Vindecarea prin părintele duhovnicesc
Avva Serapion zicea: "Când eram mai tânăr, locuiam împreună cu Părintele
meu. Şi mi se întâmplă că după ce mâncăm noi, să mă ridic de la masă şi
să fur câte un posmag îndemnat de diavol, şi-l mâncăm fără ştirea
bătrânului. Deci stăruind eu aşa o bucată de vreme, am fost biruit de
acest obicei şi nu-i mai puteam sta împotrivă. Cugetul mă mustra, dar
bătrânului mi-era ruşine să-i spun. S-a întâmplat însă, prin purtarea de
grijă a iubitorului de oameni Dumnezeu, de-au venit nişte fraţi la
bătrânul, pentru folos duhovnicesc. Aceştia l-au întrebat despre
gândurile lor. Şi a răspuns bătrânul:
-Nimic nu vatăma pe monahi şi nu bucura pe draci mai tare că ascunderea gândurilor de către Părinţii cei duhovniceşti.
Le-a
vorbit apoi şi despre înfrânare. Spunându-le el acestea, mi-am venit în
sine-mi şi gândindu-mă că Dumnezeu a descoperit bătrânului greşelile
mele, m-am umilit şi am început a plânge. Am scos apoi din san posmagul,
pe care-l furăm după obiceiul meu cel rău şi aruncându-mă la pământ am
cerut iertare pentru cele trecute şi rugăciune de întărire pentru cele
ce vor veni.
Atunci a zis bătrânul:
-O fiule, te-a
izbăvit, chiar tăcând eu, mărturisirea ta. Spunând gresala ta, ai
junghiat pe dracul, care te rănea prin tăcere. Până acum l-ai făcut să
te stăpânească, fiindcă nu i-ai grăit împotriva şi nu l-ai scos la
arătare. De acum nu va mai avea loc întru tine, căci l-ai scos din inima
ta la arătare.
Şi nu isprăvi bătrânul vorba şi iată lucrarea
diavolească se arată ca o pară de foc, ieşind afară din sânul meu, iar
chilia se umplu de putoare, cât socoteau fraţii aceia că s-a aprins
pucioasa multă.
Deci a zis atunci bătrânul:
-Iata, prin semnul ce s-a făcut, Domnul a dat adeverire cuvintelor mele şi slobozirii tale.
Aşa
a ieşit de la mine, prin mărturisire, patima lăcomiei pântecelui şi
lucrarea diavolească, încât nici în minte nu-mi mai venea acest fel de
poftă".
Comentarii
Trimiteți un comentariu