Pomenirea Sfântului Mucenic Fanurie


 


Tot în această zi Sinaxarul Grecesc face pomenire de Sfântul Mucenic Fanurie. Nu se cunoaște cine a fost acest Sfânt și când a trăit. El este cu deosebire cinstit în insulele Rodos și Creta.
În anul 1500, Sfântul Fanurie a apărut oamenilor din insula Rhodos, făcând minuni mari de vindecare a bolilor, în acea insulă s-a aflat și o icoană veche a Sfântului, în care este înfățișat ca un soldat tânăr, purtând cruce în mâna dreaptă și lumânare aprinsă în mâna stângă. Sfântul Fanurie este foarte cinstit și în Egipt. În Egipt există despre el tradiția că a luptat foarte mult pentru mântuirea mamei lui, care ducea o viață necurată. El nu a izbutit să își întoarcă mama la o viață curată. Dar chiar și așa, el nu a încetat niciodată să sufere cumplit pentru mama lui.
Când păgânii au început să îl omoare cu pietre pentru credința lui în Hristos, Sfântul Fanurie s-a rugat lui Dumnezeu astfel: "Stăpâne Doamne Iisuse Hristoase, Cela Ce pe Cruce moarte ai primit pentru păcatele noastre, primește și moartea mea aceasta pentru Tine și ajută tuturor celor care se vor ruga Ție pentru a lui Fanurie păcătoasă maică. "
În Egipt, mulți creștini așa se și roagă: "Mântuiește, Doamne, pe maica Sfântului Fanurie și ajută-mi și mie, păcătosului. " Mulți primesc grabnic și minunat ajutor prin această rugăciune.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta