și ei aruncați în aceeași închisoare, pentru mărturia lor în Hristos.
În următoarea zi toți șapte au fost aruncați la fiare, dar fiarele nu s-au atins de ei. Ei atunci au fost cu toții omorâți prin tăierea capului, iar creștinii din orașul Napoli le-au luat trupurile în ascuns, ducând trupul lui Ianuarie în cetatea lor de baștină [Napoli] și îngropându-l cu cinste în biserică.
Până în ziua de astăzi se lucrează nenumărate minuni la mormântul Sfântului Ianuarie.
Printre cele multe, se află și aceasta: O văduvă săracă, al cărei singur fiu murise, a luat icoana Sfântului Ianuarie de la biserică și a așezat-o pe trupul fiului ei mort, plângând și rugându-l pe sfântul și așa fiul ei a înviat.
Sfântul Sfințit Ianuarie a luat cu cinste mucenicia la anul 305 după Hristos.
Comentarii
Trimiteți un comentariu