LUNI ÎN SĂPTĂMÂNĂ LUMINATĂ


 

Fapte 1, 12-17, 21-26

Prochimen, glasul al 8-lea (Psalm 18: 4, 1)

În tot pământul a ieșit vestirea lor, și la marginile lumii cuvintele lor.

Stih: Cerurile spun slava lui Dumnezeu și facerea mâinilor Lui o vestește tăria.

12 Atunci ei s'au întors la Ierusalim de la Muntele ce se cheamă al Măslinilor, care era aproape de Ierusalim, cale de o sâmbătăc. 13 Și când au intrat, s'au suit în încăperea de sus, unde se adunau de obicei Petru și Ioan, Iacob și Andrei, Filip și Toma, Bartolomeu și Matei, Iacob al lui Alfeu și Simon Zelotul și Iuda al lui Iacob. 14 Toți aceștia într'un cuget stăruiau în rugăciune, împreună cu femeile și cu Maria, mama lui Iisus, și cu frații Lui. 15 Și'n zilele acelea, sculându-se Petru în mijlocul fraților (iar numărul lor era ca la o sută douăzeci), a zis: 16 „Bărbați frați, trebuia să se plinească Scriptura aceasta pe care Duhul Sfânt, prin gura lui David, mai dinainte a spus-o despre Iuda, care s'a făcut călăuză celor ce L-au prins pe Iisus. 17 Că numărat era cu noi și luase sorțul acestei slujiri.

21 Deci trebuie ca din acești bărbați care s'au adunat cu noi în timpul cât Domnul Iisus a fost cu noi 22 - începând de la botezul lui Ioan până în ziua în care S'a înălțat de la noi -, unul din ei să fie împreună cu noi martor al învierii Lui“. 23 Și au pus înainte pe doi: pe Iosif, numit Barsaba, zis și Iustus, și pe Matia. 24 Și, rugându-se, au zis: „Tu, Doamne, Care cunoști inimile tuturor, arată pe care din aceștia doi l-ai ales 25 să ia locul acestei slujiri și al apostoliei din care a căzut Iuda, ca să meargă în locul lui“. 26 Și au tras la sorți; și sorțul a căzut pe Matia; și el s'a rânduit împreună cu cei unsprezece apostoli.

Aliluia, glasul 1 (Psalm 88: 6, 8)

Stih 1: Lăuda-vor cerurile minunile Tale, Doamne și adevărul Tău, în adunarea sfinților.

Stih 2: Dumnezeul Cel slăvit în sfatul sfinților, mare și înfricoșător este peste cei dimprejurul Lui.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta